duminică, 3 august 2008

ciganos, gitanos, romnichel, gypsy-1

tragedia de zilele trecute mi-a adus în atenţie o problemă greu rezolvabilă a comunităţii locale - problema rromă sau ţigănească;
din cîte ştiu populaţia de etnie rromă din podu iloaiei reprezintă cam 10-15% din numărul total de locuitori ai localităţii, deci în jur de 1200- 1300 de etnici rromi sau ţigani sau ciganes, cum vreţi, că tot aia e! asta luînd în calcul numai populaţia din mahala (zorilo), pentru că dacă ne îndreptăm atenţia şi spre cealaltă comunitate rromă, "ţiganii de la osoi", care numără tot cam pe atîta lucrurile se schimbă semnificativ, pentru că ar rezultă că am avea o comunitate rromă (ţigănească) de circa 30%-35% din numărul total al locuitorilor oraşului podu iloaiei; acestea sînt cifre care ne redau o faţă a chestiunii, cea cantitativă; acea faţă care a produs întotdeauna derapaje în politica statului, pentru că numărul mare de minoritari a introdus un factor suplimentar de stres în relaţia dintre majoritar şi minoritar; pentru a rezolva această problemă, cantitativ vorbind, majoritarul în decursul istoriei a recurs la violenţă (evrei, ţigani gazaţi sau împuşcaţi, etc.);
această problemă, falsă problemă, cea a cantităţii a fost rezolvată, să spunem parţial, de către statul român prin introducerea obligativităţii autorităţilor locale de a pune plăcuţe bilingve cu numele localităţii, primărie, etc. acolo unde se atinge pragul de 20 la sută pentru minoritari; aceasta prevedere vrea să arate că populaţia majoritară vede în minoritar un factor activ pozitiv, din punct de vedere social; paradoxal, ciganos nu pot beneficia de această prevedere a legii administratiei publice locale, pentru că nu există corespondent în limba lor pentru nume de localităţi; perspectiva cantitativă fiind şi motorul ascuns al rasismului, pentru că "majoritarii" au mereu fraze de acest tip în minte - "se-nmulţesc ca iepurii" sau "peste tot unde te duci dai numai peste ei" sau"nu mai au nici o ruşine de cînd sînt atît de mulţi"; în podu iloaiei, ca peste tot în românia, avem probleme de această natură; "sînt peste tot, sînt tot mai îndrăzneţi, sînt tot mai mulţi", gîndeşte majoritarul din mine, dar cealaltă parte, să-i spunem umanistul din mine, face eforturi disperate să înlăture acest handicap, să îngroape această violenţă faţă de ciganos, care i-a fost transmisă pe cale culturală, prin educaţia primită în interiorul familiei, pe cale politică, prin mass media, să îngroape cît mai adînc acest dezgust şi impuls distructiv la adresa minoritarului;
zilele trecute am văzut cum băsescu şi-a petrecut ceva timp într-o tabără de refugiaţi ţigani de la periferia romei; eu ştiu, şi fiecare român ştie acest lucru, chiar dacă nu-l recunoaşte, că el, acolo în adîncul sufletului, îi dispreţuieşte pe aceştia, i-ar vrea... ar vrea ca aceştia să dispară asemeni unui coşmar, cînd te trezeşti din somn, i-ar vrea într-o carieră de piatră, un lagăr sau ceva controlat , pentru că aceştia creează probleme; dar nu i-ar vrea într-o cameră de gazare, pentru că nu e frumos; şi în adîncul sufletului lui de marinar şmecher aprobă măsurile cabinetului italian; punct
ps: voi reveni cu cîteva aprecieri subiective asupra problemei din podu iloaiei, precum şi cu un ghid, la fel de subiectiv, despre cum se poate rezolva problema rasială;

1 comentarii:

  1. Cea mai grea misiune a unui istoric este să vadă dincolo de informaţia documentului, adică şi ceea ce nu spune sursa scrisă. Spre exemplu, nici un document de partid sau de stat nu a vorbit vreodată despre ce simţeau deţinuţii politici închişi în penitenciarul Dej în anii ’50, cînd, din cauza subnutriţiei şi a condiţiilor de detenţie, defecarea provoca şi eliminarea a 5-10 cm din intestinul gros. La fel cum nici un document oficial din perioada antonesciană nu ar putea descrie vreodată ce a simţit Iancu Ţucherman, supravieţuitor al unuia dintre trenurile morţii Iaşi-Podu Iloaiei, cînd, înghesuit într-un vagon de vite alături de 150 de persoane, a văzut oameni care au început să-şi bea propria urină, iar pe alţii înnebunind. Din acea maşinărie apocaliptică pe şine din vara anului 1941 au supravieţuit doar opt evrei

    RăspundeţiŞtergere