joi, 30 decembrie 2010

miercuri, 29 decembrie 2010

sah si politica

chiar daca am avut serioase indoieli in ceea ce priveste evenimentul care se anunta, simultanul de sah, indoielile veneau din faptul ca un partid se afla la originea acestui eveniment - psd-ul, iar d-l florin zero, ca organizator principal si finantator, a incercat in felul acesta sa se legitimeze in cadrul partidului ca viitor si posibil candidat al acestui partid la primaria podu iloaiei, lasind deoparte aceste chestiuni politice, pe care le voi discuta cu alt prilej, evenimentul in sine a fost un succes (moderat), iar intentia organizatorului este laudabila, pentru ca intr-adevar trebuie promovate in comunitate valorile reale, pozitive, care reflecta disciplina, performanta, spiritul competitiv in limitele sportivitatii si al respectului celuilalt;
toate aceste elemente se regasesc in fratii stegariu, alex si vlad, si n-a fost gresit sa fie prezentati in cadrul unei adunari publice ca modele pentru tinerii nostri zbuciumati din comunitate; acum, la momentul acesta, fratii stegariu sint sportivii nr 1 ai comunitatii, iar in judetul iasi, vlad stegariu, intr-un clasament oficial se afla intre primii zece sportivi, iar in cel neoficial, realizat de catre profesionisti in domeniu, caci si acolo s-a amestecat pacatul asta de politica, se gaseste in primii cinci sportivi ai iasului;
pacat ca nu au fost mai multe persoane prezente la acest eveniment local, tinind cont si de faptul ca au existat si un fond de premiere, care ar fi trebuit sa atraga mai multa lume; ar fi fost si competitia mai interesanta;
un alt lucru care a dat bine a fost faptul ca toti participantii la blitz au fost premiati, cu o suma de bani, asa ca cei care nu au cistigat premii in urma jocului, au primit un bonus pentru participare;
un alt lucru care mi-a placut a fost atitudinea unuia dintre sponsori, mina fechete, sc remina srl, care s-a asezat fara rezerve la masa de joc;nu mi s-a parut ok faptul ca si ceilalti pesedei nu s-au asezat la masa de joc, ci s-au retras intr-o camera separata, ca si cum ei nu ar fi facut parte din aceasi adunare;
au participat din partea din partea primariei viceprimarul popoviciu, iar din partea consiliului local d-l profesor cojocaru, din partea senatului romaniei, reprezentantul nostru in senat, sorin lazar (psd), din partea consiliului judetean, consilierul judetean sorin iacoban (psd) si vicepresedintele federatiei romane de sah, vasile manole; n-a participat, desi a fost invitat d-l primar petric baciu, cu toate ca am vazut citeva persoane de pe la pnl, dar imi scapa numele acum; acest lucru ma face sa remarc faptul ca colaborarea psd-pnl functioneaza si la nivel local; acum se va vedea cine va lua sah mat;
trebuie sa mai remarc ceva d-l popa, directorul locatiei unde s-a desfasurat adunarea este un tip gospodar; este placut acolo si nu inteleg de ce nu se organizeaza si alte evenimente ale comunitatii in aceeasi locatie; punct
ps: am fost invitat, in calitate de detinator al acestui blog;

marți, 28 decembrie 2010

update simultan de sah

acum citeva detalii pentru cei interesati: de la 10 la 11 prezentarea invitatilor, citeva interventii ale personalitatilor care si-au anuntat prezenta - senatorul local, sorin lazar, parca, aud prima data ca ne calca urbea, vicepresedintele federatiei romane de sah, d-l vasile manole, precum si oficialitatile locale d-l primar petrica baciu, viceprimarul local, d-l popo-viciu, precum si organizatorul evenimentului d-l florin zero, pentru cei care il cunosc, pentru ceilalti, directorul predemet podu iloaiei;
apoi va uram un simultan de sah, care va fi acordat de catre cei doi frati stegariu, athletes in chess , fara de care acest eveniment local nu ar fi fost posibil;
dupa simultan, citiva sponsori locali au binevoit sa premieze performanta acestor doi mari sportivi locali cu rezultate relevante la nivel european, iar dupa aceia va fi desfasurat un blitz de sah, intre participanti, cu premii consistente;
doua lucruri trebuie subliniate - este bine ca se intimpla, pentru ca numai in felul acesta adevaratele valori sint promovate, iar cel de-al doilea, toti participantii vor participa la o tombola cu premii, adica trebuie sa vii ca sa participi, numai asa poti cistiga; punct

luni, 27 decembrie 2010

simultan de sah

la podu iloaiei, clubul copiilor, pe data de 29 decembrie, ora nu o stiu, dar promit ca am sa o aflu, simultan de sah, organizat de catre d-l zero, nu stiu daca in calitate de director predemet podu iloaiei sau in calitatea d-lui de membru proeminent al comunitatii;
ideea este simpla, cei care doresc vreau si se simt provocati sint asteptati pe data de 29, la acest eveniment local;
detalii miine; punct
ps: albul muta si da mat?!

stefan cel mare - documentar

sf stefan

vineri, 24 decembrie 2010

meeeeerry christmasssssssssss!!!!!!!!!!!!

ziua de ajun

un obicei povestit de catre mama mea pe care il aveau batrinii, pe cind erau tineri si frumosi, la ea in sat (erbiceni, iasi, mai exact; nu stiu daca se mai poarta astazi cu globalizarea traditiilor si obiceiurilor);
in dimineata de ajun stapina casei punea pe farfurii o bucata de turta cu julfa (pelincile lui iisus) , varzari, sarmale de post, o jumatate de litru de vin, facea portii cite neamuri avea prin sat, apoi punea doi catei de tamiie pe un bulgare de jar si tamiia totul in acelasi timp zicind si o rugaciune;
venea preotul cu ajunul, spunea rugaciunea si apoi binecuvinta si el pomana; dupa ce pleca preotul copiii erau trimisi cu pomana in sat, cei mai mici mai departe ca sa tina minte, cei mai mari mai aproape ca ei invatasera deja; erau instruiti ca atunci cind ajungeau la neamuri sa aseze pomana jos, sa aprinda luminarea si sa zica "de sufletul lui...." si urma pomelnicul, lung de-obicei, pentru ca neamul raposatilor era lung pina la a treia, a patra spita;
cel mai important era sa aminteasca celui care primea pomana faptul ca " a zis mama sa nu stergi farfuria ca n-o sa aiba rod copacii la anul"; apoi la intorcere gazda incerca sa dea si el de pomana dar copiii erau instruiti sa nu primeasca pentru ca li se spusese "daca vrea sa aduca de pomana sa vina ei...care or vre' or vini care nu, nu"; punct

joi, 23 decembrie 2010

accident cu soferi profesionisti

ceata si toate alea - vizibilitate redusa, trafic intens, politisti plecati dupa cirnati, soferi nervosi etc. a facut ca din nou pe la budai sa avem o niscai coliziune; din cite stiu fara victime grave sau decedati in graba;
pur si simplu doi soferi profesionisti nu s-au inteles care e mai profesionist, pina la urma a reiesit ca al cu masina mai mare e mai tare profesionist; inteleg ca profesionistul cu ba-scula mare e din budai de loc, iar profesionistul cu aia mica e din .... nu-stiu-de-unde si ca amindoi ar fi fost vinovati, dar sint fara vina, vorba cintecului; vinovat este basescu ca ala cu ba-scula mare a dat cu spatele sau a vrut sa intoarca la peco, iar boc este vinovat ca ala cu aia mica a minat prin localitate, pe ceata, pe mizga ca un descreierat; bine ca n-au fost morti prin deces;
acu' ma, tu le muma-n cur pe astia cu masinile astea mari, cind merg pe sosea zic ca-s singuri pe asfalt, nu respecta regulile, incalca benzile ca niste vacari americani viteii in arena si calca pedala la maxim; si cind reusesti sa-i depasesti tremurind in masinuta ta mica si-ti arunci o privire in sus dai cu ochii de un copil care vorbeste la telefon sau tine statia la gura - "colega, colega, unde-i radarul!" prr-poc "pina la tirgu nu-i nimic" prr-poc "multumesc colega!" prr-poc, si-ti dai seama ca in felul acesta haiducesc de a conduce ei nu fac decit sa-si pastreze echilibrul pe sosea; punct
ps: restul pozelor si articolul de la fata locului aici;

