la mulţi ani!

sper ca anul care vine...............

tradiţii

cei aflaţi acum în vîrful puterii promovează un discurs schizoid: pe de-o parte vorbesc despre tradiţii şi de faptul că aceste tradiţii reprezintă un vehicul pentru valorile acestui popor, pe de altă parte fac tot ce le stă în putinţă pentru a distruge aceste tradiţii; am văzut la războieni cum cîteva sute de jandarmi se chinuie de cîţiva ani să întrerupă o veche tradiţie, veche de sute de ani; o tradiţie violentă şi zgomotoasă; am văzut cum autoritatea sanitar veterinară se chinuie şi ea să pună capăt tradiţiei tăierii porcului; o altă tradiţie care este purtătoare de valori şi defineşte acest popor; se pare, că aceste acţiuni sînt generate de birocraţii de la bruxel sau cel puţin aşa susţin bicisnicii noştri politicieni, încercînd astfel să se sustragă responsabilităţii propriilor lor acte; întradevăr nu spun că aceste tradiţii nu sînt zgomotoase, că sînt dure, barbare, sîngeroase, dar sînt tradiţiile noastre, nu se mai întîlnesc nicăieri în europa şi ar trebui găsită o cale să le conservăm, dincolo de pretenţiile idioate ale celor de la bruxel; oricum, toată această aiureală ne dezvăluie încă un adevăr trist legat de politicienii noştri - au negociat cu picioarele tratatul cu uniunea europeană; cei care au negociat, precum şi cei care i-au susţinut pe negociatori ar trebui daţi afară din politica românescă pentru că au ucis spiritual un popor; punct

votul uninominal sau "ca la primar"

de ce am rezerve faţă de votul uninominal? într-o lume ideală votul pe liste ar fi la fel decorect ca şi votul uninominal; într-o lume ideală n-ar fi nici o diferenţă între cele două tipuri de vot; într-o lume ideală n-am avea nevoie de partide, de stat, de armată, de preşedinte, politică externă, de poliţie, de deputaţi şi senatori, de primari, într-o lume ideală n-am avea nevoie de politică şi de vot uninominal; din păcate nu trăim într-o lume ideală şi, în consecinţă, avem nevoie de toate lucrurile de care n-am avea nevoie într-o lume ideală; aşa că au decretat mai marii vremii avem nevoie, mai nou, de vot uninominal; nu orice fel de vot, ci "ca la primar", spunea un fost primar, pe care l-a prins foarte bine această formă de sufragiu ajungînd preşedinte; ca o paranteză, din ceea ce a spus presa, nu a fost un primar reuşit, ceea ce poate fi folosit ca un argument împotriva a ceea ce susţine el, dar oponenţii lui sînt prea prinşi de cele mai noi giumbuşlucuri ale primarului-preşedinte sau ale preşedintelui care se mai crede primar; şi tot în paranteză, toţi aceşti primari ai dreptei, care au cîştigat din '90 în bucureşti, slabi administratori, au cîştigat datorită spiritului revoluţiei, imaginea stîngii fiind asociată imaginii comunismului; întotdeauna am avut de-a face în bucureşti cu un vot defensiv, de apărare; deci, să ne întoarcem la votul uninominal - primul argument este însăşi prestaţia preşedintelui; un alt argument se află în provincie, în modul cum sînt manageriate administraţiile locale, dar acest argument nu poate fi folosit de cei care se opun proiectului primarului-preşedinte pentru că şi oamenii lor de la conducerea unor administraţii locale şi nu fac treabă bună deloc, da' deloc; sînt două argumente şi, pînă acum preşedintele iese în avantaj, pentru că el, la note, foloseşte argumentul exemplului propriu în argumentarea sa; dar eu ca spectator neutru, pînă acum, pot utiliza ambele argumente; cel de-al treilea argumente îmi este apropiat mie, dar nu drag; argumentul meu forte este primarul din podu-iloaiei, mihai alexa; acesta este produsul tipic al politicii româneşti;

este produsul societăţii postdecembriste, cu puternice legături în perioada de dinainte de revoluţie; omul a avut legături cu securitatea; fost director al morii din localitate în perioada de dinainte de revoluţie şi-a menţinut legăturile şi după revoluţie cu oamenii securităţii transformaţi în prosperi afacerişti; în perioada constantinescu a cochetat cu politica, fiind un apropiat al partidelor ţărănist şi liberal; atunci a început să se transforme în ceea ce s-a numit mai tîrziu “baron local”; de fapt în perioada aceea, cînd nu se ştia sigur cine este la putere, au luat naştere baronii locali, a fost perioada cînd oportuniştii au valorificat imensele oportunităţi; prin ’99 a aderat la platforma domnului simirad – partidul moldovenilor; şi a fost o mînă cîştigătoare pentru că a cîştigat alegerile locale, după ce l-a înfundat pe contracandidatul său cel mai puternic; urmează perioada de două mandate, din două mii încoace, cînd devine cel mai prosper om de afaceri din zonă; în 2001 sau 2002, cînd simirad şi-a vîndut partidul pentru un post de ambasador, a intrat şi el în psd, iar în 2007, printr-un puci reuşit a preluat filiala locală a pd-ului, cu sprijin de la judeţ; aşadar este vorba de cel mai pur traseism politic, atît de hulit de liderii partidelor mari, dar tolerat cu sfială de aceştia; acest om şi-a protejat cu dibăcie avantajele economice, purtîndu-şi interesele de la un partid la altul şi ascunzîndu-se sub pulpana puternic mirositoare a acestora; şi, să închei cu acest argument, el trebuie întărit cu cele şase gropi de pe strada primarului pe care nu a reuşit să le astupe în opt ani, cu nici o stradă construită, cu lipsa de interes manifestată pentru problemele oamenilor, cu traseismul politic, cu reticenţa manifestată faţă de orice iniţiativă economică venită din exterior, care ar fi putut crea locuri de muncă (această reticenţă are o explicaţie simplă, în felul acesta i-ar fi putut fi diminuată influenţa locală); cel de-al patrulea argument, îmi este tot apropiat şi tot aşa mă lasă rece - cel mai puternic contracandidat actual al primarului alexa este omul pnl-ului; acesta, pe nume baciu, este lipsit de orice cultura a bunului-simţ - pe un pliant făcut recent, în scopul de a-şi promova imaginea, fotografia reprezentativă pe care el a considerat-o cea mai nimerită a fost casa sa şi privirea sa tîmpă; sînt patru argumente, personale ce-i drept, care mă fac să cred că votul uninominal nu va rezolva situaţia actuală din politica românească, ba, chiar cred că o va înrăutăţi; concluzia ar fi următoarea: dacă am fi avut o clasă politică locală competentă, mă refer la primari, atunci am fi putut spune că argumentul lui băsescu este puternic; dacă bucureştiul ar fi avut cel puţin un primar competent, argumentul lui băsescu ar fi fost şi mai puternic; dacă primarul-preşedinte ar fi fost un primar bun şi competent, atunci argumentul lui băsescu ar fi fost şi mai puternic; dar nu avem nimic din toate aceste lucruri, deoarece clasa politică locală, în marea ei majoritate, este execrabilă; în cazul, în care se va ajunge la votul uninominal, oamenii de tipul primarului alexa, vor găsi în continuare portiţa de îmbina politica cu economicul şi de a-şi promova propriile interese în detrimentul interesului public; votul uninominal îi va favoriza pe aceşti oameni, scoţîndu-i de sub tutela partidului şi făcîndu-i cu adevărat independenţi; ei vor scăpa pînă şi de controlul unui partid, astfel încît îşi vor putea conserva şi înmulţi averile fără a mai fi nevoiţi să cotizeze la diferiţi licurici; pînă la urmă este o ecuaţie a banilor; punct

ps: opţiunea mea este pentru votul mixt

presa, puterea şi falşii misionari

am văzut vineri seară o emisiune cu d-l popescu pe antena 3 în care se discuta despre etica profesională a jurnalistului; am urmărit fragmentat şi show-urile mediatice de pe realitate şi antenă pe marginea întîmplării lui orban, un imbecil, fie vorba între noi; lipsa de organizare şi delăsarea specific românească l-a adus în situaţia aceasta; dar altceva mă interesează - reacţia presei; d-l popescu spunea în emisiunea care mi-a trezit interesul că presa sau oamenii care fac presa au revenit la atitudinea din anii '90 cînd mulţi indivizi erau făcuţi oameni de către presă sau era linşaţi (termen la modă) tot de către presă; evident presa era împărţită în două tabere pro şi contra; mi-aduc aminte că prin '95 fenomenul de canibalizare (un alt termen la modă) nu luase sfîrşit; încă presa mai trăia din ideea misionarismului ei; ideea izvora din nefericita spusă cum că presa ar fi gardianul democraţiei sau cîinele de pază al democraţiei; desigur lătratul la lună şi muşcătura în gol creează în rîndul oamenilor din presă multe frustrări; astfel se nasc falşii misionarii, sau apostolii, sau sfinţii, sau arhanghelii, depinde de rangul fiecăruia; aceştia sînt profesioniştii care nu mai au puterea şi răbdarea să se îndoiască, ei ştiu, ei cred că ştiu, ei deţin adevărul ; de fapt, e foarte simplu, aceşti tipi au o teorie, o credinţă, cred că ştiu ceva şi-atunci încep să caute informaţii în sprijinul teoriei lor, dar nu pentru a o verifica, ci pentru a o consolida, pentru a o afirma, adică păstrează numai acele informaţii care sprijină teoria lor, restul informaţiilor sînt ignorate, aruncate la coş; în ştiinţă ceea ce rezultă se numeşte pseudo-teorie, în presă se numeşte manipulare , ziarist leneş sau care a cedat stresului zilnic, în politică se numeşte îndoctrinare; regula este următoarea - nu poţi avea încredere într-un ziarist care predică adevărul, ştirile sale vor fi viciate de credinţa sa; grav este că acest sindrom, al misionarismului, revine periodic, la doi, trei sau patru ani, este virulent şi face rău presei ca instituţie, dar pe de altă parte face rău celor care ascultă presa pentru că aceasta nu mai este un vajnic apărător al democraţiei, ci se transformă într-un duşman al ei; astăzi nu putem disjunge presa centrală de puterea politică şi influenţa unor mari oameni de afaceri şi trusturi financiare puternice; practic presa din bucureşti se învîrte în jurul puterii, hrănindu-se din firimiriturile aruncate de oamenii puterii în scîrbă; aceşti falşi apostoli ai libertăţii de exprimare se ascund în spatele rating-ului pentru a-şi justifica acţiunile; punct ps: îmi dau seama că acest articol mă transformă şi pe mine într-un fals misionar;

25 decembrie

ce mă mai leagă de crăciun? nimic...mi-am dat seama că urările pe care le fac nu sînt însoţite şi de ceea ce se numeşte "din inimă, cu drag", ci sînt doar urări izvorîte dintr-o nevoie socială de a-ţi conserva un anumit statut; urările sînt obligaţii sociale pe care trebuie să le faci, pentru că altfel îi superi pe cei de care ai nevoie - părinţi, fraţi, iubite, parteneri, prieteni, colaboratori, amici, etc; şi nu sînt un exemplu singular, am mai avut discuţia aceasta cu cîteva persoane şi se pare că emoţia , bucuria reală a crăciunului sau a altor sărbători se află îngropată sub stratul nevoilor sociale sau a cotidianului; şi nici nu e de condamnat, pentru că pînă la urmă trebuie să supravieţuim; ce mă mai leagă de crăciun? un lucru, care m-a marcat pe toată perioada copilăriei - sfîrşitul postului; era momentul care punea capăt unui post aspru, nu ca cel de la paşte ce-i drept, şi urma să mîncăm şorici pe săturate, chişcă sau caltaboşi, sta-i-ar lui remeş în gît, şi minunata prăjitură, turtă cu julfă sau prin alte locuri numele îi este pelincele domnului; postul se termina cu marea ameţeală datorată acestei prăjituri; ce mă mai leagă de crăciun? marea deşteptare - după unii marea brambureală, decembrie '89, cînd am descoperit că lumea nu este unidimensională, cum încercau să ne explice comuniştii; curios, pînă la acel eveniment excepţional eu nu făcusem legătura între ceea ce citeam, vedeam prin filme pirat şi ritmul cotidian, în mintea mea nu exista altceva decît ceea ce eram învăţat să ştiu, iar realitatea mea concretă, ca să mă exprim astfel, era realitatea partidului; nu puteam vedea altceva; există o poveste care se aplică situaţiei mele care spune că indienii n-au văzut în prima vază corăbiile spaniolilor pentru că nu-şi închipuiau că există aşa ceva; aşa şi eu nu-mi închipuiam că există şi altceva; d-aia pun eu preţ pe imaginaţie şi creativitate; de 25 decembrie mă mai leagă şi actul politic al executării cuplului ceauşescu; punct

