una dintre moştenirile fostului parlament, astăzi şi-a făcut apariţia pe centura de nord a statului, acolo pe unde-şi fac veacul spionii noştri, cei care se fac că fac ceva dar ne fac pe noi toţi; frumoasă, ca un veac de singurătate, legea 298/2008, cea care a fost promulgată de către preşedintele jucător, ne va supune unui stres suplimentar, nu că n-am fi stresaţi şi aşa cu criza asta care prinde să-şi arate colţii; legea obligă "furnizorii de servicii si retele publice de comunicatii electronice de a retine anumite date generate sau prelucrate in cadrul activitatii lor de furnizare a serviciilor de comunicatii electronice" , adică convorbirile telefonice, sms-urile şi mail-urile ne vor fi interceptate şi timp de şase luni de zile vor fi puse la păstrare - " Datele se retin timp de 6 luni de la momentul efectuarii comunicarii", art 3, al. 1; toate astea se vor face din raţiuni de securitate naţională sau, noua sintagmă agreată de către noii conţopişti, din raţiuni de stat;
ideea este următoarea: ei memorează pe undeva, printr-un server, pe cine sun, cînd sun, cîte minute ţine convorbirea, dacă ăla pe care-l sun a răspuns, dacă e telefon în aşteptare, cînd trimit un sms, ce mărime are, dacă primesc răspuns la sms, dar nu stochează conţinutul, dar după 50 de ani de comunism "noi ştim" că prin metode specifice se poate afla conţinutul unei convorbiri;
însă ceea ce mă supără într-adevăr pe mine este faptul că cel care îmi asigură mie serviciile de net este obligat să reţină pe un server adresele pe care le accesez eu; adică ăla va şti pe unde bîntui eu noaptea, prin ce servere îmi fac veacul, ce materiale citesc, la ce "xxx" mă uit, cui trimit mailuri, cînd încerc să iau legătura cu teroriştii care vor să arunce în aer "parteneriatul pentru românia"; şi aşa eram eu paranoic, un picuţ, dar de acum, cînd legea îi obligă, aceşti oameni îmi vor controla mie viaţa, îmi vor cunoaşte unele unghere private ale vieţii mele, cu alte cuvinte, statul a permis unor necunoscuţi să-mi invadeze viaţa, statul fiind cel care îi instigă să comită ceva, care este echivalent cu un viol;
adică de ce-ar trebui statul sau acei necunoscuţi să ştie cînd vorbesc eu să-mi pun murăturile, de ce-ar trebui să ştie statul cînd vorbesc eu cu nea ion a. să-mi aducă castraveţi să mi-i pun la murat? sau de ce să ştie statul sau acel individ care îmi asigură mie serviciile de telefonie sau de internet cînd mi-o trag şi cu cine? nu-nţeleg cum contribui eu la siguranţa naţională astfel!
eu unul nu vreau ca statul să-mi încalce dreptul la o viaţa privată, proprie şi personală; eu nu vreau să-mi împart viaţa cu statul român, cu serviciile de securitate, cu poliţia, cu individul de la telefoane, cu cel de la internet; eu nu vreau ca astfel securiştii să-şi justifice rostul şi numărul; eu vreau să trăiesc liber şi independent de imbecilitatea şi setea de control a unor bătrîni securişti! punct




0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu