luni, 28 ianuarie 2008

nepăsarea

ipocrizia este un loc comun; pe toţi ne urmăreşte în momentele noastre de exagerare; atunci cînd sîntem cumplit de lacomi şi disperaţi, cînd vrem cu orice preţ să impunem adevărul, valorile noastre ca valori absolute, cînd vrem ca judecata noastră să fie unica judecată corectă, atunci ipocrizia ne dă tîrcoale; ea ipocrizia îşi ridică fustele în sus şi ne ademeneşte, ne arată cum se trăieşte şi ne face să ne simţim bine; căci ipocrizia este o mare tîrfă; dar ipocrizia are multe fiice; dacă minciuna îi este fiică vitregă, nepăsarea îi este fiică de sînge; aceasta ne ameţeşte cu farmecele ei, ne răceşte inima şi ne transformă în stană de piatră; în urechi, ne suflă vînt rece de nord, care şopteşte că nimic nu are a ne atinge, că nimic nu poate să ne afecteze, că nimic nu importă pentru noi, pentru că noi sîntem superiori; pînă şi viaţa, ne spune acestă fiică rece şi rea a ipocriziei, ne spune că nu este interesată; şi totul trece pe lîngă noi fără a ne atinge, decît acolo în adîncul cel mai adînc, insesizabil se întăresc urmele lăsate de nepăsare şi noi ne purtăm, în tot acest timp, aerul imperturbabil pe chip, dar descoperim tîrziu în noapte pagubele nepăsării, un mare gol în suflet prin care şuieră necruţătorul vînt de nord; a pustiu; punct

duminică, 27 ianuarie 2008

de ce la iaşi?

s-a pus cu obstinaţie zilele acestea "de ce la iaşi s-a organizat sărbătoarea unirii?"; eu aş răspunde "de ce nu?", "pentru că de la iaşi a pornit totul"; e adevărat, sună aiurea ca de ziua cînd cuza a fost ales la bucureşti (şi ce oraş, ce oraş! mamma mia!), se sărbătoreşte la iaşi; nu are nici o importanţă acest lucru; unde se sărbătoreşte, cine sărbătoreşte, cum sărbătoreşte, toate lucrurile astea sînt irelevante; important este altceva să oamenii ăştia ne obligă să trăim în trecut; pun în scenă o piesă flască, lipsită de personalitate, pe care ne-o vînd ca fiind "realitatea"; acest lucru mă enervează la culme, cum pot domnii ăştia să ne vorbească cu atîta neruşinare şi tupeu despre trecut, să-l pună în scenă şi să ni-l vîndă ca fiind prezentul şi viitorul nostru; domnilor, comedia e finita! punct

vineri, 25 ianuarie 2008

logică de ideolog

s-a ţinut zilele trecute nu-ştiu-ce conferinţă moderată de liiceanu, care mai este numit şi vectorul moral al româniei, căci dacă aş spune al românilor aş spune prea puţin, pentru că nu avem de-a face (virgulă, cum ar spune persoanele delicate) cu un concept; numită "valorile şi principiile dreptei româneşti", am înţeles, folosind metoda hermeneutică,..., că a fost o întrunire de îndoctrinare şi motivare a activiştilor pd şi el; citez din memorie, din introducerea d-lui liiceanu, dată pe un canal de ştiri: "după război, al doilea război mondial, stînga a devenit pozitivă, iar dreapta negativă; după comunism dreapta a devenit pozitivă sau ar trebui să devină, iar stînga negativă...";
cine-şi mai aduce aminte de d-l diaconescu, unul din groparii convenţiei; la un consiliu al convenţiei urla din bojocii săi de activist mic, dar persecutat: " a venit timpul să conducem şi noi"; preluase, fără să vrea, un slogan pe care îl foloseau calicii româniei folosiţi de către comunişti în acţiunile lor de început; ei îi scoteau din case pe boieri şi ţăranii înstăriţi, chiaburii ; aceştia dădeau buzna în casele oamenilor în miez de noapte şi urlau: " a venit şi vremea noastră, boierule!", şi-i urcau în maşini, căruţe şi duşi erau; s-au întors după 50 de ani pentru a-şi relua locul în lume, dar lumea nu mai era a lor, boieri noi le-au luat locul şi le-au furat lumea;
ce spunea d-l liiceanu? ceva de genul că s-a copt timpul pentru ca dreapta, adevărata dreaptă, să guverneze ţara; el revendică un drept istoric în numele dreptei politice; aşa sună hegelianismul şi ideologia în cuvinte puţine; lasă de-o parte competenţa, cinstea, etc., totul sună a ceva sinistru, ecouri ce vin din trecut, care ne şoptesc "alegeţi-vă tabăra!", că dacă nu....; asta în interpretarea activiştilor mărunţi, cei care fac de fapt legea partidului, cei care fac dosare şi arată dosare, cui trebuie;
sper că nu va intra în politică ci va rămîne un mic ideolog, pentru că în politică un om care nu-i înţelege pe ceilalţi oameni este periculos, iar un mic ideolog care se crede un mare ideolog şi vector moral este şi mai periculos; d-l liiceanu este competent în trei lucruri: manager cultural, traducătorul şi discipolul; sper că aşa ne vom aminti de el; punct

joi, 24 ianuarie 2008

moldovean mi's

astăzi m-am simţit bine; ca moldovean; nu pot trece cu vederea faptul că astăzi politicienii români au fost la peţit în capitala moldovei; numai că noi nu ne lăsăm aşa uşor, şi nu prea avem pentru ce ne lăsa; nu sîntem curve precum oltenii; noi avem limba lată şi sîntem statornici, sîntem ce-l mai consecvent electorat, adică ne urnim greu din loc; dacă ar fi ceva de luat în seamă este următorul lucru, românia este produsul idealurilor muntene şi modului de a acţiona al moldovenilor împreună cu cel ardelean; dar m-am şi înroşit astăzi pentru că am văzut curvele de la bucureşti cum făceau avansuri unor oameni cuminţi, aşa cum sînt moldovenii; dar vorba aia sîntem mulţi şi cuminţi, adică proşti, spun unii; nu sîntem crotoi; asta este sigur; punct

miercuri, 23 ianuarie 2008

cum se mătură sau archaeology of garbage

topirea zăpezii a scos la lumină asfaltul spart al străzilor noastre şi gunoiul crăciunului, anului nou şi-al bobotezei; zăpada este o binecuvîntare pentru primărie, pentru că totul dispare sub o pătură albă şi pufoasă de zăpadă iar asfaltul se repară ca prin farmec fără nici o cheltuială; uitîndu-mă în jurul meu pe stradă îmi dau seama ce-au mîncat concetăţenii mei de sărbători, pe ce dulciuri şi-au cheltuit copiii lor banii cîştigaţi pe colindat, ce petarde s-au folosit, ce ţigări au fumat, poţi să-ţi dai seama şi pe unde prin europa sînt plecaţi la muncă, etc.; în state, ca şi în vestul europei există nişte oameni, care caută prin gunoiul oamenilor şi-şi scriu lucrări de doctorat pe acest lucru; meseria se numeşte "archaeology of garbage"; cei care o practică îşi dau seama în felul acesta cum se dezvoltă oraşele vestului, cum se schimbă gustul oamenilor sau evoluează, dar aceşti oameni merg la groapa de gunoi a oraşelor, pentru a-şi exercita meseria; la noi acest lucru se poate face aşteptînd un prieten sau, mai bine, cum e cazul meu, mergînd prin curte;
astă-noapte a bătut vîntul; şi astăzi toată ziua; străzile din podu au fost măturate; sînt curate; avem un primar gospodar, spun unii... cei naivi; toate hîrtiile din centru şi din împrejurimi le-am descoperit în curtea mea, aşa că mă gîndesc să-mi schimb meseria, nu că n-aş mai avea vreo trei, patru, cu diplomă; să scriu o carte, despre oamenii din podu, cercetîndu-le gunoiul, de pe prispa casei; eventual aş putea deschide şi fereastra; nu m-aş mai da jos din pat, că de material didactic n-aş duce lipsă; are grijă primarul; punct

as you like it

am trăit s-o văd şi pe-asta, să lovim economic şi social germania; mă refer la scandalul nokia; ideea îmi place, ca unele companii vestice să-şi mute fabricile la noi; într-un reportaj, am văzut un român amărît mîndru că lucrează la nokia; deja începea să-şi facă planuri de viitor chiar dacă fusese angajat doar de o săptămînă; nu ştiu cît va afecta mişcarea asta relaţiile noastre cu statele vestice, un lucru îmi este clar că numai aşa vom reuşi să ieşim din acest haos economic, iar occidentul va intra în contact cu realităţile româneşti, care nu sînt deloc simple sau pe gustul bruxelului; sînt realităţile unei ţări bogate, dar corupte instituţional; atunci cînd instituţiile statului intervin în favoarea unor persoane sau unor grupuri, cînd legi sau ordine ministeriale favorizează persoane sau grupuri, privilegiate de relaţia lor cu instituţiile respective sau cu persoanele care conduc acele instituţii, putem vorbi de o corupţie instituţională, care este mult mai periculoasă decît corupţia individuală; şi să nu uităm: corupţia instituţională a fost consolidată şi generalizată de către psd şi preluată de aliaţă prin oamenii recrutaţi de către aceasta de la psd, trecuţi cu obiceiuri, afaceri şi dosare în tabăra alianţei; aceeaşi piesă altă reprezentaţie; punct
ps: "All the world's a stage And all the men and women merely players; They have their exits and their entrances, And one man in his time plays many parts, His acts being seven ages" , william shakespeare

luni, 21 ianuarie 2008

structura intimă

cu toţii avem sentimente şi gînduri care ne domină şi ne deprimă în momentele de singurătate; sînt acele lucruri pe care am vrea să le ţinem ascunse, departe de ochii curioşi ai celorlalţi; aceea este structura noastră intimă, care ne asigură supravieţuirea sau ne poate face să ne abandonăm instinctul de supravieţuire şi să ne ucidem; din structura noastră intimă fac parte dorinţele, eşecurile, visele din tinereţe, care ne-au format ca oameni, lipsa visele de mai tîrziu, pentru că vine o vreme cînd abandonăm visele tinereţii forţaţi de urgia vieţii, mai este frica, cel mai bun ordonator de credite; frica care ne menţine în viaţă, frica care ne fereşte de riscuri inutile frica care stă la temelia unei vieţi raţionale şi, chiar, a raţiunii însăşi; dar despre frică şi responsabilitate cu altă ocazie; punct
ps: mi se pare că o butadă de paul valery spune aşa "dacă vrei să-ţi îndeplineşti visele, trezeşte-te!", sau cam aşa ceva;

duminică, 20 ianuarie 2008

cronica ratată a unui spectacol ratat

mi s-a întîmplat ca aseară să merg la teatru; oferta a fost pentru ateneul ieşean, piesa fiind cîinii, de dumitru crudu, în regia lui bogdan ulmu; trebuie să spun că alegerea a fost dictată mai mult de către curiozitate şi nevoia de-a ieşi din casă şi, cum bani de restaurant nu prea sînt, singura alegere firească este teatrul, cel puţin în ultimul timp; este prima dată cînd merg la ateneu, de aici şi curiozitatea, şi trebuie să spun că a doua oară nu voi mai călca degrabă pe acolo; ateneul seamănă, cum bine remarca un prieten, cu o biserică evanghelistă şi poartă amprenta clădirilor comuniste reci, distante, probabil nuanţă imprimată de marmura grea ce se găseşte din belşug; piesa este despre fotbal, despre fanatismul suporterilor şi-i are în prim plan pe doi ultraşi dinamovişti rataţi; iar conflictul este purtat pe relaţia tată-fiu, fiul fiind cel care îl trădează pe tată trecînd în galeria stelistă; se vrea o tragedie, dar sfîrşeşte într-o tragi-comedie; oricum am vrea şi-am încercat să-i găsesc puncte tari, spectacolul este un eşec; în primul rînd textul este slab, firul poveştii este condus cu stîngăcie, avînd grave scăpări de structură, iar, propriu-zis replicile, sînt slabe şi anapoda scrise; actorii ţipă tot timpul, se isterizează, se vede cu ochiul liber, chiar şi pentru cineva care nu este prea interesat de astfel de chestiuni, că jocul este forţat; iar în final regia parcă este făcută de un amator sau poate că şi este un amator, n-am de unde să ştiu eu, dar sînt sigur că voi afla pe viitor cum stau lucrurile; soluţiile alese pentru a fi pusă piesa în scenă sînt de o naivitate supărătoare, la un momentdat te trezeşti cu un reflector în ochi sau cu sticle de bere (ciuc, am văzut), care zboară pe scenă şi prin faţa rîndului întîi; este un spectacol periculos, deoarece se pot întîmpla accidente; spectacolul este oarecum înveselit de către majorete, mai cu seamă o fată dolofănică, care a dovedit că are ceva talent, care sînt de un comic involuntar; în rest, totul este hilar şi umflat ca să ţină, pentru că ceea ce a ocupat o oră, lejer s-ar fi putut cuprinde în treizeci de minute şi-ar fi fost mai bine; înţeleg că este un teatru de cartier şi are, în consecinţă, un repertoriu specific, dar , sugestia mea pentru d-l benoit vitse este să se plimbe prin cartier şi cu ajutorul unui scenarist bun, că slavă domnului cred că se găsesc în iasi, să scrie cîteva piese acceptabile, că subiecte în cartier se găsesc;
oricum dacă a salvat ceva deplasarea în tătăraşi a fost atitudinea d-lui director care este exemplară şi ar trebui să fie preluată şi de alţi domni directori; acesta şi-a întîmpinat spectatorii cu un cuvînt şi i-a condus la final, ca o bună gazdă, pînă la uşă schimbînd cîteva cuvinte cu ei; o atitudine europeană, dar mai presus de atît civilizată; punct

vineri, 18 ianuarie 2008

puterea presei

există ceva ce este cunoscut sub numele de "puterea presei"; mi-am dat seama zilele trecute că ceea ce înţelegeam eu prin puterea presei este oarecum incomplet; pentru că puterea presei nu se manifestă doar prin ceea ce se-nţelege prin deţinerea controlului legal asupra informaţiei, s-a văzut că şi alte instituţii sau persoane deţin controlul asupra acestei informaţii sau a unei părţi din acest flux informaţional; pentru că puterea presei nu se manifestă doar prin capacitatea ei de a manipula această informaţie, s-a mai văzut şi la alţii această capacitate cu o eficienţă mult mai mare; pentru că puterea presei nu se manifestă doar prin putinţa ei, a mass-media, de a impune o anumită agendă publică, deoarece observăm cum persoane publice pot face acest lucru cu mare uşurinţă; puterea presei mai constă şi-n altceva, aceasta îţi oferă posibilitatea să fii prezent acolo în mijlocul evenimentului;
ce-seamnă a fi prezent? cînd citim o ştire, pe lîngă faptul că sîntem informaţi, noi ne situăm în mijlocul evenimentului; situarea este spaţială, îţi oferă un loc al tău ca şi o perspectivă proprie; locul şi perspectiva sînt date de raportul pe care îl stabileşte cel care intră în contact cu ştirea cu informaţia transmisă prin ea; acest raport este modul nostru de a interacţiona cu ştirea, cureaua de transmisie, şi el este dat de propria noastră istorie, de trecutul nostru, de tot ceea ce are legătură cu acea informaţie; trecutul nostru interpretează informaţia şi o modifică în propriul nostru interes; dar asta este altă problemă; deci cea de-a treia dimensiune a "puterii presei" este cea a poveştii; şi poate că este cea mai importantă;
eu nu cred în puterea presei sau în faptul că aceasta este cîinele de pază al democraţiei sau că poate schimba miniştri, este irelevant, dar cred într-o peveste bine spusă; şi asta ne spune presa, povestea realităţii cotidiene; punct

joi, 17 ianuarie 2008

care e mai deştept?

am realizat, urmărind circul da la tv legat de numirea "bărbatei din pnl" în funcţia rîvnită, că se duce dracului românia; nu că acum ar fi prima dată cînd realizez acest lucru, dar acum m-a fulgerat din nou şi m-a apucat brusc ameţeala şi-am început să-mi pun întrebări existenţiale; ştiţi care-i ultima întrebare pe care şi-o pune un bărbat: " a quoi bon?"; iar această întrebare m-a con-dus către o dragoste mai veche, camus, care spunea: "Vine o zi cînd omul constată sau spune că are treizeci de ani" , şi continua, nu-mi mai aduc aminte exact, că astfel el îşi ia locul în timp, îşi afirmă tinereţea, cum frumos spune autorul francez, dar totodată el îşi dă seama că avîntul tinereţii a dispărut, că nu-şi mai doreşte atît de mult ziua de mîine, că de fapt îşi doreşte ziua care a trecut şi astfel îşi dă seama că viaţa este absurdă; eu tocmai trec printr-un astfel de moment; nu am ajuns să-mi pun ultima întrebare, dar mă întreb din ce în ce mai serios care-s lucrurile ce mă reţin pe aceste plaiuri mioritice; anul ăsta, în cele două săptămîni care au trecut, n-am făcut decît să ghicim care este sexul doamnei nicolai şi, dacă, băsescu e la fel de bărbat; între timp întreţinerea o ia razna, euro urcă, popescu a demisionat nu ştiu de ce, turcescu şi-a reluat dialogurile socratice cu oamenii media din politica românească, elodia se pare că nu a fost găsită şi de ce m-ar interesa acest lucru?, miniştri sînt trimişi la judecata străzii, bush s-a plimbat cu arabii la braţ pe plajele golfului pentru a mai obţine ceva petrol şi le-a dat şi cîteva arme interesante, putin tace şi face, a început campania electorală la ţară, bătrînii de la ţară se-duc-se-duc, vorba cîntecului, cinstitul blaga şi-a luat apartament de 850.000 de euro, iar politicienii români îşi pipăie unul altuia cojones să vadă care le are mai mare; cam lucrurile astea s-au întîmplat timp de două săptămîni; mi-am mai adus aminte de o vorbă din popor care nu este atît de preocupat de cojones celuilalt, care spune că "cel mai deştept cedează" şi cum preşedintele este preocupat de popor poate ar trebui să fie şi el cel puţin odată deştept că, pînă acum, ne-a arătat cît este de puternic; punct

miercuri, 16 ianuarie 2008

friendship

cred că oricui i s-a întîmplat să aibă unul, doi sau cel mult trei prieteni, pe are obişnuieşte să-i numească "prietenii mei cei mai buni" sau "cel mai bun prieten al meu"; aceştia sînt oamenii care în unele momente îţi sînt mai apropiaţi decît familia, îţi cunosc secretele, discuţi în particular cu ei lucruri pe care n-ai avea curaj sau chef să le discuţi cu altcineva, îţi împărtăşeşti cu ei visurile, speranţele, temerile, îţi petreci plăcut timpul liber cu ei, iar în prezenţa prietenilor eşti o persoană liberă, deoarece în preajma lor nu trebuie să-ţi construieşti o imagine de împrumut; prietenul îţi oferă şansa de a te prezenta aşa cum eşti; prietenia construieşte o relaţie în lipsa oricăror condiţionări, de orice fel ar fi ele şi nu simte nevoia de fraze justificative; într-o prietenie nu trebuie să te justifici; prietenia impune onestitatea ca regulă de bază într-o relaţie în care nu ar trebui să existe reguli; dar vine o vreme cînd viaţa intervine în jocul dezinteresat al prieteniei, cu toate mizeriile ei de zi cu zi, cu mizele sale ce ţin de existenţa reală, intră şi supune prietenia unui test de rezistenţă; unele prietenii rezistă, altele nu rezistă; cele care rezistă testului vor deveni şi mai puternice, putem spune că vor căpăta o aură mistică, pentru că o "adevărată prietenie" nu poate fi decît de neînţeles pentru ceilalţi; sînt şi puţine; cele care nu rezistă lasă în urma lor un mare gol, iar lumea devine mai săracă în lipsa lor şi mult mai rea; nu poţi decît să te întorci în trecut pentru a-ţi aminti de ea şi să spui "a fost o bună prietenie"........ căreia i-a lipsit adevărul; punct ps:trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o trăim alături de un prieten, pentru că s-ar putea să fie şi ultima;

