codul deontologic

am vazut ca ni se pregateste ceva - un cod deotologic; inteleg ca pe afara acest cod exista de vreo citiva ani, nu stiu daca si functioneaza; mi se pare totusi ciudat insa cine propune acest cod - o agentia de monitorizare a presei si coordonatorii proiectului phare "stop prejudecatilor despre etnia rroma";

situatia mi se pare aberanta si lipsita de logica institutionala; pentru ca un cod sa functioneze el trebuie sa propuna si sanctiuni, precum si o autoritate care sa supravegheze si sa stabileasca sanctiunile; in cazul nostru autoritatea va fi agentia de monitorizare a presei, banuiesc; dar mai trebuie indeplinita a conditia ca acest cod sa functioneze - activitatea mea de blogger sa fie recunoscuta ca meserie si sa fie prinsa in nomenclatorul de functii si meserii; asta ar insemna ca eu sa am posibilitatea sa ies la pensie ca blogger, nu ca acum as cistiga ceva bani;

donc, actiunea mi se pare prosteasca si lipsita de finalitate; pe de alta parte inteleg unde bate actiunea celor doua institutii neguvernamentale si anume urmareste sa-i inscrimineze pe acei ziaristi care si-au facut blog si de acolo se rafuiesc cu oamenii puterii; sau poate ca urmareste sa-i controleze pe politicienii cu blog care actioneaza incorect politic; punct

29 iunie

este ziua comemorării pogromului de la iaşi; anul acesta se împlinesc 68 de ani; după cele mai recente cercetări au existat îm jur de 14.ooo de victime, din acestea 1.200 au fost ucise la podu iloaiei, iar 1.400 sînt îngropate în cimitirul evreiesc din localitate; ei au fost înghesuiţi cîte 150 de persoane în vagoane pentru transportul vitelor, fără ferestre, fără apă, au ajuns să-şi bea urina proprie şi purtaţi prin aerul aspru şi uscat de vară fierbinte, au sfîrşit pe marginea şanţului înconjuraţi de jandarmi;

acestea sînt victimele administraţiei antonescu, prea laşă să se opună presiunilor exercitate de către regimul nazist;

dar nu despre cifre sau implicarea regimului antonescian în aceste crime vreau eu să vorbesc, chiar dacă cifrele nu mint, cel mult pot fi manipulate; există şi o memorie a locului, care a încercat să păstreze realitatea faptelor, dar pe de altă parte a încercat să se salveze şi să se distanţeze de grozăviile întîmplate atunci; poveştile locului sînt subiective şi se împletesc cu memoria familiilor care au participat voit sau nu la acele evenimente;

prima poveste provine de la tatăl meu, care a primit-o şi el de la tatăl lui: imediat ce au oprit trenurile şi s-au deschis uşile vagoanelor morţii oamenii care mai erau în viaţă s-au aruncat într-o băltoacă, care mai este şi astăzi acolo, şi au început să bea apă îndoită cu mîl; după cum spune povestea bunicului beau atît de multă apă încît le plesnea fierea în ei şi rămîneau încremeniţi cu faţa înecată în mîl; pentru a rezolva problema cadavrelor, împrăştiate pe marginea zoanei de cale ferată în miez de vară şi care începuseră să se descompună autorităţile locale au convocat la muncă în folosul comunităţii persoanele care aveau un car în bătătură; aşa a ajuns bunicul meu ca timp de o săptămînă să care cadavrele evreilor ucişi la groapa comună săpată în rîpa de la marginea localităţii; tot el a fost cel care a observat cum unii români au tăbărît cu cleştii şi cuţitele cu lamă scurtă pentru a le scoate dinţii de aur evreilor sau a le tăia degetele pentru a le scoate inelele; mai erau români care le luau încălţările sau hainele scumpe; cînd autorităţile au observat acest lucru au ordonat jandarmilor să păzească cadavrele;

cea de-a doua poveste încercă să salveze sufletul comunităţii locale: din aceste trenuri ar fi scăpat un copil de 5-6 ani (în unele poveşti este vorba despre un adolescent evreu din iaşi, în jur de 17 ani, ai cărui părinţi au murit la chestură în iaşi); acesta ar fi fost ascuns în timpul urgiei, de către o familie de români, care l-a adoptat şi l-a crescut cu dragoste; el şi-ar fi păstrat identitatea iudaică precum şi numele evreiesc; în varianta în care apare adolescentul, acesta crescut şi şcolit de către familia de români ajunge administratorul staţiunii de cercetări înfiinţate de către comunişti, iar prin '67-'68 emigrează în israel; mie îmi place mai mult varianta cu copilul decît cealaltă, care are un iz socialist, dar este mai credibilă cea de-a doua; punct

the land of choice

s-a vorbit mult în ultimul timp despre duplicitatea termenului choice care se poate traduce şi prin alegere cît şi prin risc; dacă românia este o ţară a riscului şi marele merit pe care îl au trăitorii în acestă ţărişoară este de a fenta aceste riscuri, totodată românica este şi o ţară mereu surprinzătoare, vorba fătucilor de la televizor;

deunăzi mă aflam pe strada păcurari şi-mi aşteptam rîndul la semafor; era în jur de 8 prin dreptul staţiei de autobuz, acolo unde printre ruine trăieşte o colonie de ţigani , pe care o ştiu de mult timp; pe ţiganul bătrîn îl ştiu din vedere de ceva ani ,pe acolo urcînd scările spre universitate şi-l vedeam trebăluind aproape în fiecare zi prin bătătura sărăcăcioasă înconjurat de gloata sa; acum este bunic şi ieşise la sorit în stradă cu cîţiva purandei de doi-trei ani, în puţa goală, pe care-i supraveghea atent; la un momentdat unul dintre puşti se lase pe vine şi dă drumul unui rahat, rapid, sare la loc în picioare şi zburdă vesel pe strada inundată de soare, chicotind vesel; ţiganul, fără pic de emoţie, scoate o pungă din buzunar se apleacă culege rahatul de pe jos şi-l aruncă lîngă un gard, aşa cum am văzut că fac doamnele prin parc după căţeii lor;

mi-am adus aminte de întîmplare pentru că după cîteva zile trecînd cu maşina pe acolo de data aceasta seara tîrziu l-am văzut pe ţiganul bătrîn de data înconjurat de vreo 15-20 de persoane mici şi mari, în jurul unui chirosteu pe care fierbea un ceaun mare cu mămăligă; m-am gîndit că sînt o familie fericită, iar ţiganul un cap de familie responsabil şi de succes - familia este numeroasă, gena merge mai departe, ai lui nu flămînzesc, iar el îşi iubeşte nepoţii, pentru că nu văd mulţi bunici care cu aceeaşi dragoste şi responsabilitate curăţă rahatul nepoţilor lor, fără a strîmba din nas; punct

poveste cu poliţişti spusă de alţii

a.s.: preiau un articol din ieşeanul, care surprinde destul de bine încrengătura ce există între poliţişti, lumea interlopă şi sistemul judiciar din românia; problema se prezintă în felul următor - nu faptul că persoane certate cu legea penetrează sistemul, folosindu-se de anumite oportunităţi de afaceri, în fond avem de-a face cu nişte oportunişti, descurajant şi supărător este faptul că "oamenii legii" cedează prea uşor presiunilor venite dinspre această lume; adică "oamenilor legii" le lipseşte conştiinţa legii;

Temutul interlop Florin Leonte, fost Scripcariu, condamnat la 14 ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni, vrea să dovedească instanţei că este nebun, ceea ce i-a făcut pe procurori să-l suspecteze că vrea să scape de pedeapsă. Iniţial, cu complicitatea şefului Poliţiei din Podu Iloaiei, comisarul Petru Stavarachi, a şi reuşit. Ulterior, procurorii au întors dosarul la instanţa de unde plecase, iar Stavarachi este cercetat disciplinar alături de un subordonat

Elena, mama lui Florin Leonte (45 de ani), cere judecătorilor să îl pună sub interdicţie pe fiul său, pe motiv că acesta suferă de afecţiuni psihice grave. De obicei, se ajunge la astfel de acţiuni atunci când o persoană suferă de alienaţie ori debilitate mintală, care provoacă lipsa de discernământ. Teoretic, efectul admiterii acţiunii este acela că persoana nu se va mai îngriji de interesele sale, acestea căzând în sarcina unui tutore numit de Primărie. Cea mai importantă misiune a tutorelui este aceea de a-l ocroti şi reprezenta pe debil în încheierea de acte juridice.