pd+pld=stolojan sau cronica unui esec politic

cred că fiecare s-a întrebat ce-i cu mariajul ăsta grăbit între pd şi pld, dar s-ar putea să exagerez şi, poate, au existat şi persoane sănătoase care nu şi-au pus această întrebare; da' eu cum nu sînt prea sănătos şi mai sînt şi român, m-am întrebat: de unde graba asta? teoriile au circulat, acum încep să se decanteze informaţiile veridice; nimeni nu mai neagă cu înverşunare că această unire s-ar fi făcut în lipsa lui băsescu; este cert acum că băsescu a avut ultimul cuvînt; nimeni nu mai negă că partidul rezultat nu este un partid prezidenţial; este clar pentru toată lumea că pd-l va fi partidul ce-l va asculta pe băsescu; şi-ncă manevra preşedintelui nu s-a sfîrşit; să ne aducem aminte - stolojan şi-a anunţat retragerea, inexplicabil, atunci cînd candida la funcţia de şef al statului; şi era într-o poziţie bună în sondaje, s-a spus că nu ar fi cîştigat, dar nu putem şti acest lucru; stolojan îşi anunţă demisia din funcţia de consilier al preşedintelui şi se întoarce în pnl, unde încearcă să preia conducerea partidului; stolojan intră în conflict cu conducerea pnl şi este exclus; stolojan eşuează în încercarea sa de a prelua conducerea pnl; stolojan îşi face partid, după ce, un timp neagă că ar dori să-şi facă un mic partid; ia fiinţă pld, la conducerea partidului aflîndu-se cei excluşi din pnl; pld ia 8% la alegerile europene; peste aşteptări s-a spus, şi se pare că aşa-i; dar stolojan a muncit din greu şi şi-a dovedit valoarea politică; să ne mai aducem aminte că asupra tuturor acţiunilor politice desfăşurate de stolojan a planat umbra lui băsescu; să ne aducem aminte apoi că acţiunea iniţială de a uni pnl cu pd, încă pe vremea cînd stolojan era consilier, a eşuat; apoi acţiunea de a cuceri pnl-ul cu ajutorul lui stolojan a eşuat şi ea; şi cum apare oare acum pd-l-ul, decît ca o acţiune cu scopul de a îndrepta eşecurile iniţiale? pentru mine pld nu a fost niciodată un partid în sine, cel mult îl putem considera aparenţa unui partid; acum acest spectru s-a unit cu pd-ul pentru a-l propulsa pe stolojan la conducerea unui partid important, cu toate că era foarte posibil ca pld să devină un partid important; şi iată dilema- cine pierde? se pare că pierde stolojan, pentru că abandonează un proiect promiţător, se pare că pierde şi băsescu, pentru că recunoaşte că strategia sa a fost un eşec, pierde pd, pierde boc şi blaga, pentru că este evident că zilele lui boc la conducerea pd-l-ului sînt numărate; urmează staţia stolojan; dacă toată lumea implicată în această acţiune politică pierde, totuşi cine cîştigă? cine se află dincolo de aparenţe, pentru că prea uşor cedează toţi în faţa dorinţelor unui duh misterios; oare sfîntul duh le arată calea sau duhul securităţii le conduce viaţa? oricum ceva nu se leagă în toată această trebă politică; punct

critica prostiei

cum ar suna o critică a prostiei? cu lipsa unei definiţii; cred că cea mai mare prostie este să dai o definiţie prostiei; să spui, de ex, că prostia este o încremenire în proiect; poţi încremeni prostia într-o definiţie? mie mi se pare a fi cel puţin o inabilitate critică; cum poţi defini ceva atît de jucăuş, de uimitor, care în fiecare zi ne ia prin surpindere prin lipsa sa de sistematicitate şi bogata sa creativitate? dacă ar fi să judecăm mai departe am spune că prostia şi inteligenţa reprezintă cele două extreme ale raţiunii; putem lărgi foarte mult limitele raţiunii dar discuţia se poartă în limitele normalităţii; în aceste limite momentele de prostie şi de inteligenţă ne lovesc pe toţi şi, în al doilea rînd, ele sînt străbătute de normele raţiunii; adică numai un om raţional poate fi prost sau inteligent; însă raţiunea este cea care le guvernează pe ambele;

acţiuni culturale

pur şi simplu am tresărit cînd am auzit că maneliştii au coborît în subteran pentru a protesta împotriva traficului din bucureşti; mi-am zis : "uite, mă! noi îi blamăm, eu unul aş vrea să interzic manelele prin constituţie, iar ei ne demonstrează că au conştiinţă civică!"; uite aşa ne dau ei peste nas şi ne demonstrează că sînt peste noi ca cetăţeni şi că noi sîntem invidioşi, cîrtitori şi invidioşi pe succesul lor; ar fi fost "foarte tare! foarte tare!", vorba ăluia din reclama la nu-ştiu-ce-vodka; mi-am mai zis încet, să nu mă audă nimeni, că maneliştii sînt cetăţeni europeni, mai europeni decît restul bucureştenilor; după cum se vede şi din ştirea de pe antenă se poate interpreta şi aşa; însă, într-o altă variantă a ştirii, din fericire fără cap, aflu ceea ce cred eu ca fiind corectitudinea prezentării; băieţii au coborît în subteran pentru a vedea cum mai este p-acolo; mai aflu că vor să meargă toată luna decembrie cu metroul; cred că maneliştii au văzut această acţiune ca pe un cadou făcut bucureştenilor umiliţi de alde-ai-lui-videanu; dar şi ca pe una de promovare, de imagine, de apropiere de consumatorul de manele; sau cum spunea unul, pustiu pe nume, că dorea să-şi amintească cum e cu metroul; a fost pentru ei o experienţă; un act cultural, în nici un caz nu a fost un protest, aşa cum mi-ar fi plăcut mie; pentru că dacă protestează maneliştii, politicienii trebuie să intre în panică, pentru că cine naiba o să le mai compună lor manele de succes, cine o să le mai cînte pe la nunţile pupililor, dacă maneliştii simt chemarea conştiinţei civice; şi cine ştie poate simt nevoia să intre şi în politică.....treabă urîtă! şi-acum maneaua traficului aglomerat din bucureşti: "De mă vedeţi în metrou/Nu-nseamnă că am ajuns rău//Cu BMW-ul stau în trafic/Cu metroul e mai practic"; trăim într-o ţară frumoasă; punct

ticăloşii

v-aţi întrebat vreodată cum arată un ticălos? un ticălos ne seamănă în trup, doar că este un om care comite ticăloşii; am vrea ca ticăloşii să fie însemnaţi, să aibă cel puţin un deget în plus şi-aşa cum cauţi la cineva inelul de pe deget să vezi dacă-i căsătorit aşa să cauţi degetul în plus şi să exclami uşurat "aaa, ăsta nu-i ticălos, pot sta liniştit!" sau, mai bine, să le cadă cîte un deget pentru fiecare ticăloşie şi tot aşa pînă la descompunerea finală, pantru că mi se pare firesc ca ticăloşii să fie devoraţi de propriile lor ticăloşii; să vezi un hîrdău de maţe care merge pe stradă şi să exclami "ăsta e un ticălos!"; din păcate ticăloşii ca şi banii nu au miros; ticăloşii umblă nestingheriţi printre noi şi ne fac cu mîna; ei pot fi academicieni, miniştri sau primari; sînt oameni cît se poate de onorabili, mai onorabili decît noi, ceilalţi; mai marea onorabilitate este o marcă a ticăloşiei; din păcate comunismul a transformat societatea românească într-o societate de ticăloşi; am învăţat să turnăm la securitate de dragul cîtorva lei sau galoane în plus; am învăţat să trăim fără principii; am învăţat să-i învăţăm pe copiii noştri să mintă pentru a putea trăi liniştiţi, iar copiii au învăţat să trăiască în minciună, iar minciuna a devenit un substitut de conştiinţă; comunismul ne-a învăţat faptul că laşii au viaţă bună, că cei care sunt servili, care-şi pleacă genunchii în faţa stăpînului vor trăi bine; ticăloşii, cine sînt ticăloşii? ticăloşii sînt cei pe care-i lasă conştiinţa; montaigne spunea în eseuri că de un lucru îi pare bine în viaţă, că nu a ajuns un ticălos, pentru că ar fi putut ajunge trăind în preajma puterii o vreme; aşa că, să ne bucurăm de un lucru atunci cînd tragem cîte o linie în viaţa noastră (că tot se apropie crăciunul şi anul nou) - că n-am ajuns nişte ticăloşi; punct