luni, 20 decembrie 2010

revolutia ratata - 21 de ani III

am stat si m-am gindit daca nu gresesc cu astfel de ginduri; trebuie sa fi iesit si ceva bun din revolutie;
tot neamul este incompetent pentru ca numai un neam de incopetenti intr'ale democratiei ar fi putut da nastere la o asa clasa de lideri politici si de alte tipuri de leadership (establishment-ul actual), pentru ca nu-i deajuns sa ai un berbec bun si de rasa, trebuie sa ai si oi sanatoase, frumoase si bine hranite, spunea raposatul meu unchi; este ca si cum un muncitor ar sti doar sa porneasca strungul, dar n-ar sti sa fixeze piesa in universal, n-ar sti sa masoare cu sublerul sau micrometrul sau sa bage in span, asa si noi am pornit masinaria democratiei, dar mai departe "nu cunoastem meserie"; pentru ca democratia presupune o specializare si o profesionalizare a a cetateanului; nu poti face democratie daca nu ai un cetatean destept si critic, bine pregatit, asa s-a construit america (a se citi tocqueville, pentru curiosi);
din pacate sintem prinsi intr-o logica pacatoasa, in ceea ce priveste leadership-ul nostru politic; se vehiculeaza pe ecrane mitul ca politicianul ar trebui sa fie un specialist - specialist in agricultura, specialist in administratie specialist in nu-stiu-ce mama dracului; churchill a cistigat razboiul fara a fi vreun general celebru, iar hitler, ca sa dau si-un exemplu opus, a fost un caporal mediocru, dar a pus lumea pe jar cu blitzkrieg-ul sau, iar napoleon n-a fost vreun jurist eminent dar a rescris dreptul european; un lider politic nu trebuie sa fie specialist, el trebuie sa fie legitim, sa aiba legitimitate; specialistii statului sint functionarii statului, care acced in functiile publice in urma unui concurs si a unor criterii stricte;
toti liderii nostri politici isi clameaza legitimitatea; din '90 incoace in politica romaneasca se joaca cartea legitimitatii; toti liderii politici si-au impus "politicile publice" pe aceasta carte, ultimul exemplu fiind cel al lui basescu; dar mai sint ei legitimi sau au fost vreodata? a nu se confunda legitimitatea cu legalitatea; la noi baza de selectie a elitei politice este viciata din interiorul partidelor, astfel incit s-au creat mecanisme care nu fac decit sa conserve puterea actualului establishment, facind aproape imposibil schimbarea lui;
cred ca liderii nostri politici si-au pierdut legitimitatea atunci cind au recurs la metode incorecte care au viciat regulile democratice ale selectiei politice;
dar s-a cistigat ceva din revolutie - libertatea de miscare si de a vorbi liber si expresiv la adresa puterii, libertatea cultelor si s-a recistigat ceva, mult mai important, speranta, nu fericirea, speranta, ca neamul poate, dar trebuie strins cu usa ca sa-si arate fortele;
dar, in fond, la ce foloseste libertatea intr-o tara corupta si lipsita de perspectiva?! pentru ca te lovesti ca un taur infuriat de un zid de melasa, care absoarbe socurile tale, nu se intimpla nimic, te murdareste, se intinde in jurul tau si la un moment dat te inghite cu totul; punct

duminică, 19 decembrie 2010

revolutia ratata - 21 de ani II

sintem saracii europei!
primarii se mindresc cu drumuri de piatra, ca pe vremea lui carol I, spitalele isi cara bolnavii prin ger in carucioare stricate, copiii abandoneaza scoala din cauza saraciei si lipsei de perspectiva, de aici de la noi, din romania, preferind mai degraba sa-si urmeze parintii plecati aiurea prin spania, unde de pe la 15 ani desfasoara munci grele si degradante; sintem statul cu cei mai multi orfani economici din europa - parinti care si-au lasat copiii pentru a pleca sa cistige un ban si presedintele nostru se mindreste cu acest lucru; inca avem cele mai mici salarii din uniune (nu iau in calcul bulgaria), pensionarii sint permanent terorizati de catre politicieni ca li se taie sau nu li se vor mai plati pensiile, mamele isi pierd indemnizatiile, iar preturile sint echivalente celor din uniune;
este interesanta tara noastra!
vorbeam despre calitatea vietii si despre faptul ca din acest punct de vedere ,cu siguranta, am ratat revolutia; tot la calitatea vietii putem trece raportul care se inregistreaza in romania intre ceea ce platesc romanii ca impozite si taxe si ceea ce se intoarce la ei sub forma de servicii si investitii in infrastructura, cercetare, sanatate, siguranta, educatie, servicii sociale etc; sintem tara in care impozitele si taxele nu au nici o noima, sint nedrepte, numeroase, iar banii colectati dispar in mecanismul bine uns al coruptiei inaltilor functionari ai statului, directorilor si directorasilor de regii, agentii, directii, etc., care-si impart prin puterea pixului bucati din feuda lor;
am auzit in ultimul timp de multe ori sintagma "economie reala", adica acea parte a economiei romanesti care produce plusvaloare si se desfasoara dupa regulile economiei de piata; sa fie clar , noi nu avem economie de piata ; si in acest domeniu proiectul revolutiei s-a ratat; astea sint mituri; noi avem o economie de piata care paraziteaza sub diferite forme structurile financiare ale statului, o economie care traieste pe seama coruptiei oamenilor politici, care sub o forma sau alta este sustinuta de catre stat, dar care in conditii reale ar disparea asemeni unui balon de sapun; nu consider ca am fi victimele unei conspiratii corporatiste, care si-au creat aici o piata de desfacere, ci doar avem de-a face si aici cu proverbiala lipsa de vlaga a neamului;
taranilor nu li s-a intins de catre nimeni o mina de ajutor, sint lasati sa moara in uitare si saracie; poate ca unii si-au facut calculul ca lasindu-i sa moara, pentru ca dispar incet cei batrini, tara va scapa de aceasta "povara", dar se inseala pentru ca din spate se ridica un soi nou de tarani, dar caruia ii lipsesc valorile trecutului, fiind inrobit doar de minia prezentului; pentru ca nimeni nu le ofera tinerilor de la sate o posibilitate onorabila de a-si cistiga traiul, acestia vor fi nevoiti, ca si stramosii lor, sa-si duca viata cumpanind intre crisma din sat si lanul de proumb al vecinului; va fi sarac in continuare taranul roman si blestemat de catre oraseni ca din cauza lor tara se zbate in nevoi si griji;
c-asa e neamul cauta vinovati inainte de a rezolva problema; punct

sâmbătă, 18 decembrie 2010

revolutia ratata - 21 de ani I

daca judecam prin prisma celor 21 de ani de la revolutie, trecuti, proiectul revolutiei ne apare ratat; mai ales pentru romanii idealisti ai revolutiei, cei care au iesit in strada si au strigat impotriva regimului, inarmati doar cu piepturile dezvelite incarcate cu speranta; dar si noi ceilalti care am stat in fata televizorului muscindu-ne lacrimile fricii, si noua, celorlalti, revolutia ne apare ca un proiect ratat, un proiect prea mare pentru un popor asa de mic;
cred ca cel mai dureros este punctul 8, de la timisoara, cel cu lustratia; dar nu este tirziu nici acum ca o varianta revizuita a acelui punct sa intre in vigoare - toti cei care au ocupat functii publice elective sau au facut parte din partide politice dupa '90 sa fie lustrati; stiu ca este aberat dar este printre putinele masuri radicale care sint fara varsare de singe si care ar insanatosi natia; caci natia este bleaga;
un alt lucru ratat este calitatea vietii, care a fost backgroundul revolutiei; pentru ca revolutia a avut doua dimensiuni - o dimensiune politica, ce avea ca virf de lance punctul 8 de la timisoara, dar si cistigarea drepturilor civile si politice pierdute in timpul regimului comunist si, cea de-a doua dimensiune, dimensiunea sociala, administrativa si economica, care privea viata cetateanului de zi cu zi si in final avea sa duca la cresterea calitatii vietii a acestuia; cresterea calitatii vietii - infrastructura, educatie mai buna, spitale mai bune, aparatura medicala de ultima generatie, doctori mai bine pregatiti si mai multi, ca si asistente, administratie mai putin stufoasa si mai profesionista, sa nu mai existe cozi la care uniunea europeana ne imparte resturile ei; punct

marți, 7 decembrie 2010

am ratacit nordul

reperul luminos al primariei de citeva zile nu mai lumineaza cerul cenusiu al localitatii, nu ne mai transmite realizarile marete ale primarului nostru, nici temperatura, nici ora; s-a stins un reper fundamental al comunitatii noastre, ce incepuse sa devina; devenise un obicei ca atunci cind treceam prin fata primariei sa aruncam o privire curioasa, dar si recunoscatoare, catre acel cadran luminos, in primul rind pentru a ne mai informa despre realizarile primarului, apoi pentru a vedea cit mai este temperatura pe primarie si nu in ultimul rind pentru a vedea cit mai este ora; muncitorii dimineata grabeau pasul catre locul de munca, copiii se imbujorau cind mergeau la scoala, gospodinele de la blocuri stiau cu ce sa se imbrace atunci cind porneau zglobii catre piata, iar pensionarii, luminati de suflul luminos al tabelei electronice discutau in centru lucrurile cu adevarat importante ale urbei, povatuindu-i cu experienta lor de viata pe tinerii care-si fac veacul prin centru;
acum ce ne facem, ca am ratacit nordul?!
ce-i de facut?

sâmbătă, 4 decembrie 2010

incendiu in mahala

abia am sosit de la un incendiu in mahala; un incendiu de mici proportii, un cos necuratit si o ursoaica veche si neglijata de stapini; angelica se numeste tiganca stapina, vinde tigari prin centru, cistigindu-si traiul; "hai, rapidi ca arde angelica!" tipau tiganusii prin mahala ghidindu-ne spre casa cu pricina, pentru ca fumul nu era deloc pe cerul cenusiu al mahalalei; am ajuns; o gloata mare de tigani actionau speriati pe linga casa angelicai, sub conducerea unui tigan mai batrin; fiecare intra si iesea din casa, fara ca stapina sa-si faca griji ca-i vor disparea galatile de plastic, pentru ca am observat nu au nimic de tabla pe linga casa tiganii, pina si pe casa au internita; am fost uimit de aceasta solidaritate a comunitatii, in special femeile;
cind ajungi in mahala trebuie sa-ti asiguri masina, pentru ca risti ca atunci cind trebuie sa actioezi te trezesti ca nu mai ai cu ce, pentru ca purandeii iti vor fi luat tot de prin masina;
procedura spune ca atunci cind ajungi intr-un astfel de loc trebuie sa tai curentul, sa decopertezi acoperisul si sa intinzi o magistrala si sa bagi apa, daca ai suspiciunio de foc, ca acesta s-a intins in perete; am incercat sa actionam fara sa-i darimam casa tigancii, pentru a o lasa acum in prag de iarna si de sarbatori fara acoperis deasupra capului; insa, saracia este cumplita printre tigani, comunitatea este macinata de o saracie crunta, este izolata in mentalitatea, care in lumea moderna in care traim, aceasta mentalitate nu o mai protejeaza, ci o transforma intr-un sclav al ghetoului; frica de a nu-si pierde identitatea, dar si o anumita inadaptare la noua societate, inchide si mai mult comunitatea in granitele propriei neputinte; acelasi lucru se intimpla si cu taranii, care nu se pot adapta din doua motive simple: unul ar fi frica, cel de-al doilea ar fi acela ca societatea moderna ii priveste ca pe niste dusmani ai progresului;
aici as vrea sa ajung ca in ceea ce priveste saracia si actiunea de pauperizare dusa de catre liderii romanilor sau tiganilor sintem al naibii de egali; nu exista nici o deosebire intre cele doua comunitati, ambele sint la fel de sarace, iar in fruntea lor nu au ajuns decit cei fara de tara sau fara de neam; punct

vineri, 3 decembrie 2010

romania mea

romania mea este o tara rurala, cu oameni care muncesc mult dar cistiga putin;
romania mea este o tara cu drumuri proste, cu drumuri de piatra si de pamint, care se numesc dj 28 sau europene sau sosele de centura;
romania mea este o tara cu primari incompetenti, cu functionari lenesi si politisti corupti si ingimfati;
romania mea este tara cu politicieni mediocri, nascuti din scîrna comunistilor, care nu-si urmaresc decit interesul propriu, care nu au nici viziunea viitorului si nici povara trecutului nu o poarta pe umeri;
in romania mea spitalele sint din ce in ce mai goale - se golesc de doctori, iar asistentele medicale isi cauta de lucru prin strainatate;
in romania mea bolnavii stau cite doi in pat, iar in spitale tocanita de cartofi a fost inlocuita cu tocanita de fidea, pentru ca nu mai sint bani de cartofi;
in romania mea bolnavii n-au bani de medicamente, se imprumuta sa-si cumpere medicamente atunci cind merg la doctor si se roaga sa mai traiasca o zi, doar o zi in plus, fara doctori;
in romania mea pe cladirea de la oncologie, acolo unde se afla generatorul de particule, se afla lipite niste bucatele de sticla, care masoara cu cit s-au mai marit crapaturile din zid;
romania mea are cu 25% mai putini bani, 25% la suta mai mult de platiti la facturi si cu 25 % mai multe impozite si facturi neplatite;
in romania mea copiii abandoneaza scoala pentru a pleca la munca in spania sau grecia;
romania mea are bocancul rupt in calciiul sting, iar masina nu are cauciucuri de iarna;
in romania mea ma simt strain, nu este romania cintata de catre poeti, nu este romania calda a colidelor stramosesti, nu este imaginea romaniei, este romania reala;
romania mea nu mai are lideri, ci doar calai, care o ucid usor, este o romania in care ucigasii de speranta au devenit maestri de ceremonii;
in romania mea nu mai exista speranta; punct
ps. textul trebuia sa apara de 1 decembrie, dar, se pare, ca "am uitat" sa-mi platesc factura la internet:))

duminică, 28 noiembrie 2010

forta podu iloaiei

nu stiu cine naiba pune numele echipelor de fotbal locale, dar ca un facut toate parca poarta acelasi nume: forta, gloria, biruinta, vointa, viitorul, fulgerul, avantul, spicul sau recolta; cel mai iubit este viitorul pe acelasi palier cu biruinta si vointa, urmeaza gloria si avantul; in mod sigur este vorba despre un braistorming facut la un pahar de vin de catre niste barbati ilustri ai urbei; de exemplu cel care a pus fulgerul, nu vede nici un viitor intreprinderii sale loveste si dispari, ca si fulgerul, stralucesti o scurta perioada pe cerul patriei si pe urma dispari sub lovitura de gratie a unui tunet, tradeaza mai decit o mentalitate de hot, de tepuitor, care da lovitura si dispare; nu va fi mult timp finantata echipa; apoi urmeaza avantul, mentalitate de infanterist, care striga si intr-un iures spera sa cucereasca transeele inamice; avantul este puternic la inceput dar isi pierde suflul intr-un razboi de uzura; biruinta si gloria, mentalitate de taran, care poarta un altoi ideologic comunist "sa biruim, tavarasi! gloria partidului! spre comunism!"; astia niciodata nu vor fi invingatori, dar sint mindri de ceea ce fac; viitorul, ce poti spune despre o asa denumire, in care prezentul este deceptionant, trecutul nu exista, iar viitorul este incert; astia care au pus numele asta sint niste baieti tare nesiguri pe dinsii - viitorul i. neculce, intradevar astia nu au trecut, prezentul le este incert, pentru ca pot disparea ca si organizatie administrativa, iar viitorul poate nici sa nu existe;
forta
, tradeaza o mentalitate de mic dictator, care vrea sa sublinieze ceva ce exista numai in capul sau, mentalitate de om mic care se vrea mare, dar nu reuseste, dar mai poate fi si ilustrarea unor frustrari, pentru ca cei care au pus acest nume simt ca tocmai acest lucru le lipseste - forta; pe de alta parte forta este lipsita de inteligenta, este brutala, grosolana in manifestarea ei, infantila atunci cind vrea sa se manifesta, forta nu are reguli, dispretuieste normele, "singura regula este ca nu exista reguli", auzim din ce in ce mai des acest slogan, dar, sa nu uitam ca in razboi ca si in dragoste este permis orice, iar fotbalul poate fi o pasiune la fel de mare ca si dragostea si o declaratie de razboi pentru baietii care nu au mers niciodata la razboi; punct

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

pompierii voluntari

nici nu a cazut bine prima ninsoare, ca s-a si deschis sezonul la incendii; asa cum se intimpla, oamenii sint luati pe nepregatite - ba, nu si-au curatat cosurile, ba, nu si-au facut sobe corespunzatoare, ba, nu si-au rezolvat problemele cu vecinii, cu neamurile, cu dusmani si acestia mai pun de un foc pe la altii, cum am inteles ca s-a intimplat aseara.......ideea este ca este nevoie de pompieri, pentru ca daca interventia de aseara ar fi fost nereusita, ar fi ars doua case cu bunurile din interior, citeva sute de milioane bune salvate de trupa de pompieri a podu iloaiei, din care fac si eu parte;
si-mi fac reclama si ma simt bine atunci cind pun furtunul pe foc; invit si pe altii sa se alature initiativei acesteia de a participa la siguranta si bunastarea comunitatii noastre; este drept ca acum ne-a lovit partidul cu un sef lipsit de initiativa sa care ride cam mult pentru capacitatile sale intelectuale, dar imi aduc aminte ca atunci cind traia vechiul sef, cel care a facut ce-a facut madalina manole, lucrurile incepusera sa se miste, pentru ca acela chiar voia sa-si faca treaba;
acum problemele la pompieri s-au mai ameliorat; e drept ca nu avem echipament, este drept ca seful nu vine la sedinte, dar ce ne trebuie sef, este drept ca acesta nu raspunde la telefon cind este sunat pentru o interventie, este drept ca nu sintem sprijiniti de catre consiliul local, de catre patroni, care atunci cind se intimpla cite un eveniment urla ca nu ne facem datoria, dar uita sa propuna o taxa suplimentara in cadrul consiliului pentru pompieri, pentru d-l director caruia i-am salvat ruginile asta vara;
acum e mai bine nu avem motorina, dar mergem la interventii, avem masina "noua" (orice e mai vechi din afara, este mult mai bun decit ceva facut in tara), usoara, are doar 2 t de apa, prin grija actualului primar, pentru interventii light, dar ceea ce ne lipseste enorm este spiritul comunitar, care umbla la cules de capsuni prin spania sau curata piscine prin italia; aseara pompierii au fost bruscati, dar nu este vina lor ca sint prost platiti, echipamentul este vechi, ca sint fortati de catre sistem sa se descurce cum pot; punct