Internări în regim de urgenţă „Ne temem că această acţiune ascunde intenţia lui Scripcariu de a demonstra că nu are discernământ şi de a nu ispăşi anii de închisoare pe care i-a primit. Iar modul în care a fost admisă iniţial acţiunea ne întăreşte convingerile“, a declarat un procuror pentru IEŞEANUL. Concret, Parchetul se îndoieşte de faptul că Scripcariu suferă de aceste afecţiuni psihice grave, pentru că dosarul acestuia s-ar baza pe câteva internări care au avut loc într-o perioadă scurtă de timp şi pe o afirmaţie a soţiei acestuia cum că ar fi vândut un teren la un preţ diminuat faţă de valoarea reală.

„Avea ochii cam limpezi“ În plus, la momentul comiterii faptelor, Scripcariu ar fi avut discernământ, anchetatorii mirându-se: „Cum de a înnebunit deodată?“. La rândul său, avocatul lui Scripcariu, George Stancov, afirmă că „Eu l-am vizitat acolo, la Socola, şi avea ochii cam limpezi, goliţi de conţinut. A fost adus din spital şi la Bucureşti pentru a fi audiat şi abia vorbea. Eu nu am competenţa să spun dacă e nebun sau nu, ci o expertiză face acest lucru“. Avocatul susţine că şi fratele lui Scripcariu ar fi în evidenţele de la Socola, deci bolile psihice sunt prezente în familia acestuia.

Derulare rapidă Un alt motiv de suspiciune al procurorilor este acela că pedeapsa la 14 ani de închisoare a lui Scripcariu datează din martie 2008, iar cererea de punere sub interdicţie a fost introdusă la Judecătoria Iaşi după două luni, pe 13 mai 2008, la doar cinci zile după ce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ajuns dosarul prin care Scripcariu contestă pedeapsa. „Avem impresia că încearcă manipularea justiţiei“, a spus procurorul ieşean, în timp ce un alt magistrat s-a arătat revoltat: „Dacă era nebun, de ce nu s-a introdus acţiunea mai devreme, ci exact după condamnare? Sperăm să reuşim demontarea acestui plan“.

Sentinţă fără cercetare Procurorii consideră foarte dubios şi modul în care, iniţial, Judecătoria Iaşi a admis acţiunea. Judecătorul Laura Hatmanu, dar şi Parchetul de pe lângă Judecătorie au cerut anul trecut Poliţiei din Podu Iloaiei, prin două adrese diferite, efectuarea unei expertize psihiatrice, precum şi a unei anchete printre vecini şi membrii familiei, care să certifice că boala psihică a lui Scripcariu este reală. Poliţia din Podu Iloaiei nu a trimis niciodată aceste relaţii, dar judecătorul a admis totuşi cererea şi l-a pus pe Scripcariu sub interdicţie. Parchetul a făcut recurs, iar Tribunalul a constatat că cercetarea judecătorească este incompletă, a casat sentinţa şi a trimis dosarul înapoi la Judecătorie, unde se află pe rol. „E vorba de o judecătoare care a fost anterior poliţist şi care a dat examen de intrare în branşă pe baza vechimii“, a declarat un procuror, punând în discuţie profesionalismul magistratului.

Poliţişti cercetaţi Cazul Leonte nu s-a terminat, însă, aici. După ce Parchetul „a luat foc“, în noiembrie 2008 şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comi- sarul şef Liviu Zanfirescu, a ordonat o anchetă a cărei rezultate au fost incredibile: cel care trebuia să se ocupe de intervievarea vecinilor, agentul Cătălin Gâmbuţă, a declarat că aceştia nu au vrut să dea nicio declaraţie şi prin urmare s-a oprit aici, nu a mai făcut nimic la dosar. În plus, nu l-a însoţit niciodată pe Leonte la Socola pentru efectuarea expertizei psihiatrice. Ancheta a mai constatat un lucru surprinzător: Leonte a refuzat să se prezinte la expertiză, afirmând că avea deja una efectuată anterior primirii adreselor de la Parchet. Prin urmare, din cauza modului în care (nu) s-au achitat de datorie, Zanfirescu a dispus cercetarea disciplinară prealabilă atât a şefului Poliţiei din Podu Iloaiei, Petru Stavarachi, cât şi a agentului Gâmbuţă.

