vineri, 29 februarie 2008

no reservations

ştirea pe care am primit-o prin newsletter-ul la care sînt abonat mi-a oferit un moment de satisfacţie personală şi privată, vorba unui prieten, pentru că eu unul nu cred că românia este aşa de primitoare, caldă, cu oameni blînzi şi iubitorii, ştiţi dulcegăriile pe care le servesc patrioţii în numele neamului....oamenii şi-au făcut probleme cu sosirea ăstuia încă de acum o lună, cum am găsit pe-un post, iar reacţia a fost specific românească "hai să i-o tragem şi ăstuia!", să-l înşelăm, să-l minţim, să ne dăm buni şi veseli, chiar dacă nu sîntem, să fim frumoşi, chiar dacă sîntem sluţi ca popor;
eu nu ştiam cine e neica-ăsta; aflu şi eu că e un guru sau un "andrei gheorghe al americii", ambele expresii nu prea ştiu cum să le iau şi în context nu prea ştiu cum să le pun; de exemplu nu ştiu ce-nseamnă "guru al bucătăriei" sau "guru al tlvzunii" sau "guru-a-ceva", cum poţi să legi expresia de "guru" cu cea de cotidian şi corporal, iar cea de "andrei gheorghe al americii" de românia, asta trădează prostie sau, îndulcit spus, ignoranţă; eu nu stiam cine este anthony bourdain, dar aflu acum că fericirea noastră şi un bun orgasm depinde de ceea ce spune acest "chef, world traveler and best selling-author" , cum îşi spune; îi dau dreptate cînd spune că:
"But to describe Romania as particularly friendly? Not really. I’ve been all over the world. Over 50 countries. On the friendly scale? Romania not exactly in the top 40. The food--on camera, off camera? Didn’t matter. It was mostly pretty primitive. Soups may taste good--but they don’t make interesting television. I could lie. But I ain’t gonna"
pe de altă parte nu pot trece cu vederea lipsa lui de profesionalism, pentru că nu-ştiu-cum-să-numesc-altfel-faptul că şi-a adus un ghid rus ca să viziteze românia şi, cum îi stă bine oricărui occidental incult şi limitat de televizor, a mers pe urmele "mitului lu' dracula" pentru a descoperi ţărişoara noastră;
văd că i-a supărat pe mulţi emisiunea tipului ăsta, dar cei care au sărit în sus greşesc pentru că românii sînt leneşi, mincinoşi, ipocriţi, iar cea mai bună mîncare se face în moldova; punct

luni, 25 februarie 2008

fata lu' tata

am citit astăzi un editorial bun al CeTePe-ului; dacă, pînă acum, asociam politica cu prostia, parvenitismul, corupţia, vulgaritatea, ipocrizia, blodele, de sîmbătă asociez politica şi cu buzele şi bretonul elenei băsescu; ce buze are "fata lu' tata"!, citat dintr-o tînără speranţă a politicii româneşti; de azi înainte pd+l poate să-şi deschidă o casă de producţie "secu, filme pentru adulţi", în rolurile principale feminine cele două elene, în care udrea joacă rolul codoaşei versate, iar tînără băsescu pe cel de studentă la şcoala curvăsărelii şi poporul român, ca să se simtă şi el bine măcar odată cînd spune "băga-mi-aş!", că doar vor cîştiga alegerile pd+l şi vor fi cei mai înjuraţi, deci poporul român va juca rolul starului masculin, iar securiştii bătrîni vor fi cei care vor regiza, ca deobicei;
dincolo de aceste alegaţii ale unei minţi uşor perverse, dar corectă în afirmaţii, întrebarea rămîne "ce facem cu acest detaşament xxx+l din politica românească care are tot atîta legătură cu realitatea societăţii româneşti cît am eu cu zona rezidenţială din primăverii?"; este o întrebare retorică; ce-o să facem!, o să-i alegem în fruntea statului şi timp de patru ani le vom analiza costumele armani şi poşetuţele jaco sau chloe apple, cînd vor apărea pe sticlă şi rotunjindu-şi guriţele sexi ne vor vorbi despre sărăcie, fonduri structurale, infrastructură, pensionari etc;
dar cum spuneau cîţiva comentatori cinici ai vieţii noastre pornolitice, să le acordăm o şansă, că cine ştie poate sînt competenţi şi talentaţi; nu-i putem judeca ante-coitum, ci trebuie să-i judecăm post-coitum, poate cine ştie îi apucă vreo tristeţe şi se sinucid; punct

sâmbătă, 23 februarie 2008

LIBREX 2008 - între ipocrizie şi provizorat

ieri am trecut pe la tîrgul de carte care se ţine la palat; pentru cei care nu ştiu avem un palat mare şi inutil, dar care dă bine; înghesuială, mulţi tineri, pensionari care atingeau cărţile cu mîinile tremurînd, cîteva vedete locale, am văzut şi lansarea lui tudor octavian, în rest...
aparenţa de lume multă era dată de înghesuiala standurilor, culoare înguste, standuri amplasate după o logică alandala înţeleasă doar de către organizatori, multe standuri avînd şansa să fie de negăsit de către un vizitator grăbit, cum eram eu; mie personal mi-au plăcut două standuri cel al editurii all şi cel al editurii art, care, pe lîngă personalul calificat şi atent cu vizitatorii, aveau şi cîteva apariţii noi, cel puţin la art; în rest aceleaşi cărţi , pe care le găseşti şi-n librării, aproape aceleaşi preţuri pentru că reducerile erau ridicole, iar cît despre lansările de carte din cadrul tîrgului, să fim serioşi, eu, exceptîndu-l pe tudor octavian, n-am auzit de nici un nume important;
cît despre lansarea lui tudor octavian, acesta mi-a apărut obosit şi distant, lipsit de strălucirea care îl caracterizează atunci cînd apare pe sticlă sau cînd scrie în paginile jurnalului; antonesei şi-a făcut intrarea cu glume pe care le înţelegea numai el şi printre hohote de rîs groase a reuşit să nu spună nimic; apoi un tinerel de la editură a vorbit puţin despre procesul editorial şi, în final, tudor octavian a încercat să anime atmosfera cu poveşti, amuzante în felul lor, despre cum s-a scris acea carte, procesul de creaţie etc; apoi publicul a fost invitat să cumpere şi să primească autografe, dar nu prea a cumpărat nimeni, iar cei care au primit autografe au fost şi mai puţini; apoi d-l tudor octavian a fost scos în decor de către un alt domn care avea de lansat o carte despre africa, ceea ce nu e rău, antonesei a părăsit grăbit palatul, toată lumea degajînd locaţia mulţumită că şi-a făcut numărul;
un tîrg provincial făcut pentru provinciali, în care nu numai aerul era provincial ci şi organizatorii s-au purtat ca atare, făcut ca intelectualii urbei să-şi etaleze prestanţa intelectuală, iar fătucile locului să-şi exerseze privirea inteligentă; provincialism, improvizaţie, lipsă de anvergură, asta este marca librex 2008; punct
ps: pentru o opinie diferită clik aici şi, ar mai trebui pe undeva, dar n-am găsit aşa că cei care găsesc să-mi spună şi mie;

joi, 21 februarie 2008

"dragoste la venetia"

"dragoste la veneţia" - sala studio „teofil vâlcu”, scenariu de commedia dell’arte în regie colectivă, scenografia rodica arghir, mişcare scenică dana coşeru; distributia este următoarea: arlecchino – cosmin maxim, colombina – antonela cornici, pantalone – teodor corban, coviello – emil coşeru, lelio – constantin puşcaşu, isabella-petronela grigorescu; cu măşti originale a la veneţia, din cîte mi-am dat seama mîndria actorilor; nota - 7,5p
am întîlnit din nou în act conceptul de brainstorming, despre care am mai vorbit, sau în traducere liberă pe cel de creaţie colectivă; impresia mea a fost că s-a experimentat ideea de spectacol total, în care specatatorul nu este doar un simplu spectator ci participă activ la spectacol, este integrat în spectacol;
este o piesă făcută să pară uşoară, schematizată, cu ingerinţe amuzate din cotidian; este un spectacol cîntat, pe ritmuri veneţiene, de carnaval, amuzant, care te aruncă departe de stresul zilnic, care te face să te simţi bine în final, un spectacol în care creativitatea şi imaginaţia spectatorilor, precum şi puterea de a improviza a actorilor fac parte din spectacol, pentru că fără aceste lucruri nu am mai avea "dragoste la veneţia", ci "dragoste pe malul bahluiului"; spectacol de vară fierbinte care merge stropit cu un pahar de tocai friuliano; punct
ps: cum prietenul meu cătălin a dorit un linq mai mare, poftim...

luni, 18 februarie 2008

audiţia

"audiţia", de alexandr galin, trad. liudmila szekely anton; distribuţia doina deleanu (ninel karnauhova), constantin puşcaşu (boris karnauhov), puşa darie (varvara volkova), tatiana ionesi (tamara bok), doru aftanasiu (vasili bok), anne marie chertic (olga puhova), teodor corban (viktor puhov), radu ghilaş (albert), dumitru năstruşnicu (tetzudzin aoki), ramona părpăliţă (katia volkova) şi maria ambrosă (liza volkova); regia claudiu goga, decor ştefan caragiu, costume axenti marfa; nota -7,5;
spectacolul merită văzut; regie bună, text bun, actori admirabili; mie mi-a plăcut puşa darie, în rolul volkova, tatiana ionesi şi doru aftanasie în rolul celor doi soţi sămani, doborîţi de griji, precum şi anne marie chertic în rolul soţiei de bogătaş; bineînţeles nu poate fi trecut cu vederea jocul lui constantin puşcaşu, care realizează un rol admirabil în postura de eminent intelectual al oraşului kursk, "celebrul karnaukov", cum i se adresează la un momentdat parvenitul puhov;
piesa este despre eşec, eşecul societăţii comuniste, despre răsturnarea valorilor, despre oameni care visează la un loc îndepărtat, ce le va oferi şansa să-şi relanseze viaţa, să scape de mizeria zilnică; este povestea compromisurilor într-o societate post-comunistă, compromisuri pe care sîntem nevoiţi să le facem pentru a supravieţui;
ce nu mi-a plăcut este finalul, previzibil şi lipsit de strălucire, pentru că toată lumea se împacă cu toată lumea, îşi acceptă noua condiţie şi merge mai departe; punct ps: dacă vreţi să citiţi şi altceva da-ţi clik pe cătălin;

duminică, 17 februarie 2008

despre cum se îngroapă visele

lawrence ellison, preşedintele oracle, a ţinut următorul discurs studenţilor care au terminat facultatea Yale; n-a putut să-şi termine discursul deoarece a fost dat jos de pe scenă de către oamenii de pază
"Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-a terminat facultatea, ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati ? Stati sa va explic.
Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am cazut la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune. Acuma sunteti foarte bulversati. Si asta este foarte normal. Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma.
N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai indeaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe pamant. Si va trebui sa va impacati cu un salariu patetic de 200.000 dolari pe an, unde salariul il veti primi de la un fost coleg de facultate care a cazut la examene si a fost dat afara.
Acuma, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi? Nici o sansa. Voi sunteti deja pierduti. Deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, irecuperabila.
Acuma ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea: LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI ! Nu reveniti ! Indepliniti-va visurile ! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma de pe aceasta scena datorita agentilor de paza ....."
am găsit acest discurs, care pune sub semnul întrebării educaţia instituţionalizată şi succesul ei în societatea de piaţă, în care trăim acum; întradevăr educaţia instituţionalizată se pare că are mari probleme în a ţine pasul cu piaţa şi cu cerinţele pieţei, aceasta se mişcă prea repede, iar capacitatea de răspuns a sistemului educaţional este mult încetinită de mentalitatea celor care administrează sistemul, de reguli inutile şi de materii fără aplicabilitate în realitatea economică; sistemul are în vedere să scoată pe bandă doar cetăţeni correctly political, cărora le-a fost injectat conformismul în doze mari, iar creativitatea le-a fost extirpată ca o tumoare benignă; punct

vineri, 15 februarie 2008

anomalii - "monştrii sacri"

se împlineşte o săptămînă de cînd am trăit un moment din cele care mă fac să-mi doresc să fiu în altă parte decît în românia; pe realitatea a apărut miron cosma, care asemeni unei fete mari s-a prezentat frumos şi neprihănit, cum ar veni dezvirginat dar cu himenul cusut; am trăit din nou un moment al anilor '90, cînd toată lumea îşi expunea momentele de dizidenţă şi suferinţă în direct, pe sticlă;
acest moment, absolut năucitor pentru mine, mi-a întărit o convingere mai veche şi anume aceea că din punct de vedere al culturii politice şi sociale societatea românească nu a evoluat deloc; ne aflăm încă captivii revoluţiei eşuate, al idealurilor ratate şi al securiştilor versaţi şi nomenclaturiştilor obosiţi;
am constatat în ultimul timp un alt lucru îngrijorător şi care explică multe lucruri; partidele politice, chiar şi cele mai noi apărute pe eşicherul politic, care nu se pot lăuda cu un electorat propriu, duc lipsă de cadre şi pentru a performa fac apel la vechi combatanţi; ele apelează la "monştrii sacri" ai politicii româneşti, astfel se explică apariţia din nou în prim plan a lui năstase, mitrea...; se vede cu ochiul liber o lipsă de reformă la nivelul instituţiilor politice, problema aflîndu-se nu atît la nivelul clasei politice, cît la modul cum sînt structurate partidele politice; acestea sînt construite în aşa fel încît să păstreze în structurile lor "monştrii sacri", pentru că deciziile în partid sînt luate pe baza intereselor economice; s-a văzut că nici cei care au venit la conducere în 2004, încercînd să impună un nou ritm politicii româneşti, n-au adus nimic nou, pentru că discursul lor, ca şi acţiunile lor politice erau mînate de ascunse interese economice;
astfel că înnoirea clasei politice, ca şi reforma instituţiilor politice a eşuat; tinerii politicieni sînt şi ei viciaţi şi sînt ademeniţi cu obscure interese economice, pentru că dacă îi lipseşte ceva clasei politice este transparenţa acţiunilor şi fondurilor care o susţin; clasa politică românească păcătuieşte pentru că-şi ascunde intenţiile faţă de poporul care o aduce la putere;
dacă la noi s-ar fi inventat instituţia retragerii din politică, instituţie prezentă peste tot în lume şi de care partidele politice de acolo ţin cont, 90% din actualii actori politici de la noi ar fi fost acum în afara vieţii politice, acolo unde le este locul; punct

miercuri, 13 februarie 2008

două lucruri bune

ieri mi s-au întîmplat două lucruri deosebite, care sfidează cotidianul nostru mizerabil;
primul lucru a fost să descopăr noua faţă a străzii lăpuşneanu; este strada din iaşi, pe care se află anticariatul grumăzescu, muzeul unirii, corso, palatul telefoanelor, aşadar păşind pe strada lăpuşneanu am fost învăluit de muzică clasică şi, din difuzor în difuzor, muzica te însoţeşte tot timpul cît te afli pe acea stradă; am stat pe o bancă, în bătaia calmă a unui soare de iarnă, iar muzica purtată de vînt lovea în surdină urechea... ceva ce n-am crezut că o să se întîmple pe plaiurile noastre;
al doilea lucru deosebit, m-am întîlnit cu nişte amici în cui (casa universitarilor); aceştia luau masa; am comandat o bere şi am intrat în discuţia lor, dar mai mult ascultînd, pentru că am avut un moment de graţie, pe care nu doream să-l împrăştii în banalul cotidian; la masa se discuta despre plotin, despre intenţionalitate şi celălalt, despre gabriel marcel, despre heidegger, despre cum apare celălalt... nu ştiu, iarăşi am avut impresia că nu mă aflu în românia, iaşi, străzi prăfuite, oameni fără speranţă, corupţie, mizerie, criză, ci mă aflu altundeva, unde se trăieşte frumos şi liniştit şi unde oamenii se ocupă cu lucruri cu adevărat importante sau că sînt personajul imaginat de mintea unui scriitor al fantasticului, că sînt o ficţiune, că ficţiune este însăşi scena aceea, iar amicii mei nişte călători pe cărările timpului;
pentru un moment, timpul a fost altul; punct

marți, 12 februarie 2008

mântuirea

femeie înaltă, frumoasă, cu tenul alb, păr negru, ochi negri şi ei, femeie simplă de la ţară, dar care avea ceva ce băga groaza în bărbaţi, cînd aceştia o vedeau, oooo, simţeau cum şira spinării li se întărea şi o răceală curgea de-a lungul ei, sus-jos, jos-sus.... femeia cu mersul ei ce băga groaza în bărbaţi se apropie de preot; preotul, un sfînt în devenire, muncit de multe cazne, de duhuri necurate, de draci şi de cele treizeci şi ceva de călugăriţe tinere (am uitat să spun că era un schit de măicuţe, proaspăt ridicat, de vreo şapte-opt ani), preotul spovedea, de fapt terminase de spovedit pe altcineva şi-i făcuse semn cu mîna să se apropie;
preotul i-a pus sutana în cap şi a spovedit-o; vreo 45 de min a durat spovedania;
canonul:"mănînci carne?", întrebă părintele; "che, perinte, cînd copotă", răspunse femeie; "40 de zile fără carne", hotărî părintele; se lăsă un moment de tăcere, apoi părintele întrebă: "bărbaţi?", "che, perinte, cînd copotă", răspunse femeie; avea un bărbat cam beţiv ; "fără bărbat", hotărî părintele, aspru de felul lui, i se trăgea de cînd fusese în armată "şi-n fiecare seară cîte patru'j'de metanii", încheie el canonul; femeia nedumerită: "patru-zeci motanii?!"; "da", întări părintele, "şi să te întorci la patru'j'de zile";
după 40 de zile femeia se întoarse la preot; era seara; intră în paracliser cu un sac mare de iută în spate; se apropie de preot; puse sacul jos; "perinte, umblat dupe motanii prin sat, chesit treizeci-şase", şi deschise sacul, iar din el începură să sare mîţele;
femeia era unguroaică; punct

vineri, 8 februarie 2008

duşmanii imaginari

stătea băsescu pe dealul ţicăului, cu mîinile în şold, bine înfipt pe picioare, stătea ca pe puntea vaporului şi-şi arunca în jur privirea de bătrîn lup de mare: "bă, da' eu cu cine mă mai bat?", se întreba el, pentru că toţi duşmanii săi fuseseră doborîţi, închişi sub punte sau fuseseră trecuţi în rîndul piraţilor, a celor proscrişi de lege;
"bă, unde sînt duşmanii mei?", şi-a întrebat el echipajul prea-credincios, iar acesta i-a răspuns: "pe mare, departe în larg, nimeni nu ştie, sub punte sînt o parte, închişi, sau au fost ucişi alţii, doborîţi de tine prea-mărite căpitane.."; el îşi frecă mînios lobul urechii drepte, îşi apăsă îndelung pleoapa ochiului cel mic, îşi trecu mîna prin părul des de pe ceafă şi se răsti la echipajul său prea-credincios:" bă, eu cu cine mă mai bat?!!"
echipajul a privit în zare; marea era goală, apusul se întrezărea la orizont, roşu, înfiorător de singur, apusul lipsit de duşmani face răsăritul să fie trist; "aha!", exclamă timonierul la unison cu echipajul viteaz, "căpitane, se văd nişte catarge la orizont"; căpitanul se învioră brusc, luă luneta şi scrută orizontul; nimic la orizont; "unde, bă?", întrebă căpitanul nervos; "acolo, în zare, departe, catarge..", strigă timonierul; "uite şi dincolo", şi arătă cu mîna în partea opusă; atunci căpitanul îşi închise ochiul cel mic; la început nu văzu nimic, treptat începu să vadă, cînd îşi strînse şi mai tare ochiul cel mic ; vîrfurile catargelor, pînza umflată de vînt, steagul, însemnele duşmanilor...."armada! armada!", striga echipajul războinic, chiar dacă la orizont era doar apusul liniştit;
"da, bă, uite în frunte cuirasatele lui iliescu şi năstase!", spuse căpitanul; îşi acoperi ochiul cel mic cu cîrpa albă, îşi scoase spada curbată şi plină de sînge şi începu să strige: "la luptă! la luptă!", şi tunurile începură să bubuie; punct

joi, 7 februarie 2008

şi pe copii îi îmbolnăveşte şcoala

am văzut astăzi o ştire care mi-a produs o bucurie perversă; ştirea spunea că şcoala nostră îi îmbolnăveşte pe copiii ţării; ea este bazată pe un studiu al nu-ştiu-ce-departament-al-sănătăţii din bucureşti, deci este o ştire serioasă, ce are la bază un studiu a unei autorităţi competente în domeniu, cel al sănătăţii publice; nu ascund că mi-aş fi dorit şi eu un studiu de aşa natură pe vremea mea care să-mi spună dacă educaţia politică îmi provoacă grave tulburări de sănătate;
cunosc cîteva persoane care lucrează în sistem; le cunosc de pe vremea cînd erau tinere şi neliniştite, de pe vremea cînd munca în sistem îi transformau în persoane importante pentru comunitate; astăzi ei sînt prinşi în sistem, sînt capturaţi de acesta, şi se luptă din răsputeri să-i reziste, fiecare zi fiind o bătălie, o grea bătălie; sistemul şi-a pus puternic amprenta asupra personalităţii lor; sănătatea lor este greu încercată de boli ; în fiecare zi se întorc dărîmaţi, la propriu, de la muncă; aceşti oameni sînt terminaţi fizic şi psihic, deoarece zilnic sînt abuzaţi de sistem;
în cărţi ni se prezintă figura unui dascăl senin, înţelept, care îşi cultivă cu dragoste grădina proprie, care este un stîlp al comunităţii ce-şi poartă cu eleganţă haina de profesor; este o minciună; dascălul zilelor noastre este încruntat, pemanent grăbit, suspicios, îngropat în datorii, măcinat de ulcer, cu dureri de cap, inima îi stă să-i cedeze, alcoolismul îi dă tîrcoale, poartă pantofi cu talpa crăpată şi haina cusută subţioară, iar pantalonii îi sînt cîrpiţi între picioare, din cauza această îi este greu să aibă o viaţă socială normală, să-şi facă timp şi pentru familia lui sau să meragă la o piesă de teatru fără a se socoti dacă mai are bani de pîine în următoarea săptămînă, căci atît îl costă biletul la teatru; dascălul pe care îl cunosc eu întocmeşte zilnic hîrtii, tone de maculatură, ce nu folosesc nimănui, pentru că aşa spune sistemul, pentru că vrea să-şi ridice lunar puţinii bani, pentru că are de plătit bănci, întreţinere, pentru că...
poate că ar trebui ca ministerul educaţiei să comande un studiu institutului de sănătate publică, ce ar trebui să cerceteze şi dacă şcoala nu dăunează grav sănătăţii profesorilor; punct

marți, 5 februarie 2008

să fie schimbare, dar s-o facă alţii

dacă îmi place ceva la societatea americană este modul de implicare al cetăţeanului american; acesta este educat de către familie, sistem, tradiţie ca atunci cînd nu-i place ceva să reacţioneze; dacă nu-i place cum îşi fac treaba funcţionarii sau cum o instituţie reacţionează la problemele lui acesta încheagă imediat o formă de protest, găseşte o metodă să riposteze şi, pe bună dreptate, găseşte acoliţi şi simpatizanţi ai formei lui de protest; ceea ce este important pentru un american sînt drepturile lui, banii lui, cum se cheltuiesc aceştia, respectul pe care i-l acordă instituţiile federale şi locale, grija pe care i-o poartă politicianul şi faptul că el este cel care decide ce se-ntîmplă cu viaţa lui; şi îmi mai place ceva la americani - aceştia îşi asumă consecinţa propriilor lor acţiuni, iar atunci cînd acţionează merg pînă la capăt;
la români, din păcate, nu există această cultură; ea, fie s-a pierdut în era comunistă, fie nu a existat niciodată; noi avem tradiţia cîrcotitului, a statului pe margine; la noi se doreşte implicarea, dar dacă se poate fără să te implici; la noi se doreşte schimbarea, dar fără să participi; noi avem vocaţia voyeristului social, a cărui plăcere deosebită este să privească prin fereastra propriului turn de fildeş şi să admire ce se întîmplă afară, dincolo de zidul propriei obişnuinţe;
am descoperit un lucru în ultimele zile, la noi, în rîndul oamenilor simpli, nu există noţiunea de comunitate, nu există noţiunea de respect, nu există noţiunea de participare, într-un cuvînt, nu există, ceea ce se numeşte în genere, conştiinţă socială; trăim într-o societate amorfă, nestructurată la nivel social, ce simte mult, dar monstruos, capcana propriilor obişnuinţe, o societate căreia îi lipseşte un singur lucru la nivelul individului - un pic de curaj; punct

luni, 4 februarie 2008

"sărăcie mare!"

în dimineaţa aceasta am fost martorul unei întîmplări care m-a pus oarecum pe gînduri; întorcîndu-mă din drumul pe care îl avusesem de făcut prin tîrg, am văzut în colţul străzii o căruţă cu un copil în ea; avea cel şapte ani; stătea zgribulit în căruţă învelit în fîşul lui verde; probabil fusese lăsat pe post de cîine de pază; de el s-a apropiat o tanti, care, am dedus eu , îl cunoştea şi l-a întrebat: "şî şi ma' e pi la ţarî?", iar acesta a răspuns, eram să spun cu vocea lui cristalină, dar aş minţi, pentru că era o voce tremurată, îngheţată de frigul dimineţii: "şi sî şii! sărăşie mari!"

vineri, 1 februarie 2008

watchdog

în traducere "cîine de pază"; ideea este de a sta cu ochii pe ceva ca un cîine de pază; democraţia are şi acest principiu în componenţa sa; să-l numim al supravegherii (reciproce), pe care îl exercită puterile în stat; conceptul se dezvoltă paralel cu cel de advocacy; şi statul are proprii lui cîini de pază, care îi asigură buna şi corecta funcţionare; mai avem şi cîinii de pază dresaţi de societatea civilă, care stau permanent cu ochii pe stat şi pe cei care îl conduc; şi mai avem presa care este cîinele de pază al democraţiei suprem, în concepţia unora; presa este dulăul;
un cîine de pază bun este bine dresat şi ascultă de stăpîn; un cîine care este rău, prin fire, care latră la întîmplare şi muşcă pe furiş este un hang-dog sau doar o javră (cur); deci orice cîine trebuie să-şi aibă un stăpîn şi să asculte de acesta;
problema în ţara românească este că are prea mulţi cîini de pază; în loc să se supravegheze şi să apere valorile societăţii democratice ei au dat naştere la o haită şi ca orice haită ea are nevoie de un lider; acest lider, în momentul de faţă, este curtea constituţională; nu ai cum să nu-l numeşti astfel, mai ales după ultima afacere; trebuie admis că este o lovitură măiastră şi îndrăzneaţă; dar care ne arată că societatea românească are multe treburi neterminate sau, cum ar spune cineva, are o anumită inconsistenţă ontologică; pentru că agenda noastră publică este clădită numai pe lucruri neterminate care revin mereu în prim plan; curtea constituţională se comportă acum ca o javră ajunsă în postura de cîine de pază; pentru că oricît şi-ar motiva ea decizia, se întrevede acolo că ceva este putred, pentru că nu poţi desfiinţa peste noapte o lege, o instituţie etc.; ce se va întîmpla cu dosarele? ce se va întîmpla cu deciziile cnsas-ului?
concluzii: 1) s-a dat liber la dosare, vor circula libere pe piaţă ; 2) aparatul tehnico-juridic al parlamentului, cel care pune la punct legile este jalnic; 3) se stabileşte ordinea subiectelor din campanie; pînă acum avem - inflaţia, taxa auto, votul uninominal şi dosarele securităţii sau deciziile cnsas-ului; va fi un an interesant, dar fără clarificări, pentru că lucrurile vor rămîne la fel de neterminate; punct

scara pisicii

poate ar fi trebuit să se numească "scara mîţei", pentru că două mîţe se sfădesc pe un cotoi şi acela nu prea de rasă; un cotoi trecut de prima tinereţe, la vreo cinzeci de ani, nouă ani în ani pisiceşti, care măcinat de diferite boli şi nelinişti îşi îneacă frustrările păcălind pisicuţele naive cu farmecul lui melancolic, trecut de prima tinereţe; şi nici mîţele nu prea sînt de rasă, sînt smotocite şi naive, cu unghiile tocite şi blana smulsă pe alocuri; nişte mîţe comunitare;
"scara pisicii", de katalin thuroczy, trad. anamaria pop; în distribuţie georgeta burdujan - zsoka şi catinca tudose - gitta; regia irina popescu boieru; sala studio "teofil vâlcu", durata spectacolului 1 h 10 min; nota 6;
este o piesă scrisă de o femeie, cu două femei în rol, despre femei, pentru bărbaţi; punct