miercuri, 24 noiembrie 2010

factual

apropo, ca tot face lumea atita caz de discriminare, inclusiv eu, internetul fiind si un mediu virulent de propagare a discriminarii, am gasit prin noul serviciu google maps prezentata si localitatea noastra iar in partea de jos acolo unde noi stim c-ar fi "mahalaua", termen mai degraba traditional la noi, prin care se desemnau periferiile, locul unde traiau muncitorii, mesterii si micii comercianti si, bineinteles, cutitarii si curvele, la noi traiau evreii, erau crismele vestite unde trageau taranii pentru o ciorba si un pahar de rachiu, cind veneau la tirg, unde smecherii podu iloaiei ii usurau de bani...
in actele primariei, daca nu ma insel "mahalaua" apare drept cartierul "zorile", iar pe google maps apare ca "Tiganimea"; am mai gasit si un bucata poza de parapantist a centrului local cu parc, blocuri etc...
ps: incepe inteleg sau a inceput recesamintul...oamenii primarului vor face bani, pentru ca o zi de dat cu pixul prin urbe va costa 50 de leix 20 de zile cit va tine operatiunea maimuta in plus ies 1000 de lei; punct

duminică, 14 noiembrie 2010

dezrobirea tiganilor

"Legea ţării trata pe ţigani de lucru, vândut şi cumpărat ca lucru, deşi prin deriziune numărul sau individul se califica de suflet: am atâtea suflete de ţigani; în realitate, şi mai ales stăpânii care aveau puţini ţigani, îi tratau mai rău chiar decât prescripţiunile legii.

Chiar pe uliţele oraşului Iaşi, în tinereţele mele am văzut fiinţe omeneşti purtând lanţuri în mâini sau la picioare, ba unii chiar coarne de fier aninate de frunte şi legate prin coloane împrejurul gâtului. Bătăi crude, osândiri la foame şi la fum, închidere în închisori particulare, aruncaţi goi în zăpadă sau în râuri îngheţate, iată soarta nenorociţilor ţigani! Apoi dispreţul pentru sfinţenia şi legăturile de familie. Femeia luată de la bărbat, fata răpită de la părinţi, copiii rupţi de la sânul născătorilor lor şi răzleţiţi şi despărţiţi unii de alţii, şi vânduţi ca vitele la deosebiţi cumpărători, în cele patru colţuri ale României. Nici umanitatea, nici religiunea, nici legea civilă nu aveau ocrotire pentru aceste nenorocite fiinţe; era un spectacol grozav, strigător la cer. De aceea, povăţuiţi de spiritul secolului, de legile omenirii, un număr de boieri bătrâni şi tineri au întreprins de a spăla patria lor de ruşinea sclaviei."

..........................................................................................................................................................................

"Reforma emancipatrice a avut în curând efectele sale salutare: afară de ţiganii lăieşi, care încă trăiesc în parte sub şatră, şi afară de ursari, care fac încă meseria de a domestici fiarele sălbatice, dar totuşi se dau lucrului pământului, mai toţi astăzi din celelalte clase de ţigani s-au contopit în masa naţiunii, şi ei nu se mai cunosc decât prin faţa lor smolită şi asiatică şi prin vivacitatea imaginaţiunii lor; altmintrelea noi îi găsim în toate clasele societăţii noastre.

Deşi de la proclamarea emancipaţiunii nu sunt încă îndepliniţi 50 de ani, ţiganii ne-au dat îndustriaşi, artişti, ofiţeri distinşi, buni administratori, medici şi chiar oratori parlamentari."

ps: fragment din discursul tinut de catre Kogalniceanu in fata academiei in 1891 "Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor"... am un pitic pe creier care mi s-a fixat acolo acum vreo trei saptamini in urma unei discutii pe care am avut-o la scoala podu iloaiei; ma pregatesc sa-l scot de acolo; punct

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

accidente pe banda rulanta

se pare ca seara trecuta a fost nefasta pentru soselele locale - la budai s-a inregistrat un accident mortal cu doua victime, sot si sotie, din cite am inteles, spre sirca un alt accident in care a fost implicat un microbuz cu noua persoane la bord, iar spre erbiceni un alt accident;
din scurta mea experienta de citiva ani de sofer amator mi-am dat seama ca principalele cauze ale accidentelor rutiere sint viteza excesiva si neadaptarea ei la conditiile de trafic, lipsa de experienta a soferilor si indisciplina pietonilor;
acum nu exagerez prea mult daca leg avalansa de accidente din seara trecuta si pe actiunea politiei de doua zile care s-a concentrat exclusiv pe orasul iasi, lasind judetul descoperit, ma refer aici la sosele; va dau un exemplu de muritor simplu ieri cind ma intorceam de la iasi, in jurul orei 13, am numar nu mai putin de 16 masini de politie care treceau cu girofarele in functiune catre iasi; nu stiam ce se-ntimpla mai tirziu aflind ca este vorba despre o actiune a politiei generale concentrata doar pe oras si care viza ordinea publica, filtre rutiere etc in care au fost implicati politisti din intreaga zona si din judetele din jur; actiune de imagine, bineinteles; donc cum treceau masinile alea grabite pe linga mine mi-a trecut prin minte ca acum soselele sint libere de orice politist, iar soferii vor profita din plin de acest lucru si iaca ce s-a-ntimplat; cred ca n-a fost singurul caruia i-a fulgerat acel gind, iar descreieratii aceia de masinile care cara pietris, de pe maxi, distributie, au statii, comunica etc si informatia a zburat prin eter, de la o antena la alta; pacat! punct

joi, 4 noiembrie 2010

supercop mamaia

zilele astea o vasta operatiune politieneasca s-a desfasurat in cartierul henci, din localitatea podu iloaiei; pe baza unor informatii primite de la un cetatean vigilent, care a observat ca in cartierul rezidential todirascu city umbra unui hot bintuie noaptea, politia s-a deplasat la fata locului si cu o uimitoare eficienta a cosntatat ca nu este nimeni prin casele lasate goale de rezidenti plecati la munca peste hotare, dar ca totusi sint urme de intrere prin efractie, lipsind si citeva lucruri, dar cu siguranta nestiindu-se ce; a urmat o vasta operatiune de cercetare prin imprejurimi terminata cu confiscarea citorva amprente, care, dupa analize atente, ulterior desfasurate, ar fi reiesit ca fac parte din dotarea unui recidivist recent eliberat din penintenciar care a dat piept cu criza;
intr-un colt, intruna dintre locuinte, statea stingher o scara batrina...
dupa ce s-au luat toate probele necesare, politia a parasit incinta crimei, apoi cum fantoma bintuia prin batatura au intrat pe fir mamaiele; acestea au analizat problema, au intors faptele pe toate partile si au trans cocluzia fireasca :"fa, da' scara la pod este?!", "este", raspunse cealalta mamaie; s-au scarpinat in barba" hmmmm! ia pune scara la pod"....au pus scara si au gasit infractorul pitit mintenas in pod; i-au dat citeva dupace dupa cap, ca sa-i vina mintea la cap si au chemat policeman-ul local, care l-a scos victorios cu catusele la miini; "da' eu am auzit tot ci scriau militienii din pod", a declarat periculosul infractor mamaielor; punct

marți, 2 noiembrie 2010

alfabetizare

astazi mi s-a intimplat un lucru destul de straniu, venind din partea unui intelectual; o colega, intelectual, m-a intrebat fie mirata, fie contrariata, n-am deslusit bine mirarea ei, daca citesc asa ceva; se referea la cartea "sfera publica", habermas; completarea a fost "citesc asa ceva daca nu sint obligat"; e drept ca nici editura nu a facut o treaba buna cu cartea - este strinsa, in 10, cu ingramadita, dar nici sa te sperii de o carte dupoa ce ai terminat o facultate, fie ea in sistem de trei ani;
aceasta intimplare mi-a adus aminte de proiectul prietenului adrian; acesta imi povestea, nici nu sint doua saptamini, despre succesul proiectului sau, in care este implicat, lecturi urbane; bine, eu nu prea l-am luat in serios atunci cind imi vorbea entuziast, cum ii sta firea, despre proiectul sau, eu avind in mintea virsta celor care participa la proiect si entuziasmul specific virstei, el avind im minte intimplarile pe care le-a trait in cadrul proiectului; este si interesant ceea ce vrea sa construiasca adrian - o retea reala asemanatoare cu o retea sociala din spatiu virtual - asta imi aduce aminte de retelele cognitive descrisa de catre deleuze (uite ca nu-i pun linq);
dar astazi mi-am dat seama despre un alt lucru, pe care el poate ca nu l-a exploatat - alfabetizarea - si nu ma refer la a invata alfabetul, ci la a invata sa citeasca o carte; ca si colega mea care se minuna ca de sfintele moaste ca citesc o care fara poze sint multi in tara romanesca cei care au doar o cultura vizuala; multi dintre adolescenti isi iau informatia exclusiv de pe internet sau din documentarii comerciala; este o problema si-n mediul academic, dar impotriva careia scoala nu reuseste sa faca nimic;
colega mea se vedea ca uitase sa citeasca, pentru ca a citi pe linga exercitiul necesar presupune si o anumita arta; arta in sensul antic al termenului; poate ca acum criza, facturile neplatite, care inevitabil ne vor conduce catre abonamentul la tv suspendat, cel de la internet asisderea, apoi abonamentul la telefonul mobil si el intrerupt, doamne cit timp liber avem fara aceste lucruri de care ne putem lipsi ( eu deja am renuntat la tv) ne va intoarce fata catre carte; poate ca criza va fi cel mai bun invatator si ne va alfabetiza in arta cititului; punct

vineri, 8 octombrie 2010

petitia foamei

am primit un linq ca sa semnez petitia on-line pentru sustinerea invatatoarei aflate in greva foamei, anghel cristina irina; aceasta se afla in greva foamei de pe 26 august, ceea ce reprezinta un act de curaj lucrul in sine sa stai nemincat 47 de zile; nici un anorexic n-ar rezista atitea zile; dar nu despre curajul d-nei invatatoare vreau eu sa vorbesc ci despre implicatiile gestului, care se pare ca scapa sindicatelor, pentru ca ceea ce s-ar putea transforma intr-un gest civic si sindical exemplar, este tratat cu o anumita indiferenta de catre sindicate sau cu zeflmea de catre societate, pentru ca nici o greva a foamei nu ne mai poate soca pe noi românii cei care am ucis un presedinte comunist si ne lasam condusi de catre comunistii-utecisti;
intrebarea care ar trebui pusa este urmatoarea: oare gestul va avea ecoul scontat? va avea succes?
daca competentele civice, de solidaritate, ar functiona normal ar trebui ca pina la acest moment sa fi fost intrega casta a invatatoarelor in greva foamei, cele care ar fi putut, iar restul in greva de solidaritate; se pare ca fibra molateca a natiei este intretinuta de catre aceasta casta, care iti transmite timp de patru ani, mereu si mereu - "stai cuminte! nu-i frumos ca faci!"; nici ce face d-na anghel nu este frumos, dar as fi preferat sa o am invatatoare pe d-na anghel, care sa scoata din mine un cetatean incomod pentru putere, decit pe restul tagmei invatatoarelor, care scot pe banda rulanta copii obositi civic sau scoala care scoate cetateni comozi, cetateni lesinati, fara repere morale, non-combativi; ceea ce face puternic un stat este combativitatea cetatenilor sai;
dar nici sindicatele nu reactioneaza la gestul exceptional al d-nei invatatoare; se pare ca si liderii de sindicat sint niste cetateni lesinati; nu vor sa aiba si ei un caz rosa parks, cea care a declansat lupta pentru desegregare in statele unite; si noua ne trebuie o lupta pentru desaracire si o avem si noi pe rosa parks a noastra, numai sa ne introarcem privirea catre ea; solidaritate cu guvernantii, nu, solidaritate intre sindicalisti, da!
4 intrebari ar trebui puse membrilor de sindicat:
cine vrea sa faca greva foamei?
cine vrea sa faca greva de solidaritate cu grevistii foamei?
cine vrea sa faca greva dar sa nu iasa in strada?
cine nu vrea greva si considera greva foamei o prostie?
punct
ps: semnati petitia!

sâmbătă, 2 octombrie 2010

cel mai tare spa

tine o viata...sursa;
moartea din carpati.....sursa;
de cind foloseste cosmetice, elena udreascu....sursa;
dr jekyll and mr hyde......sursa;
punct;

vineri, 1 octombrie 2010

' om mai vedea!

am asistam intimplator la momentul in care asistentele de la clinica de dermatologie, a spitalului sf. spiridon, iasi, se pregateau sa plece la mitingul de ieri, din fata prefecturii iasi; au plecat patru sau cinci persoane, in frunte cu asistenta sefa; ceea ce m-a frapat a fost incrincenarea ce se citea pe fetele lor; nu mai era vorba despre dansul pinguinului, ci privirea lor, ca si mimica fetei, determinarea, lipsa oricarui zimbet de pe fata, emanau o oarecare ura, rautate; nu stiu daca asta poate fi numit civism, dar stiu si inteleg din acele priviri ca se intimpla ceva; sau poate sint eu prea optimist; apoi am auzit la radio ca s-a fortat intrarea in prefectura, ca s-au imbrincit oamenii, chiar am vazut pe tv, ceva mai tirziu citeva fete cunoscute;
mi-am adus aminte de discutiile de sfirsit de sezon de prin cancelarie, se anuntasera taierile de salariu, dansul pinguinului fusese, iar profesorii asteptau banii pe vacanta; era o atmosfera tensionata, toata lumea vocifera, indignati ca li se incalca drepturile, ca si cum drepturile lor n-ar fi fost tot o conventie, dar nu credeau ca li se va umbla la salariu; cred ca aceasta era starea generala, de indignare, ca un copil caruia i s-au luat bomboanele; dupa vacanta lucrurile au luat o intorsatura urita, pentru ca a dezvaluit un adevar sumbru - dascalimea este cel mai sarac segment bugetaresc, care, la propriu, moare de foame; acum in cancelarie domneste o atmosfera apasatoare pe aceasta tema, ca la un priveghi, toata lumea plinge salariul de dinainte, care si asa era mic si se ropaga ca totul sa se termine mai repede;
subiectul este evitat, cel al grevei, guvernul gasindu-si un aliat nesperat in saracia dascalilor, pentru ca in calea drepturilor profesorilor stau ratele grase de la banci, nemiloase, neplatite de citeva luni, facturile, caietul cu datorii de la magazinul din colt, de unde dascalul isi ia mincarea pe ciriiala sau de unde a luat rechizitele copilului...si mai este ceva, curiozitatea, dascalul vrea sa vada exact cit arata fluturasul sau, inca nu i-a venit, asteapta sa vada daca se va descurca cu acesti bani, spera, este idealist, cu toate ca stie ca noaptea, cind face calcule, dupa ce copilul i-a adormit in patul saracacios, nici in ruptul capulului calculele sale nu se potrivesc cu salariul; abia luna aceasta dascalii se vor confrunta cu trista realitatea a salariului taiat, vor amina bacanul, pentru a-si plati factura la curent, vor amina factura la gaze si apa pentru a putea plati rata la banca si, pentru a minca, vor cauta un alt magazin de cartier, de unde-si vor lua punga de orez, picul de ceai si piinea uscata; iar luna viitoare....
'om mai vedea! punct

duminică, 26 septembrie 2010

meci: razasi vs tirgoveti

astazi s-au intilnit doi primari de frunte ai judetului intr-un meci direct de fotbal: podu iloaiei - romanesti, rezultat final 2-1 pentru romanesti, de unde rezulta ca nu exista nici o speranta pentru drumul podu iloaiei - romanesti; punct
ps: sperante exista, pentru ca businessmanul mihalache, patronul avicola henci, noua stea locala in ceea ce priveste afacerile, ii va cununa feciorul parintelui; ca sa intelegeti cum se cumetresc treburile in inalta societate locala - grangurii cu grangurii, poollimea cu poollimea; si se vorbeste prin tirg ca d-l mihalache s-ar pregati de primarie, asa de bine se potrivesc lucrurile; de unde trag concluzia ca exista speranta pentru acel drum nenorocit, pentru ca atunci cind va fi la primarie ghici ciuperca care drum va fi primul asfaltat? iar parintele isi va vedea in sfirsit feciorul in consiliu sau ginerele sau poate amindoi...cine stie!?

cum uriteste politica

a) ma uitam la tv, o vad pe roberta anastase, dintr-o gisculita birfitoare, care pe la colturi susotea cu prietenele de cafea despre unde si cu cine si-a mai tras-o seful, s-a transformat intr-o hoasca batrina, care patroneaza bordelul sefului; se vede clar cum acest personaj politic si-a schimbat fata; si are numai 34 de ani; se numesc riduri de expresie, asa cum apar in zonele incercuite 2...A si C fiind riduri cunoscute sub denumirea de laba gistii, iar zona B sint asa numitele riduri de incruntare, de unde tragem concluzia ca la virsta ei doamna se incrunta des din scaunul de sef al camerei; in zona 3 observam asa numitele "inele ale lui venus", inestetice, care se datoreaza distrugerii "fibrelor de colagen si fragmentarea celor de elastina" si care nu apareau in 2007; dar zimbetele, rictusurile de dispret care s-au intiparit vizibil pe fata doamnei sint si o expresie a sufletului ei; cu timpul fata ta este o expresie a sufletului tau - un om care uraste, care este chinuit de sentimente distrugatoare, de ginduri negre la adresa celorlalti cu siguranta cu timpul chipul ii va fi brazdat de intuneciunea sufletului sau, sufletul va iesi la suprafata pentru a se arata celorlalti; concluzia ar fi: atentie doamnelor, politica dauneaza grav tenului; b) acum avem si cealalta fata a monedei, cealalta "doamna" a politicii inalte romanesti, doamna udrea care, se pare, suporta tare bine statutul de politician si pentru care politica e ca mersul la spa; ce s-a mai birfit, cine cu cine s-a cuplat, sa vad ce vrea si fraierul ala, draga ce se mai scrie pe bloguri despre mine, de unde ti-ai luat poseta asta, dar pantofii si in loc de masca cu alge ia sa iesim draga pe media sa-l mai futem pe fraierul ala, sa le facem sarantocilor astora salariul; politica ii sufera doamnei udrea, atit la silueta cit si la ten, spre deosebire de doamna/domnisoara anastase; pe blogul sau personal si public aflu ca elena este de aceeasi virsta cu mine, ceea ce ma face sa ma intreb, uitindu-ma la acele poze, ca ce dracul e gresit la mine; vorba unui banc cu evrei: frumos sint si eu, destept se pare ca sint, am si moaca asta de baiat cumsecade de la tara, atunci ce mama naibii e gresit?! ma uit si la anastase, mult mai mica-n virsta; sexul e devina, m-a nascut mama baiat; acu' nici daca e garantat sexul, nu e garantat succesul, cunosc o gramada de femei destepte, frumoase si devreme acasa pe care le-a ocolit norocul; dupa cele de mai susu spuse reiese ca trebuie sa fii femeie, "curva" si rea ca sa reusesti in romania; ma simt discriminat, dar ar mai fi o solutie; dupa cum bate vintu' psd este pe cale sa revina la putere, iar domnul nastase ar fi iar pe cai mari, ceea ce ma face sa cred ca daca imi schimb orientarea sexuala, as avea si eu ceva sanse; intr-adevar sint cam trecut, dar daca-i merge lui udrea de ce nu mi-ar merge si mie? punct

marți, 21 septembrie 2010

oficial, sint chiabur!

e oficial! sint chiabur! cind am citit stirea guvernului cum ca cei care au mai mult de 15 de stupi , trei boi, cinci porci, douazeci de oi , nu mai primesc ajutor de incalzire, m-am simtit dintr-odata o persoana importanta si instarita; mi-am zis : uita ma, in sfirsit, m-a bagat si pe mine guvernul in seama, m-a bagat la chiaburi, acum nu mai astept decit comunistii sa ma duca la jilava!; apoi mi-am adus aminte, chiar daca sint chiabur, ca in urma cu ceva citeva luni acelasi guvern mi-a luat 25% din salariul amarit de profesor si, in prag de iarna, speram sa primesc ajutor de incalzire, sa intru in rindul pulimii, nu ca n-as face parte; apoi, pe liga 25% la suta mi s-a luat si transportul, care m-ai reprezinta din salariul taiat 10%, in jur, sporul de tara, si cel de nebuneala; si astazi, ma trezesc cu citatie/avertizare, refuz sa o citesc, de la fisc in legatura cu impozitul forfetar;
eu am impresia ca acest guvern este dusmanul meu; sint un om informat, citesc stiri, citeva sute pe zi, incerc sa ma mentin informat, sa nu fiu luat prin surprindere, am urmat exemplul lui basescu, videanu, boc, acela de a-mi lua un job paralel, de a-mi dezvolta o activitate suplimentara aducatoare de venit, dar a venit impozitul forfetar, care m-a bagat si mai mult in gaura; mi-am dorit si doresc sa fac parte din clasa de mijloc, dar a venit boc la guvernare; mi-am dorit sa fac parte din pullime ca sa primesc ajutoare, pentru ca sint bugetar, dar a venit guvernul boc, basescu&com care m-a introdus la chiaburi;
acum ce sa fac?
cred ca am sa votez cu pdl-ul, pentru ca numai in felul acesta voi pleca din tara! punct

joi, 16 septembrie 2010

saracia si boala

sint cei doi cavaleri ai apocalipsei, care macina societatea romanesca;
am dat fara sa vreau peste dimensiunea apocaliptica a disperarii intr-o farmacie din centru; intra un barbat, ceva peste treizeci de ani, imbracat in haine de lucru, nebarbierit, miinile neingrijite, crapate, ochii rosii, ca si cum ar fi plins; pe chip avea intiparit, pentru totdeauna acea umilinta, sfiala, specifica oamenilor simpli, care-si sprijina ochii in podea si nu reusesc sa si-i ridice nici atunci cind au acest drept;
deci, omul in farmacie cere paracetamol si aspirina pina in o suta de mii; farmacista il intreaba daca este pentru conservat muraturile, el raspunde ca este pentru cineva cu febra, dar ca nu are mai mult de o suta de mii; farmacista il intreaba daca este o persoana adulta sau un copil; el raspunde ca-i fatita sa de cinci ani si jumatate, ca acum a iesit de la serviciu si l-a sunat nevasta-sa sa-i spuna ca are febra fetita; farmacista ii spune ca trebuie sa-i puna si comprese si ciorapi imbibati in otet; el spune ca nu are decit o suta de mii si-i dau lacrimile; poate are amigdalitele rosii isi da cu parerea farmacista; el spune ca nu stie, dar sa nu-i dea pastile de mai mult de o suta de mii; mai spune care 40 de grade si ca delireaza; farmacista isi manifesta grija, indreptatita cred eu, intru si eu in vorba si-i spun sa sune la salvare; acesta uitindu-se absent catre mine, tace;
farmacista se hotareste sa-i dea niste antibiotice, spunind ea ca sigur este o infectie, si un praf pentru temperatura; barbatul cind vede mormanul de medicamente pe tejghea, spune din nou sa nu-i dea de mai mult de-o suta de mii; farmacista incepe sa faca calcule complicate; mai da jos doua aspirine, mai pune un antibiotic, mai ia un paracetamol, prafuri nu-i mai pune, ca-i scump, mai ia o aspirina si mai adauga un paracetamol - optezeci si sapte de mii, mai adauga un antibiotic, care, aflu si eu, este mai ieftin decit un paracetamol si-i mai da rest citiva leuti; apoi ii mai spune inca odata cum sa procedeze cu medicamentele, iar in caz ca se agraveaza situatia sa sune la 112;
asa se procedeaza mai nou in romania cind te imbolnavesti, astepti ca boala sa treaca de la sine pentru ca spitalele au devenit mai periculoase pentru romani decit bursa de pe wall street pentru economia mondiala; punct

vineri, 10 septembrie 2010

incepe scoala, institutia generatoare de frustrari

acum citva timp, in 2008, am scris postul acesta, in care spuneam ca profesorii nu au bani si anul asta e la fel, ba chiar mai rau cu mujicii astia care ne conduc; vorbeam despre politicienii care vor merge pe la festivitati pentru a-si lingusi alegatorii-parinti, ei, bine, as vrea sa-i vad anul asta daca au curaj sa intre in vreo cancelarie sau in mijlocul unor parinti care nu au cu ce-si trimite copiii la scoala; partial aceasta problema a fost rezolvata de catre actuala conducere funerista, cum bine observa cineva, prin faptul ca ministrula cerut ca orele sa se faca inca din prima zi, fara fast si intruniri publice; astfel i-a scutit pe politicieni de citeva injuraturi;
cind imi arunc privirea spre curtea scolii mi se accentueaza sentimentul ca traiesc intr-o tara parasita de noroc; in loc sa fie un loc luminos, o oaza de verdeata si bucurie, scoala din podu iloaiei este un loc cenusiu, fad, lipsit de culoare, cu aceleasi garduri vechi si gaurite de furia vandalilor, cu aceleasi cladiri coscovite, este un loc desertic in care initiativa si creativitatea sint innabusite, ii lipseste acea sclipire, acea bucurie specifica copiilor; ii lipseste un parc de joaca, un teren de zgura, ii lipsesc copacii si verdeata, seamana mai mult cu o cazarma, decit cu o scoala; acum, daca tot maninca doamna director o piine de pe urma evreilor, poate, daca s-ar speti suficient, ar gasi un evreu cu stare sa renoveze vechea locatie a scolii construita de comunitatea evreilor, hat, hat de mult; dar asta cere efort si consum de neuroni, adica creativitate si inteligenta;
parca niciodata de cind sint eu in sistem sau de cind am contacte cu sistemul nu am sesizat o atmosfera atit de apasatoare, lipsa de entuziasm din partea profesorilor; de sus s-a transmis un sentiment de abandonare, de haituire pe care il traieste breasla; aceasta clasa politica regretabila a distrus prin politica sa statutul functiei si demnitatea meseriei, ca sa nu mai vorbesc despre autoritatea de care se mai bucura astazi un profesor in societate; astazi daca te recomanzi cuiva ca esti profesor esti privit cu mila si dispret, am fost transformati in inamici publici, pentru ca sintem fie prea multi, fie prea nepregatiti, fie prea vehementi, fie prea idealisti, fie prea neeconomici; ceea ce ar trebui sa stie clasa politica este ca niciodata nu sint prea multi profesori, pentru ca o societate needucata produce monstri politici sau, in cazul nostru, rebuturi politice, cred ca in momentul de fata sintem condusi de catre esecuri educationale; structura publica a acestro oameni este total compromisa, pentru ca un lucrator public trebuie sa aiba o minima, dar esentiala calitate, anume aceea de a avea aplecare/apetenta pentru nevoile celorlalti, ceea ce acestor oameni le lipseste; cred ca acum asistam la o razbunare din partea repetentilor clasei; punct

sâmbătă, 28 august 2010

privilegiul puterii

exista un privelegiu, care vine odata cu accederea la o functie de conducere, care se numeste "privilegiul puterii"; in legea veche a salarizarii acest privilegiu era recunoscut de catre stat in acel coeficient care se adauga la salariu si care purta numele de "spor de conducere"; acest privilegiu al puterii se manifesta ciudat de la caz la caz, de la "executiv" la "executiv", cum ar spune americanul/englezul, dar interesant este ca modul cum se manifesta acest privilegiu dezvaluie dorintele cele mai ascunse al posesorului de privilegiu;
acest privilegiu, la noi nu poate fi vorba despre responsabilitate, cum incearca sa spuna unii, se manifesta pentru unii: unii sefi isi angajeaza cite o secretara personala, daca se poate sa fie tinara, putin libertina, dar nu prea tare, care sa-i insenineze diminetile mohorite de dupa cheful tirziu, pentru a-si asigura o interfata prietenoasa, altii isi angajeaza familia pe post de consilieri, purtatori de cuvint, directori de departamente, de regula acestia trebuie sa fie nepoti, veri sau verisoare fisnete sau unchi iesiti la pensie, asta pentru a se simti la serviciu ca acasa, pentru a elimina "stresul strainului" sau "boala lui ulise"; sint unii care, pentru a-si asigura confortul intelectula, se inconjoara de un grup de intimi, consilieri sau secretare, mult mai putin dotati intelectual decit el, ceea ce-i tradeaza o anumita lipsa de incredere in inteligenta sa; sint altii care-si ingoapa ignoranta sub un morman de acte de pr, care merg din sarbatoare in sarbatoare, din felicitare in felicitare, din ghiveci de floare in ghiveci de floare, etc
vinerea tocmai ce-a trecut domnul primar a gindit sa ofere angajatilor din primarieun picnic, in special doamnelor virtuoase de prin birouri; este ceea ce companiile straine numesc picnic de socializare si fidelizare a angajatilor; dar asta nu-i neaparat un lucru rau, poate doar daca luam in calcul vorba de trista amintire a lui basescu cu "bugetarul gras" care s-a urcat pe cocoasa ascutita de foame a contribuabilului amarit, pina la urma este un lucru normal, numai ca normalitate ar trebui sa inceapa de altundeva: infrastructura, infrastructura si iarasi infrastructura;
bine, am rezervele mele in ceea ce priveste ca in romania, respectiv podu iloaiei, se va schimba ceva in urmatorii 20 de ani, dar as vrea si eu sa vad la noi un proiect major implementat care sa fie in sprijinul comunitatii; toata lumea se lauda cu termopane, drumuri pe care se pune piatra si gauri in care se arunca citeva lopeti de nisip, dar n-am vazut o minte care sa propuna un proiect organic pentru intreaga comunitate, nimeni nu vede aici un intreg ci numai parti agatate de propriul sau ego; punct

vineri, 20 august 2010

asigurarea obligatorie

in graba am citit si eu prin amabilitatea unui agent de asigurari, pe dunga ce-i drept, legea care ne abliga sa ne asiguram obligatoriu casele; din prima iti dai seama ca-i vorba despre o mare afacere, pe care politicienii nosatri impreuna cu asiguratorii au pus-o la cale; in primul rind asiguratorii s-au unit intr-un supra-organ, un fel de minister al asigurarilor, care nu urmareste decit sa-si imparta profitul si cota de piata;
mi se pare interesant mecanismul pe care incearca sa-l puna in scena companiile de asigurari - astfel, primariile vor fi oligate sa comunice acestui minister al asigurarilor lista cu proprietatile/proprietarii, acestea vor verifica cite dintre acestea si-au incheiat rca-ul pentru casa si apoi vor transmite lista cu rau platnicii primariilor inapoi, iar primarii ii vor notifica pe acestia printr-o scrisoare sa-si plateasca asigurarea si probabil, cind te vor prinde pentru o hirtie pe la primarie te vor arde; astfel se creeaza un mecanism complice intre asiguratori si politicienii locali, pentru ca firmele de asigurari vor face presiuni asupra politicienilor locali sa-i convinga pe proprietari sa-si plateasca polita, presiunea fiind spaga pe care o vor primi acestia;
chiar daca pretul stabilit de catre lege pentru o polita este mic, 10 euro pentru o locuinte din chirpici sau paianta si 20 de euro pentru fcele din caramizi sumele puse in joc sint imense; am calculat ca numai pentru podu iloaiei, care are in jur de 2 500 de proprietati, la o valoare medie de 13 euro avem o suma de 32.500 de euro, adica vreun miliard si trei sute de milioane, bani care vin usor, fara nici un efort si care fac parte din categoria veniturilor sigure;
spun ca e o mare smecherie marca romania pentru ca nu se asigura decit inundatiile, cutremurele si alunecarile de teren, dar nu se asigura incendiile sau dezlantuirile neprevazute ale naturii, pentru ca in zona noastra nu vor fi inundatii sau alunecari de teren, mai ramin cutremurele; aici lucrurile sint discutabile, pentru ca un cutremur mare ar putea baga in faliment cele 13 firme de asigurari; dupa cum se vede e o smecherie profitabila, legala, coapta de o mina de oameni, care nu urmaresc decit profitul; punct