luni, 14 ianuarie 2008

declaraţia care m-a lămurit

am auzit zilele trecute, mi se pare că duminică, se poate să fi fost şi sîmbătă, chiar cînd a început scandalul cu "bărbata din pnl", mă refer la d-na nicolai, pe un politician de la partidul conservator, unul chelios, spunînd următoarele: "avem un summit deosebit de important pentru toţi românii politicienii şi analiştii..." - se referea la summitul nato; dar altceva este interesant, cum percepe politicianului român, fie el şi tînăr, în subconştientul său poporul; bănuiesc că ceea ce spunea domnul respectiv era spus mai mult de către partea sa necuvîntătoare a creierului, dar expresivă; poporul este o nebuloasă pentru el; poporul este format din politicieni şi analişti, restul e întuneric sau tăcere, pentru că politicienii noştri iau decizii cu un ochi la televizor şi cu celălalt la caşcaval; punct

rusificarea sau despre speranţă

am aflat aseară o informaţie destul de interesantă despre modul cum s-a făcut rusificarea în repulica moldova; trebuie să admit că nu sînt un suporter al reunificării basarabiei cu românia; nu sînt un suporter în primul rînd pentru că mi se pare o cauză pierdută, în al doilea rînd pentru că m-am săturat să trăiesc sub promisiunea trecutului şi nu în ultimul rînd pentru că noi nu am pierdut atît teritoriul, cît am pierdut oamenii; oamenii de-acolo nu mai sînt cu noi; tatăl meu nu are o amintire prea plăcută despre basarabenii din cel de-al doilea război mondial; îşi aduce aminte că aceştia veneau înaintea grosului armatei, se aflau în avangardă, şi erau mai răi decît ruşii; o directoare din republica moldova îi povestea unui prieten că ea a predat în limba rusă în şcoli, ca şi limba rusă, pentru faptul că avea un spor la salariu de 25% oferit de către armata rusă; nu cred că sînt prea multe de comentat aici, dar ceea ce-ar trebui spus este că noi atunci cînd vorbim de basarabia vorbim în necunoştinţă de cauză, nu cunoaştem realitatea din teren, cum le place unora să spună; vorbim despre basarabia utilizînd vechi clişee naţionaliste sau mizînd pe idealuri trecute cărora nimeni nu le mai înţelege rostul, dar nimeni nu vrea să vadă cum se petrec lucrurile acolo sau cum s-au petrecut; speranţa este un lucru bun, dar te şi poate ucide uşor; punct

vineri, 11 ianuarie 2008

cînd nu vom mai fi copiii, noi în anul 2008

este vorba de un articol din martie 2004, mi-am adus aminte de el şi m-am gîndit să-l readuc în atenţia unora; pînă la urmă n-are importanţă nici unde este publicat, pentru cei interesaţi pot face trimiterile necesare; în acest articol sînt importante planurile care se aduc de către primar în atenţia presei; cunoaşte nevoile comunităţii, dar ori nu este interesat să le îndeplinească sau este prea leneş sau nu ştie cum să procedeze, nu pentru că nu ar avea cunoştinţele administrative, ci pentru că este oprit de egoism său extrem; pur şi simplu nu poate face un bine comunităţii, nu are cunoştinţele necesare pentru a realiza binele;

Referendum la Podu Iloaiei

Primul referendum va avea loc mîine, în comuna Podu Iloaiei, urmînd ca alte patru chemări la vot să fie organizate pe 14 martie. Dacă autorităţile judeţene cred că modificarea statutului nu va aduce beneficii cel puţin pentru moment, întrucît "conducerea va trebui să se descurce cu banii din bugetul propriu, pentru că nu va primi nimic de la judeţ", primarul din Podu Iloaiei, Mihai Alexa, vede lucrurile cu totul altfel: "Comunitatea a înţeles că, fiind vorba de un oraş, va creşte şansa atragerii unor investitori şi a dezvoltării mai rapide. Oricum, avem deja proiecte în derulare, legate de refacerea şi construirea drumurilor, a sistemului de canalizare, a locuinţelor, dar acestea pot fi dezvoltate şi extinse". Cei peste 10.000 de localnici consideră că un alt beneficiu îl va constitui revenirea Centrului medico-social, abia înfiinţat, la statutul de spital.

şi uite aşa în patru ani nu ne-am ales cu nimic din cauza unor probleme serioase de ego pe care le are primarul nostru; i-aş recomanda un psihoterapeut sau....să ne lase dracului în pace! punct

joi, 10 ianuarie 2008

brainstorming....oo!u!

am văzut în seara aceasta pe tvr cultural un spectacol deosebit, dacă aş fi fost francez aş fi spus genial; pus în scenă de alexandru dabija este o adaptare după creanga, sau cum au numit-o "oo! adaptare colectivă după ion creangă"; se vrea o creaţie colectivă, pe marginea textelor lui creangă; am găsit un post care surprinde destul de bine dorinţa participanţilor la aceast proiect, ceea ce este cunoscut sub numele de brainstorming; din punct de vedere teatral este un metatext, adică un text despre un alt text, în limbaj spectacular, teatral; în centrul spectacolului se află oul, exploatîndu-se delicious latura licenţioasă a operei lui creangă, acea zonă Po-pula- a poveştii poveştilor;punct ps: am găsit undeva o altă poveste a poveştilor; vă recomand! este scrisă de ion-vîntură-ţara pentru cunoscători (a se căuta în josul paginii);

codul caen şi afacerile statului

recent am aflat că institutul naţional de statistică a modificat codul caen; dînd un search am văzut că modificarea era prevăzută încă din vara anului trecut, că este periodică şi că a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2008, însă ticălosul care se ocupă cu actele firmei, la care sînt şi eu acţionar, a uitat să menţioneze acest lucru; pînă acum, din ce aflu, modificarea cadului caen s-a făcut atunci cînd firma, care nu avea actualizările, intra în contact cu registrul comerţului pentru a înregistra diferite acte, deci nu aveam de-a face cu un termen limită; acum, din cîte mi-am dat seama, sîntem în faza zvonurilor pentru că, pe de o parte se vorbeşte despre "o foame " manifestată la nivelul ministerului justiţiei, iar un termen limită pentru actualizarea codului caen ar fi o sursă sigură de bani pentru minister (de ex. în jud. iaşi sînt înregistrate cam 65.000 de societăţi comerciale înmulţit cu 6 mil. per operaţie ne dă o sumă frumoasă, după cum îmi explica cineva care se pricepe), pe de altă din discuţiile de pe forum rezultă că nu ar exista un termen limită, ci se realizează doar atunci cînd se fac diverse menţiuni, dar taxele piperate pentru această operaţie tot rămîn; oricum dăm pentru stat este o afacere bună; nu prea am înţeles de ce este necesară operaţia (bineînţeles se dă vina pe uniune pentru orice act al statului român, ca şi cum funcţionarii noştri ar fi morţi şi n-ar putea gîndi), apoi nu înţeleg de ce această modificare nu se realizează de către stat, printr-o simplă operaţie birocratică; ne dăm seama că funcţionarii români sînt leneşi, incompetenţi, lipsiţi de logică (mai adăugaţi voi alte epitete), iar statul minimalist anunţat de liberali sau, cel puţin de doctrina liberală, îşi face simţită prezenţa, îşi tîrîie cizmele grele prin viaţa noastră, lăsînd urme adînci prin bugetul nostru subţirel şi noi nu avem nici o vină; statul român se comportă asemeni unui violator în serie care ne şi bate, ne şi .... şi ne ia şi banii; pentru mine nedumeririle rămîn: cum se poate ca o hotărîre judecătorească definitivă să fie modificată de către o decizie a institutului de statistică? punct ps: ştiu că se poate, dar nedumerirea tot rămîne;

miercuri, 9 ianuarie 2008

oameni importanţi

îi vezi peste tot, ce-i drept nu aşa de des ca acum cîţiva ani; în mod ciudat dispar tăcut din peisajul sumbru al vieţii; dar cînd îi vezi îi recunoşti - au călcătură apăsată pe genunchi, spatele şi-l încordează şi încearcă să-şi scoată pieptul în afară; majoritatea au burtă, dar fac efortul să şi-o ascundă, devenind maieştri în tertipuri de acest gen;mai au ceva aceşti indivizi - privirea aparent contemplativă şi bărbia împinsă înainte cu fălcile încleştate, însemnînd din partea lor duritate şi hotărîre; privirea lor şterge, ca raza unui radar, feţele celor pe care-i consideră inferiori lor; cu timpul ei nu mai vorbesc ci latră întrebări şi ordine; cuvintele lor se aseamănă cu lătrăturile unor dobermani furioşi, şi asta numai din cauză că ei nu-i mai privesc pe ceilalţi ca pe nişte fiinţe umane; ceilalţi sînt.... dar cine sînt ceilalţi? timpul lor preferat este viitorul, iar dacă nu mai sînt activi îşi regăsesc stima de sine folosind cu obstinaţie trecutul, niciodată ei nu vor folosi prezentul, în felul acesta ei nu sînt obligaţi să se justifice pentru faptele lor, iar acţiunile lor se raportează la o cauză mai înaltă, pe care muritorii de rînd nu o înţeleg; dacă ai privilegiul să vorbeşti cu un astfel de om, căci am spus îi întîlneşti din ce în ce mai rar, el nu te va privi în faţă, privirea lui va trece peste umărul tău fixată pe un punct imaginar; şi dacă, dacă vei fi şters de privirea lui nobilă, acesta o va face numai pentru un singur scop, să-ţi arate cît de mic eşti, vierme ce l-ai oprit din drumul său către nemurire; aceştia sînt oamenii importanţi, pe care îi vedem tot mai rar printre noi, dar care ne fac viaţa mizerabilă; punct

luni, 7 ianuarie 2008

anomalii

ieri am văzut două anomalii prezentate la ştiri; mărturisesc că eu nu sînt dintre cei care şi-au aruncat televizorul pe geam şi nu se mai uită la televizor de nu-ştiu-cîţi-ani şi declară acest lucru la o oră da maximă audienţă, tot la televizor; eu nu am de gînd să fac acest lucru, pentru că, din păcate, îmi place să fiu informat şi nici nu sînt ipocrit; dacă vrei să fii informat în timp real ai două posibilităţi - tv şi radioul; dacă vrei să verifici acea informaţie foloseşti internetul şi presa scrisă; iar dacă vrei o analiză serioasă a ştirilor foloseşti numai presa scrisă, revistele şi cărţile; cam ăsta este algoritmul; dar să revin, vorbeam despre anomalii - prima are în vedere turiştii moldoveni, ucranieni, ruşi, care au venit să petreacă crăciunul şi anul nou în staţiunile noastre; nimic deosebit pînă aici, ai noştri pleacă în vest, iar vestul pentru ruşi, moldoveni şi ucrainieni am devenit noi; anomalia, pe care a strecurat-o numai o tv-une ca un fapt divers, apare acolo că majoritatea turiştilor ăştia de rit vechi sînt poliţişti, procurori şi politicieni, însoţiţi de fufele lor, neveste şi copii, şi care au venit să se destreseze (probabil să furi, să bagi oameni nevoiaşi la puşcărie, să iei mită, să ucizi este stresant), deci au venit să se destreseze pe meleagurile noastre; gîndul mă duce la ai noştri poliţişti, procurori, politicieni şi la stresul lor de zi-cu-zi; săracii, merită o vacanţă departe de ochii noştri acuzatori! altă anomalie: bogăţia politicienilor noştri, dezbătută cu un rînjet acuzator agăţat în colţul gurii de diferiţi juranalişti experţi în vieţile particulare ale jalnicilor noştri politicieni; doamne, ce bănoasă este meseria asta; cred că este printre cele mai bănoase meserii, asigurîndu-ţi un profit de o mie la sută, da' ce spun eu zece mii la sută la investiţia iniţială; mă gîndesc să intru în politică; a treia anomalie, semnalată de către presă este călătoria în bali, în interes de serviciu, a şefilor de la dga, pentru cei care nu ştiu, direcţia generală anticorupţie, din cadrul ministerului de interne; ştiţi care-i motto-ul lor "integritate pentru credibilitate"; ăştia sînt nişte poliţişti care îi anchetează pe poliţiştii corupţi; ca o concluzie, poliţiştii moldoveni vin la noi, ai noştri pleacă în bali, iar cei din bali....; punct ps: altă anomalie, a sta la coadă pentru a plăti impozitele; culmea anomaliei, a sta la coadă, de la patru dimineaţa, pe 7 ianuarie, pentru a plăti impozitul;

duminică, 6 ianuarie 2008

teatrul şi dublul său, criticul

pentru cei care nu ştiu, dar nu este nici o ruşine să nu ştii ceva, "teatrul şi dublul său" este o culegere de eseuri aparţinînd lui antonin artaud, geniul furios al teatrului francez; dar nu despre suprarealistul artaud vreau să vorbesc, ci despre ceva mai prozaic, despre "harold&maud", piesa de teatru văzută ieri seară, la naţionalul ieşean, în regia lui boieriu ; despre organizare nu se poate vorbi, pentru că erai înconjurat de acea atmosferă călduţă, primitoare, provincială, lipsită de profesionalism; piesa scrisă în cheia unui umor negru, este o adaptare pentru patru personaje ,avînd în distribuţie pe mihaela werner, cosmin maxim, haruna condurache si constantin puşcaşu; dar nici despre piesă însine vreau să vorbesc, cu toate că mi-a plăcut punerea în scenă, mi-au plăcut trecerie de la o scenă la alta, poate dacă nu s-ar fi stins luminile, iar decorul ar fi fost rearanjat doar prin mutarea acelor pereţi mobili, iar scena cînd harold o cere în căsătorie pe maud dacă s-ar fi jucat doar la lumina lumînării; nu întrebările puse în piesă mi-au trezit interesul, pînă la urmă intelectul nostru este atît de bombardat cu informaţii, tocit de frustrări, încît el nu mai rezonează decît la interpretarea actorilor; jocul actorilor a fost bun, bunişor să spunem, pentru că între un text, cu lipsuri pe alocuri sau poate adaptarea este de vină şi interpretarea bunicică a unor actori, care joacă bine textul, îi aleg pe actori, pentru că aceştia salvează spectacolul; întotdeauna m-a uimit şi m-a fermecat capacitatea actorilor de a intepreta, de a juca, de a da viaţă unei situaţii imaginare, dar, dacă ar fi să judecăm cu obiectivitate, ar trebui să vedem că...; punct ps: aşa îşi construiesc unii criticile; nu sînt de acord cu nimic şi ajung în situaţia de a critica doar de dragul criticii în sine; se ajunge în situaţia absurdă în care se critică pînă a nu se mai înţelege ce se critică; discuţia devine găunoasă, dar, spre stupoarea mea, interesantă pentru mine;

