cel puţin aceasta este senzaţia mea; ştiu că nu este aşa, dar mi-ar plăcea să fie aşa, pentru că ar însemna că românii au simţ civic, nu că n-au încredere în sistemul democratic; ar fi o formă de protest, nu de lehamite;
este prea mult spus, dar ceea ce se-ntîmplă acum în românica, mă refer la rezerva românilor de a se prezenta la vot, mă îndreptăţesc să recurg la o astfel de interpretare; toţi cei care comentezaă această situaţie încearcă să minimalizeze realitatea încercînd să o pună pe seama lipsei de interes a românilor pentru alegerile europene, dar şi pe o insuficientă promovare a acestor alegeri din partea partidelor participante în alegeri;
să privim sistemul democratic ca pe un schimb comercial între cetăţenii-votanţi şi cei care-şi doresc puterea; în schimbul votului cetăţenii primesc străzi bune, parcuri şi uzine, linişte şi pace, conducători buni şi vrednici, ideea este că primeşti ceva în schimbul votului tău, acesta este principiul de bază al schimbului comercial; acum să nu se-nţeleagă că micii, berea, lighenele şi cănile reprezintă un schimb comercial echitabil în acest caz; votul, aproape că nu are preţ, pentru că în joc este conştiinţa celui care votează, este măsura idealurilor şi aspiraţiilor sale interioare;
dar cînd după mulţi ani îţi dai seama că schimbul pe care îl faci tu cu oamenii politici este inechitabil, îţi produce pagubă, el aducînd beneficii numai uneia dintre părţi, atunci una dintre soluţii ar fi, pentru a pune capăt acestei afaceri falimentare, să întrerupi schimbul, să refuzi afacerea, să nu mai participi la vot;
cifrele arată aşa: s-au prezentat la vot circa 4,8 milioane de alegători, din care 600.000 au votat pe liste suplimentare, adică 3% din numărul votanţilor înscrişi pe liste, iar 186.000 au fost voturi anulate, ce reprezintă circa 4 mandate de europarlamentar; dacă scădem voturile anulate şi voturile pe liste, care sînt suspectate ca făcînd parte din categoria voturilor multiple, rămîne un procent de 23% la sută prezenţă la vot în condiţii normale, 4% reprezentînd excepţia;
aceasta este realitatea şi tare mă tem că politicienilor noştri le convine situaţia; punct
ps: situaţia aceasta este descrisă destul de bine jose saramago, în eseu de luciditate;




0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu