duminică, 15 februarie 2009

cine schimbă românia? - continuare

trei sînt factorii care pot schimba "ţărişoara noastră": ue, criza financiară şi noul val de violenţă infracţională;
personal numi pun mari speranţe în ue, că aceasta va reuşi să schimbe ceva în românia; am un singur argument valabil: schimbările ue sînt la nivel instituţional, iar la noi instituţiile sînt controlate de anumiţi oameni, care folosesc aceste structuri pentru a-şi atinge scopurile personale; tocmai am descris un cerc vicios, din care greu se poate ieşi;
din raportul pentru justiţie al comisiei europene aflăm că sistemul juridic al ţării trebuie să se modernizeze şi să se profesionalizeze pînă în vară; intenţia ue este lădabilă, dar va trece prin instituţiile noastre fără să lase vreo urmă, ca un cuţit prin apă;
oricum, bănuiesc că beţe în roate efortului ue de a schimba optica şi mentalitatea românului va primi şi din partea crizei financiare; aceasta, care se pare că nu va lovi decît greu în românul îndatorat, dar va lovi tare în fondurile europene; citesc undeva că băncile nu mai sar cu mare entuziasm în ajutorul românilor care doresc să acceseze fonduri europene, iar cei care au reuşit acest lucru se află în mare dificultate să plătească rata la bancă, pentru că au împrumutat cu 36,000 euro şi plătesc ratele cu 43,000 euro;
şi încă ceva despre criză şi ue, citindu-l pe bogdan chirieac, care spune că uniunea a fost creată pentru a preveni crizele, nu pentru a le rezolva; el se gîndeşte la posibilitatea ca moneda unică să dispară sub presiunea crizei şi să se revină la monedele naţionale, dar, spune el acest lucru nu i-ar conveni decît germaniei, restul statelor avînd de plătit bani grei pentru a se reveni la situaţia de dinainte de euro; dar acest lucru nu ar garanta rezolvarea problemelor economice, pentru că euro a fost posibil tocmai datorită creşteriii economice pe care a cunoscut-o uniunea, creştere pe care a încercat să o conserve astfel, dar nu a reuşit;
constatam mai demult că românul nu are curajul de a merge pînă la capăt; nu are curajul să-şi asume eşecurile ca şi greşelile; românul avînd o înclinaţie naturală spre micile codoşii, nici într-un caz pentru marile lovituri, pentru că balcanismul nostru, celebru, dicta, negocierea în locul parului şi banul în locul pistolului;
noul val de violenţă, nefericit ce-i drept, relevă un fapt: schimbarea de atitudine, chiar de mentalitate, a românilor; plecat prin ţări străine la furat şi la jefuit infractorul român şi-a însuşit şi modul de gîndire al occidentalului, întors în ţară el pune acest mod de a vedea lucrurile la treabă; şi ca orice lucru nou el se manifestă violent, destabilizează şi creează noi perspective asupra societăţii noastre; printre primele lucruri observate va fi presiunea mai mare pusă pe autorităţi care vor fi nevoite să reacţioneze şi altfel, decît prin non-combat şi complicitate cu infractorii; de fapt, organele descoperă acum cu surprindere că în loc să-i controleze ei pe infractori aceştia îi controlează pe ei şi le dictează acţiunile; punct

vineri, 13 februarie 2009

cine schimbă românia? - partea întîi

mi-am pus de multe ori următoarea întrebare: cine schimbă românia?
firesc ar fi ca acest lucru să fie făcut de către elite, adică acei indivizi care fac parte din partea bună şi educată a societăţii: oameni de cultură, profesori, întreprinzători, oameni politici, jurnalişti; vorbim aici în ton cu cărţile de istorie, care ne-au învăţat că aşa a progresat societatea; dacă romînica s-ar fi schimbat după carte ar fi fost al dracului de plictisitor şi pe înţelesul pooolimii; pe cînd primul lucru care l-au făcut cei care schimbă romînica cu adevărat a fost să introducă în mintea poolimii îndoiala că lucrurile nu se petrec după cum spun cărţile, că nu există nici o legătură între buchia soioasă a cărţii şi impetuozitatea vieţii;
am remarcat că cei care se opun cel mai mult schimbării şi doresc să conserve o situaţie de fapt care le convin sînt politicienii; oamenii politici urăsc însăşi conceptul de schimbare, pe care nu-l înţeleg, dar iubesc cuvînt reformă care le oferă alibiuri pentru a performa în imobilismul sistemului; a re-forma, după cum spune şi termenul, însemnă a da o altă formă situaţiei de fapt, adică a conserva starea de lucruri sub o altă formă;
sistemul îl primeşte pe cel care nu-i este ostil în interiorul său - dragoste cu sila nu se poate; nu pot accede în sistem decît acel individ care este pe măsura sistemului, care nu-i vrea răul, care nu doreşte decît să-l conserve şi să obţină beneficii de pe urma sa; sintagma "a schimba sistemul din interior" este un sofism, este falsă, pentru că, pe de o parte, sistemul se apără şi opune rezistenţă la orice tentativă de schimbare, iar, pe de altă parte, cel care vrea să schimbe sistemul din interior nu-şi doreşte schimbarea sistemului, ci doar re-formarea lui, deoarece el este parte a sistemului, adică ar însemna să se schimbe pe el, ceea ce este absurd;
pentru a schimba sistemul acesta trebuie destabilizat din afară; adică ceva violent trebuie să-l lovească din afara lui, să-l supună la presiuni inimaginabile şi numai atunci sistemul va reacţiona; el, de fapt, se adaptează la noile situaţii pentru a supravieţui; punct

luni, 9 februarie 2009

suflete bolnave

citesc pe un site al unor nebuni extremişti români că sârbii vor invada ungaria pentru a răzbuna rănirea gravă a lui zarko sesum şi, implicit, moartea colegului său de echipă cozma; din articol se deduce că vreo trei sute de spartani sârbi înarmaţi pînă în dinţi, căliţi în recentul-trecut război din serbia vor invada ungaria şi-şi vor face dreptate;nu se prea deduce din articol dacă ei se bucură că ungurii vor fi "invadaţi" de sârbi sau că sârbii vor profita de acest prilej pentru a începe un nou război în balcani;
bineînţeles că oamenii cît de cît normali nu pot crede în astfel de scenarii purificatoare, dar este încă un exemplu că astfel de incidente regretabile hrănesc pornirile sîngeroase ale unora, mai ales cînd statul nu-şi manifestă în mod convingător autoritatea; cred că în cazul statului ungar nu va fi cazul, deoarece se pare, după ultimele informaţii, ar fi prins pe cîţiva din cei implicaţi în incident; dacă în ungaria ar fi vînaţi ţiganii unguri, de către sârbi, în italia sînt vînaţi de către italieni ţiganii la pachet cu românii, bonus fiind o voce subţire, melodioasă, de primadonă; acestea sînt beneficiile lipsei de autoritate a statului;
la noi lipsa de autoritate a statului se manifestă prin complicitate care s-a stabilit între autorităţi şi lumea interlopă; autorităţile se fac că nu-i văd, iar aceştia îşi ţin preocupările departe de ochii presei; pentru autorităţile noastre condamnabil nu este să fie ucis un om, jefuit sau mai ştiu eu ce, condamnabil este să ajungă în presă acel eveniment; în rest totul e bine; punct

duminică, 8 februarie 2009

culmea prostiei

povestea mi-a fost spusă de cineva de încredere; salvamont tînăr, urcă ceahlăul, ajunge sus pe patlou şi acolo priveşte dezorientat în jurul său, se aştepta ca în faţă să-i răsară cabana dochia; fusese trimis la punctul de la salvamont care se află lipit de cabană; după cum ştiu ce-i care au urcat muntele cabana se află ascunsă după o streaşină de deal în partea opusă a platoului ; băiatul dezorientat, crezînd că s-a rătăcit, ia o decizie de moment, care se pare că nu a căzut prea bine în ochii şefilor: cum nu se auzea prea bine în mintea sa să-i sune pe colegii săi de la salvamont şi să-i întrebe unde-i cabana, s-a hotărît să întrebe printre turişti dacă ştiu unde se află cabana dochia; un grup de turişti care venea de la cabană i-a arătat direcţia; din păcate pentru el, din fericire pentru turişti, a fost ultima lui acţiune ca salvamont; punct
ps.: pentru cei care ajung pentru prima dată pe munte îi sfătuiesc să urmeze traseul, care este bine marcat şi te scuteşte de astfel de întîmplări stupide; aviz salvamontiştilor "cu noaptea-n cap";

marți, 3 februarie 2009

criza care loveşte în vintre

am citi pe undeva o vorbă a lui ţiriac, care spunea că, cu aproximaţie citez, "criza îi va îmbogăţi şi mai mult pe bogaţi şi-i va sărăci şi mai tare pe săraci", ceea ce este un adevăr tautologic, adică, pentru organele care mă citesc, care nu "merită" demonstrat; pentru cei care nu au noţiuni concrete despre această zicere a lui ţiriac, el spunea ceva de genul "criza îi va îmbogăţi pe cei care au bănci şi-i va sărăci pe cei care plătesc rate la acele bănci"; dar am întîlnit şi bogaţi loviţi de criză; unii au renunţat la concedii de lux programate de ceva timp, alţii au renunţat la wekenduri de vis la viena sau paris, alţii şi-au propus să nu mai vină cu maşina personală la serviciu, ei luînd hotărîrea grea de a utiliza pe perioada crizei doar mijloacele de transport în comun, adică taxiul;
dar culmea a ceea ce cunosc eu de pînă acum, cum loveşte criza bogaţii, este un cunoscut de-a cincea speţă persoană prosperă pînă mai ieri, puternic implicată în afacerile imobiliare şi care acum a rămas cu cîteva blocuri proaspăt construite în bătătură şi cu cîteva zeci de hectare cumpărate prin jurul iaşiului; criza l-a lovit pe neaşteptate - a fost nevoit să-şi cumpere vase de gătit; dacă pînă mai ieri lua masa numai la restaurant, cu criza nevasta lui este nevoită să gătească; punct

luni, 2 februarie 2009

cu poliţişti, despre organe

nu mi-am propus niciodată să vorbesc pe acest site despre poliţie şi poliţişti; am considerat că nu merită să-ţi răceşti supa suflînd în borşul de organe de la interne; am trăit cu impresia, care acum îmi dau seama că este falsă, că timpul va rezolva de la sine tarele sistemului, că vor veni cei tineri în sistem care îl vor regla cu timpul, că sînt şi ei oameni cărora le-ar conveni ca familia lor să se plimbe în siguranţă pe stradă, fără a trăi cu teama permanentă că fiica cea mare îi este răpită de pe stradă şi dusă să se prostitueze prin europa sau că o rudă cinstită este împuşcată în plină stradă pentru că mai are ceva simţ civic pe undeva, prin organe;
fiecare dintre noi a avut sau are contacte cu organele, cu toţii avem micile noastre întîmplări care îi împlică în mod direct sau indirect pe poliţişti, întîmplări pe care din prudenţă sau comoditate le povestim la un pahar de vin prietenilor sau le ţinem pentru noi, pentru că aşa e bine; aşa auzim pe la colţuri de masă sau pe stradă, fugar, de complicităţile create între poliţişti şi infractori, de micile furtişaguri la care se dedau subofiţerii, de suta de lei strecurată celui care te-a oprit în trafic şi vrea să-ţi ridice carnetul; e bine să nu vorbeşti despre lucrurile astea, pentru că organele te urmăresc, pentru că aşa e prudent;
spuneam că m-am înşelat că timpul va rezolva tarele sistemului; am urmărit cu oarece atenţie cazul acesta, care a scos în evidenţă lipsa de comunicare între instituţiile statului, lipsa de profesionalism a poliţiştilor, judecătorilor, procurorilor şi a celor din penitenciare; a scos în evidenţă complicitatea dintre poliţişti şi infractori, dintre procurori şi persoanele certate cu legea; lucrurile erau evidente şi pînă acum, dar acum ele sînt dovedite cu acte; lipsa aceasta de interes pentru siguranţa publică manifestată de organele statului este echivalentă cu crima, ceea ce s-a şi-ntîmplat la braşov;
sistemul nu mai este dominat de bătrîni miliţieni, ci acum, chiar şi-n funcţiile importante se află poliţişti tineri, care probabil, cîndva, au fost mînaţi de idealuri frumoase; din păcate în loc să schimbe ei sistemul i-a schimbat sistemul pe ei, transformîndu-i în ticăloşi notorii; sistemul le-a insuflat practicile miliţieneşti în activitatea de zi cu zi, dispreţul cetăţeanului, complicitatea vinovată între infractori şi poliţişti, dar şi ideea că "o mînă spală pe alta"; avem în sistem tineri de 25 de ani care sînt hîrşiţi în rele şi în proceduri de favorizare a infractorilor; aşadar nu un sistem ticăloşit, ci un sistem pervers care îi ticăloşeşte pe cei oneşti;
ce vreau să spun este că mergem pe stradă şi putem muri vegheaţi de indiferenţa unor organe iresponsabile; timpul nu va rezolva problema sistemului judiciar din românia ci intervenţia hotărîta a statului în sistem, a unor echipe speciale care să scuture din temelii sistemul şi să-i ejecteze pe cei pătaţi; nu reforma sistemului, ci reformarea oamenilor care populează sistemul; o altă concluzie este aceea că noi îi plătim pe poliţişti nu pentru a ne ocroti pe noi, nu pentru a ne asigura nouă liniştea şi siguranţa zilnică, noi îi plătim pentru ca aceştia, poliţiştii, să le asigure infractorilor liniştea şi succesul în afaceri;
ce rămîne de făcut: fie să falimentăm sistemul judiciar şi să plătim taxă de protecţie infractorilor, fie să ne rugăm ca familiile poliţiştilor să fie călcate de către persoanele ocrotite de ei, pentru a simţi pe pielea lor nesiguranţa şi groaza care ne macină pe noi zilnic; punct