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

gerul şi celelate lucruri ce-l însoţesc

s-ar spune că este un ger de crapă pietrele, dar nu este chiar aşa; dacă priveşti canalele de ştiri îţi creezi o imagine catastrofală despre vremea de afară, îţi spui că ne pîndeşte un mare pericol, că vine sfîrşitul lumii; modelul lansat de realitatea tv în materie de tv de ştiri se pare că a prins şi celelalte canale, astfel că în ultima perioadă se manifestă un fenomen interesant de dilatare a ştirilor; ştirile sînt umflate cu discuţii interminabile, fără consistenţă jurnalistică, astfel nu mai avem o ştire ci avem o gogoaşă; discuţiile se poartă pe margina lui "dacă" şi a lui "ce s-ar fi întîmplat", ştirea propriu-zis diluîndu-se în această pastă de bla-bla-bla-uri; există, printre cei care fac ştirile, ideea cum că orice poate fi transformat în ştire dacă este împachetat corespunzător; şi se pare că au dreptate; dar asta ţine mai mult de o anumită pedagogie, cum îţi educi auditoriul, cum îl atragi, cum faci să-ţi crească ratingul etc, nu ţine de informaţie; pentru că se face des confuzia în această breaslă între ştire şi informaţie; ştirea nu este tot una cu informaţia; ştirea te educă, îţi creează o anumită atitudine faţă de un lucru sau situaţie, pe cînd informaţia este ontologică, ea ne vorbeşte despre o anumită realitate, ea afirmă existenţa unei anumite realităţi; informaţia este o afirmaţie; podu-iloaiei era numit şi polul frigului pentru că, fiind situat într-o zonă depresionară, a atins într-o iarnă şi temperaturi de minus treizeci şi ceva de grade; aşa că ceea ce văd acum la tv mi se pare o exagerare; un alt lucru este faptul că acum cîteva zile cînd a fost viscol în partea de sud-este a ţării, cu preponderenţă, s-a afişat un titlu mare "românia sub nămeţi", zăpada este în zona iaşi de maximum 10 cm; gerul a mai scos la iveală şi locaţiile în care îşi fac vacanţa cei mai frumoşi bărbaţi ai neamului; cel mai creativ mi s-a părut mazăre care şi-a petrecut revelionul în brazilia; dar eu nu înţeleg de ce-a făcut atîta tărăboi presa pentru că aceştia nu s-au aflat în ţară cînd a nins: da' ce, ei ştiau c-o să ningă aşa de-al dracului şi-apoi, ce-ar fi vrut fătucile şi băieţaşii din presă, să-şi petreacă revelionul în ţară? şi mai e o întrebare, după un an aşa de greu cu stres, lupte politice, combinaţii financiare, că am înţeles că ei numai cu asta se ocupă, unde aţi fi vrut să se destreseze?; punct

marți, 1 ianuarie 2008

concert extraordinar de anul nou - viena 2008

urmăresc de peste 10 ani, an de an, concertul extraordinar de anul nou de la viena - Concert of the Vienna Philharmonic in the Golden Hall of the Musikverein in Vienna on January 1; el are 50 de ani de viaţă; îmi iau o cafea, o farfurie cu prăjituri lîngă mine, merge şi-un pahar de vin roşu, mă aşez pe canapea şi.....îmi permit să visez; îmi dau seama, în timp ce scriu, că a rămas singurul lucru pe care îl aştept pe întîi ianuarie; nimeni nu iubeşte durerea de cap de după revelion; pentru mine acest concert reprezintă vîrful, cel mai înalt vîrf, atins de civilizaţia occidentală; ceea ce trezeşte în mine acest concert, chiar dacă îl văd la tv cu o diagonală de 51, este acel sentiment rar al bucuriei pure şi al spiritului armonios, pentru că văd, în acea sală minunată, un curcubeu de culori, rase, sunete, care coexistă şi împart aceeaşi emoţie pentru muzica familiei strauss; am văzut un tînăr căruia îi dăduse lacrimile de bucurie; dacă îmi doresc ceva este ca măcar o singură dată în viaţă să mă aflu pe 1 ianurie în acea sală; punct