hans şi teatrul său - un actor dă afară spectatorii din sală

din nou mi-am mişcat oasele spre sala cub a teatrului naţional ieşean; nevasta lui hans, din perioada stagiunii 2007-2008, cu acelaşi veşnic cosmin maxim în rolul principal; cred că l-am văzut în vreo şase şapte roluri de june în care jocul său uniform şi generos nu se distinge prin nimic, este asemeni unui vechi casetofon căruia îi schimbi casetele; piesa este o adaptare după danilov, "maestrul" suprarealismului din iaşi, care vrea să ne prezinte un iaşi suprarealist, care nu se vrea atît de "supra-", ci mai mult "-realist"; puternic conturate sînt personajele artiştilor de provincie şi cel al nevestei lui hans, ultima, care reuşeşte să pună în lumină nevolnicia lui hans cu jocul său;

dar să ne întoarcem la hans cel mititel, acesta se pare că şi-a luat prea în serios rolul de "principal"; într-un acces de seriozitate a oprit spectacolul şi a făcut vînt unor spectatori afară din spectacolul său; adică el nu a auzit de spectatori care au dreptul de a arunca cu roşii în actorii stresaţi, aşa cum se întîmpla în epoca de aur a teatrului; ceea ce n-a înţeles hans cel mic-mititel este următorul lucru: spectatorul este cel care îi asigură lui pîinea, în cea mai prozaică interpretare, tot spectatorul este cel care îi justifică lui meseria, iar dacă spectatorul izbucneşte în hohote de rîs într-un moment tragic însemnă că actorul este cel care i-a dat acea notă de hilar; actorul este responsabil de spectacol, iar spectatorul este parte a reprezentaţiei;

la iaşi avem aşadar: actori stresaţi, care merită o pauză lungă, un teatru închis pentru lucrări, săli de spectacol improprii, scaune care scîrţie şi care îţi rup spatele, actori care îşi uită rolul (s-a întîmplat atît la undeva în est, cît şi la nevasta lui hans), actori care dau afară spectatorii, reprezentaţii lipsite de strălucire, dar, cum asta este oferta iaşului, ne resemnăm, mergem la teatru, fără să ştim dacă vom fi lăsaţi să vedem finalul piesei şi aşteptăm ca lumea teatrului să fie spaţiul ludicului nu al lecţiilor de morală; îmi menţin părerea - este mai bine ca la televizor, pentru că stînd în faţa televizorului nu l-aş fi văzut pe florin piersic sau beligan dîndu-mă afară din faţa ecranului, ci eu cu eleganţă aş fi schimbat pe un post concurent unde hans cel mic-mic-mititel nu se produce; punct

ps: sînt curios dacă au fost înapoiaţi banii spectatorilor alungaţi;