Vrea să demonstreze că era nebun la momentul faptei „Admiterea cererii de interdicţie nu exclude posibilitatea ca Scripcariu să execute pedeapsa, eventual într-un spital-penitenciar“, spune preşedintele Judecătoriei Iaşi, Diana Micu Cheptine. Aceasta a mai adăugat că mult mai important este dacă Scripcariu a avut discernământ la momentul comiterii faptelor, în 2004, şi nu acum. Procurorilor le este frică, însă, că o asemenea posibilitate i-ar deschide acestuia oportunităţi de a cere amânarea pedepsei. „De ce nu s-a adus în discuţie acest aspect în cei cinci ani de la faptă? E clară intenţia lui Scripcariu“, spun procurorii. Contactat de IEŞEANUL, avocatul lui Scripcariu, George Stancov, a făcut o dezvăluire surprinzătoare: „Pe 30 aprilie, clientul meu a fost supus unei expertize care să arate dacă nu cumva boala psihică l-a afectat la volan în momentul accidentului. Rezultatul nu a ajuns la dosar la termenul din 18 iunie, aşa că s-a dat termen pe 10 septembrie“. Verdictul în acest caz controversat este departe de a fi prevăzut.

---

A omorât doi oameni! Pe 10 noiembrie 2004, Audi-ul condus de Scripcariu a făcut o întoarcere interzisă pe mijlocul străzii, la intrarea în Iaşi dinspre Valea Lupului, şi a provocat un accident devastator, prin coliziunea cu o altă maşină, soldat cu doi morţi - o studentă de 19 ani, care se afla cu el în maşină, şi un taximetrist de 68 de ani care circula regulamentar. Scripcariu a fost găsit cu 1,6 la mie alcoolemie şi cu un permis fals de conducere, pe care l-a aruncat în şanţ după accident. Independent de acest carnagiu, anchetatorii au descoperit mai multe femei care afirmau că Scripcariu le-a fost proxenet în Spania. Ajuns la judecată, dosarul a trecut pe la Tribunal, apoi la Curtea de Apel, care l-a achitat pe Scripcariu pentru proxenetism, dar l-a condamnat la 14 ani de închisoare pentru celelalte infracţiuni. Atât Parchetul, cât şi inculpatul au făcut recurs la Înalta Curte, dosarul aflându-se pe rol. Arestat iniţial, Scripcariu a fost eliberat în decursul anchetei. În timpul dosarului de ucidere din culpă şi-a schimbat numele din Scripcariu în Leonte, el fiind cunoscut în lumea interlopă drept „Arghir“.

ps: am ţinut să păstrez structura textului, iar cei care vor pot merge la sursa;

un an de realizări...

zilele astea atingem un an de la alegerile de anul trecut.... nu c-ar fi mare lucru, nu s-a întîmplat mai nimic, numai că a mai trecut un an, mi-au mai ieşit trei fire de păr alb în cap, mi-a mai apărut un rid în dreptul ochiului stîng, vederea mi-a mai slăbit, a venit criza peste mine, muncesc mai mult şi cîştig mai puţin, mai nimic nu s-a întîmplat, cele trei gropi de pe strada mea au rămas la locul lor, conservate, ca la muzeul antipa, doar vecinul meu şi cu mine, în momentele de rătăcire, am dorit să le stric funcţionalitatea şi le-am umplut cu nişte piatră, proastă decizie, deoarece am constatat că maşinile nu mai încetinesc cînd trec pe stradă, unii accelerau periculos de mult, punînd în pericol viaţa cetăţenilor mici, foarte mici şi în vîrstă, aşa c-am decis să las gropile să-şi îndeplinească menirea pentru care sînt lăsate acolo de administraţia locală, adică pentru siguranţa cetăţenilor de pe strada mea şi a mea personală;

mai nimic nu s-a-ntîmplat, lunga toamnă românească continuă să ne încînte cu liniştea şi farmecul ei; doar că a venit criza şi ne-a zdruncinat puţin încrederea în noi, dar lucrurile evoluează ca şi înainte; cine spunea că după alegeri lucrurile se vor schimba, ei bine, avea puţină dreptate; lucrurile s-au shimbat, dar numai un pic şi, este drept, că sau schimbat în rău, dar numai un pic, ceea ce mă face să spun că există întotdeauna loc şi de mai rău, dar cîte un pic...

nu trebuie să disperăm lucrurile evoluează aşa cum trebuie, într-o logică implacabilă şi impecabilă specifică societăţii în care trăim; cine s-a aşteptat ca străzile noastre să arate mai bine, a fost un fraier, străzile doar arată altfel, puţin mai rău; cine a votat cu speranţă, din dorinţa de avea o administraţie mai bună, care să repare răutăţile vechii administraţii, ei bine!, s-a înşelat, again şi, trebuie să o spun, a fost un fraier; au fost fraieri şi cei care au crezut că vom avea un altfel de consiliu, mai activ, care să fie o forţă locală, un consiliu format din lideri locali, nu din ciumpilici care aşteaptă ziua îndemnizaţiei şi se laudă că sînt consigliere; fraieri au fost şi cei care copleşiţi de un moment de speranţă au crezut că se vor face proiecte prin care vor fi atrase fonduri europene care ne vor scoate din căcat;

dar e bine!

nu s-a-ntîmplat mai nimic, poate unele lucruri sînt mai rele decît în trecut, dar nu e grav, pe ici pe colo, prin locurile esenţiale, s-a schimbat cîte ceva.... dar nu e grav; totul e ca înainte, ceea ce e bine... lucrurile funcţionează, lumea e liniştită, pentru că ştie la ce să se aştepte, rutina şi obişnuinţa creează un anumit confort social; punct

ps: şi eu fac parte dintre acei fraieriâ; am avut un moment, un singur moment, cînd am crezut că se poate şi am fost cuprins de un tremur uşor de frică şi m-am întrebat ce-ar fi dacă s-ar putea ....şi eu m-am înşelat, dar... e bine aşa;

greva electorală

cel puţin aceasta este senzaţia mea; ştiu că nu este aşa, dar mi-ar plăcea să fie aşa, pentru că ar însemna că românii au simţ civic, nu că n-au încredere în sistemul democratic; ar fi o formă de protest, nu de lehamite;

este prea mult spus, dar ceea ce se-ntîmplă acum în românica, mă refer la rezerva românilor de a se prezenta la vot, mă îndreptăţesc să recurg la o astfel de interpretare; toţi cei care comentezaă această situaţie încearcă să minimalizeze realitatea încercînd să o pună pe seama lipsei de interes a românilor pentru alegerile europene, dar şi pe o insuficientă promovare a acestor alegeri din partea partidelor participante în alegeri;

să privim sistemul democratic ca pe un schimb comercial între cetăţenii-votanţi şi cei care-şi doresc puterea; în schimbul votului cetăţenii primesc străzi bune, parcuri şi uzine, linişte şi pace, conducători buni şi vrednici, ideea este că primeşti ceva în schimbul votului tău, acesta este principiul de bază al schimbului comercial; acum să nu se-nţeleagă că micii, berea, lighenele şi cănile reprezintă un schimb comercial echitabil în acest caz; votul, aproape că nu are preţ, pentru că în joc este conştiinţa celui care votează, este măsura idealurilor şi aspiraţiilor sale interioare;

dar cînd după mulţi ani îţi dai seama că schimbul pe care îl faci tu cu oamenii politici este inechitabil, îţi produce pagubă, el aducînd beneficii numai uneia dintre părţi, atunci una dintre soluţii ar fi, pentru a pune capăt acestei afaceri falimentare, să întrerupi schimbul, să refuzi afacerea, să nu mai participi la vot;

cifrele arată aşa: s-au prezentat la vot circa 4,8 milioane de alegători, din care 600.000 au votat pe liste suplimentare, adică 3% din numărul votanţilor înscrişi pe liste, iar 186.000 au fost voturi anulate, ce reprezintă circa 4 mandate de europarlamentar; dacă scădem voturile anulate şi voturile pe liste, care sînt suspectate ca făcînd parte din categoria voturilor multiple, rămîne un procent de 23% la sută prezenţă la vot în condiţii normale, 4% reprezentînd excepţia;

aceasta este realitatea şi tare mă tem că politicienilor noştri le convine situaţia; punct

ps: situaţia aceasta este descrisă destul de bine jose saramago, în eseu de luciditate;

libertatea de a nu vota

am o problemă.... m-am hotărît să nu merg la vot;

de această dată nu vreau să fiu un cetăţean corect, nu vreau să fiu politically correct , vreau să scap de această presiune pe care acea parte a societăţii angajată politic a pus-o pe umerii mei, încercînd în felul acesta să mă facă responsabil pentru eşecul politic al româniei, pentru eşecul politic al clasei politice, pentru eşecul politic al ideii europene, pentru eşecul politic al uniunii europene;

dacă ideea europeană eşuează sau prezenţa la vot va fi mică vinovaţi sînt doar politicienii şi liderii europeni care au tratat peste tot în europa alegerile europarlamentare ca pe nişte alegeri de mîna a doua, iar parlamentarul european a fost un parlamentar de mîna a doua, lipsit de autoritate naţională şi de putere decizională europeană; acest curent s-a manifestat şi în această abia încheiată campanie în care partidele naţionale au tratat cu aceeaşi lipsă de respect alegătorul, diminuînd importanţa acestor alegeri;

votul actual şi-a pierdut conţinutul dreptăţii, este un vot închis căruia îi lipseşte ingredientul speranţei, al viitorului; este un vot în care potenţa s-a transformat în impotenţă; este un vot căruia îi lipseşte libertatea şi posibilitatea de a alegere reală; nu mai vreau să spun, cînd sînt întrebat: "ai fost la vot?" ...."da, am votat", şi răspunzi cu privirea în pămînt....."şi cu cine ai votat?", eşti întrebat mai departe..."ei, votu-i secret, nu se spune" sau un alt răspuns este cel"am pus ştampilele pe toţi" şi hăhăieşti scurt, băsescian; eu nu vreau să vorbesc aşa; aşa vorbesc cei încătuşaţi, cei care nu se simt liberi; eu vreau să spun am votat cu x pentru că e mai bun decît y şi să fiu mîndru de acest lucru; vreau că atunci cînd ies de la urne să mă simt plin de speranţe; nu vreau să ies de la urne mirosind ca un ogar plouat şi călcînd ca un ogar plouat şi-apoi să mă scutur patru ani de zile la fiecare colţ de stradă să mă usuc şi eu să nu mă simt uscat niciodată;

libertatea pe care mi-am luat-o eu în această zi este să nu merg la vot, aşa cel puţin mă simt un om liber;

băsescu:

argumentaţia lui băsescu, care-mi comanda să mă prezent la vot, suna cam aşa: în primul rînd că ar fi un drept, pe care trebuie să mi-l exercit; în al doilea rînd, pentru că în funcţie de prezenţa mea la vot depinde judecata europei faţă de aderenţa mea la ideea europeană, deci eu aş fi responsabil de existenţa uniunii europene; în al treilea rînd ar fi că o prezenţă mare la vot ar da credibilitate europarlamentarilor, adică aceştia ar avea o credibilitate şi expertiză mai mare în ochii obosiţi ai europenilor;

acestea sînt argumentele preşedintelui pentru prezenţa la vot....

primul argument este dărîmat de însăşi afirmaţa lui care spunea că el ştie că mulţi cetăţeni nu se regăsesc în oferta politică a partidelor politice, în consecinţă dacă este un drept şi dacă nu mă regăsesc în ofertă, am şi dreptul de a nu-mi exercita acel drept; al doilea argument, ticălos, este demontat de însăşi dorinţa românilor de a emigra în vest, numărul lor mare spulberă argumentul prezidenţial; cel de-al treilea este desfiinţat de faptul că credibilitate nu ţi-o dă prezenţa la vot a electorilor ci faptele pe care le desfăşori ca parlamentar, este un sofism ieftin, în acre concluzia nu are nici o legătură cu premisele enunţate; punct