duminică, 8 august 2010

gazeta de podu iloaiei

tin in mina gazeta de podu iloaiei; trimestrial, adica apare periodic, de cite ori este nevoie, gratuit; are patru buline in partea stinga, e o bula, de cine o fi platit?citesc editorialul, aflu ca fituica va avea o atitudine sobra si se compara cu antenele scandaloase ale lui felix, insa o informatie este eronata, prima fituica eu am facut-o in acest orasel, am si proba aruncata pe undeva, printr-un dulap;
de pe prima pagina, intorci, si-ti arunci privirea pe ultima pagina, afli intr-o poza oachesa cei trei preoti insirati ca pe sirma de primarul baciu; si tot acolo gasim ceva ce se vrea un reportaj, dar e mai mult un raport trimfalist a unui activist nadusit, burdusit cu mici si bere, care ne anunta printre altele ca traian basescu, da', acel basescu, a fost facut cetatean de onoare al orasului;
ziarele astea propagandistice ma enerveaza, ca orice tine de propaganda exagerata, pentru ca impun o realitate care nu exista; brusc, fiecare epigon politic isi descopera vocatia de manipulator, adica in loc sa comunice cu electoratul el incearca sa-l manipuleze grosolan; cel mai important verb intr-o astfel de fituica este "a face", fie la trecut, iar cind lucrurile sint prea evidente el foloseste viitorul, "va face", prezentul fiind ingnorat cu desavirsire, pentru ca prezentul este urit - taxe, drumuri proaste, saracie etc. (numai tovarasul avea puterea, pentru ca nu avea cine sa i se opuna sa afirme prezentul, el era "geniul din carpati"); propaganda infloreste atunci cind nu exista o acoperire in realitate cu fapte;
ce aflam din fituica? ca scoala este minunata, ca are realizari fantastice, apoi ca preotul parohial este un diriginte de santier de succes, care a construit mult, ca oamenii n-au mai intilnit asa primar pina acum " de nota zece", la podu iloaiei, care are "o buna activitate" sau o "foarte buna activitate", chestie de grad de comparatie, dar partea cu adevarat interesanta transpare din alta parte de unde ne dam seama de cum s-a modificat raportul de forte in politica locala, colectivul de redactie; nu stiu care este sgr-ul sau redactorul sef sau cel responsabil cu numarul, nu stiu care sint sefii de departament, nu-l cunosc pe inspectorul robu sau juristul rusu, intrebarea mea este daca juristul nu are alta treaba decit sa scrie la gazeta atunci ne-am putea lipsi de el, pentru ca stiu niste pusti despeti care ar face o treaba mult mai buna si pe gratis, poate juristul n-o avea procese sau acte de verificat, inspectorul nu stiu ce inspecteaza, inginerul baciu banuiesc ca este ruda cu primarul, dar mai ramin cojocaru, consilier din partea psd-ului, catarau, care banuiesc ca este consilierul pdl-ului, madam ciorpac din partea verzilor si, banuiesc ca el este directorul editorial, administratorul rotaru, consilier local din partea prm-ului, care administreaza chestii;
este interesant cum toti acesti oameni verticali, care nu urmaresc decit binele comunitatii, beau acum din tucalul actualului primar, considerind ca acesta ar fi paharul de cristal al intelepciunii politice, iar in timpul campaniei il injurau cu succes; acum eu dupa asa laude puse in pagina de catre colectivul de redactie ma gindesc, ce naiba vor scrie in urmatorul numar, ca doar asa multe lucruri nu se-ntimpla prin cartier, iar sa repete ce-au spus ar fi jenant? punct
ps: pe ultima pagina se spune ca sarbatoarea crestin propagandistica a orasului s-a savirsit cu ajutorul sponsorilor 2 noua sute de milioane; acest lucru presupune efort si organizare pentru a stringe asa bani pe timp de criza, ceea ce ne arata ca se poate; oare n-ar fi fost bine ca acesti bani sa fi fost folositi, chiar de la sponsori, pentru a asfalta o strada; ma gindesc ca daca s-ar face cite o strada pe an din sponsorizari, tot ar fi ceva;

sâmbătă, 7 august 2010

prizonier in tara lui funeriu

am o poveste despre romania care ma macina de citeva zilea; zilele astea se va intoarce din taiwan lotul olimpic al romaniei care a participat la olimpiada internationala de geografie; tehnic din lot fac parte patru persoane, tineri promitatori, super-inteligenti, care si-au pus in joc talentul de a invata si spiritul competitiv in slujba prestigiului romaniei; numai ca din avion de taiwan vor cobori doar trei persoane incununate de succes, pentru ca al patrulea nu a mai reusit sa urce, disparind in labirintul administratiei romanesti;
intrebarea este cum dispare o persoana?
concret lucrurile s-au desfasurat astfel: li s-au cerut pasapoartelede catre ministerul educatiei pentru a fi pusa viza de taiwan, dar cum taiwanul nu are consulat la noi in tara ele au fost trimise in ungaria; trimise inapoi s-a constatat ca unul dintre ele nu a fost vizat si trebuia trimis in rusia, la consulatul taiwanez de-acolo, pentru ca unul dintre tineri este cetatean moldovean, fiind arondat adinistrativ consulatului de acolo; ia functionarul de la minister pasaportul, il introduce intr-un plic obisnuit, adauga 50 de euro in plic, il lipeste cu virful limbii si-l trimite cu posta obisnuita la moscova; pasaportul se rataceste pe drum, nu ajunge la moscova; cu trei saptamini inainte de a decola spre taiwan, citiva oameni cunosc situatia, insa nu-i comunica nimic tinarului, sperind pe de-o parte ca situatia sa se remedieze, dar nici nu dorind sa-l tulbure de la pregatire; situatia este neschimbata si cu 24 de ore inainte de urcare in avion i se comunica tinarului situtia incurcata in care l-a aruncat incompetenta ministerului domnului funeriu; acesta, totusi, ingrijorat se urca in acceleratul de bucuresti si pleaca spre capitala sperind ca pe cai diplomatice sa se rezolva situatia; s-a inselat si de data aceasta este lasata sa se descurce singur si bineinteles rateaza concursul; situatia este cu atit mai prosteasca pentru ca viza pentru taiwan poate fi pusa si pe aeroport, la coborire din avion; fara pasaport este nevoit sa faca foamea prin romania, pentru ca in republica, in vacanta, nu poate merge;
daca am fi sa tragem o linie a neajunsurile pe care le poate face un functionar ministerial incopetent (nu mai vorbesc despre prostia acestuia), avem neajunsurile financiare, care se ridica la citeva mii de lei daca tinem cont de premierile din anii precedenti, apoi avem statutul de olimpic internatuional, pentru ca in loc de doua medalii romania ar fi luat trei medalii de aur, avem plusurile care ar fi adus intr-o certere de aplicare la o universitate straina o perfomanta internationala recenta, pentru ca nici o universitate prestigioasa din lume nu te-ar refuza cu o astfel de performanta, apoi mai trebuie sa mai adaugam si timpul pierdut pentru pregatire ca si cheltuielile statului roman;
acum si fara pasaport si cu banii luati si cu viitorul incert, prizonier in tara lui funeriu, acesta tot mai doreste sa obtina cetatenia romana; punct
ps: aflu dintr-un comunicat al ministerului ca doi dintre membrii lotului roman de geografie au obtinut aur, cel de-al treilea bronz; iar dintr-un articol din adevarul aflu ca vina pentru neparticiparea elevului iesean ar fi apartinut acestuia; nimeni nu-si asuma vina, functionarii stau ascunsi asteptind ca timpul sa treaca si sa se uite totul;

joi, 5 august 2010

sutana si mahalaua

parintele/preotul cred ca a ramas "uimit de surpriza" cind a vazut ca unui act de violenta i s-a raspuns cu un alt act de violenta, el ar fi preferat sa i se raspunda cu un act de lasitate, cu o inclinare de coloana rusinata, in care cei incriminati sa-si recunoasca spasiti pacatul, ca la spovedanie; el si-a luat in serios rolul sau de parinte/ pedagog al comunitatii, care-i este conferit si de biblie si de traditie si a desfasurat un act pedagogic in spiritul bibliei si actul pedagogic, educatia, este un act violent, iar la acest act de violenta i s-a raspuns tot cu un act violent, pedagogic si el, pentru ca nu-i asa "bataia-i rupta din rai"; deci ca sa fiu cinic am avut de-a face cu doua acte pedagogice - unul bazat pe autoritatea sutanei, celalalt bazat pe autoritatea mahalalei; ambele acte sint pilduitoare;
bine, se implinesc doua saptamini cred de la acest eveniment si am avut ocazia sa ascult multe opinii ale concetatenilor pe marginea evenimentului amintit si stiut de toti; in sufletul fiecaruia mustea o bucurie maligna, "bine i-a facut, ca prea isi baga nasul in toate!"; acum si asta este o remarca pedagogica, de pedagogie a mahalalei; dar intimplarea in sine scoate la iveala lucruri mult mai interesante/grave ar spune altii;
daca privim cu atentie in jur si nu-ti trebuie ochi prea buni observi ca biserica ortodoxa nu-si prea face simtita prezenta in mahala, dincolo de inmormintari si botezuri, pentru ca in ceea ce priveste nuntile locatarii din vale nu prea asculta de cuvintul domnului; apoi mai este si biserica adventista, din vale, care a cam luat din musterii bisericii ortodoxe; in centru preotul nici nu este primit in case la craciun si boboteaza, cred ca de cind si-au montat interfoane nici pe scara blocului nu mai calca parintele; toate astea nu reprezinta decit un esec al modului cum isi vede parintele parohia - vede in ea mai mult o afacere, care trebuie sa ramina in familie sau vede in ea o lucrare a domnului?
acum nu este o tragedie ceea ce i s-a-ntimplat domnului parinte; asa-si-ntelege mahalaua libertatea, injurind si scuipind, asa cum, tot o consecinta a libertatii indusa de catre ratiune este si usa inchisa la blocuri; dar mahalaua mai are ceva, de care n-ar trebui sa ne indoim, cel de-al saptelea simt - mahalaua te simte cind este "falsh"; cind nu esti sincer cu ea, cind incerci s-o inseli, cind nu esti aproape de nevoile si durerile ei, mahalaua te simte si te sanctioneaza; te inseala si ea la rindul ei, te minte, incearca sa profite de tine, se comporta ca o curva care vrea sa-ti ia portofelul, imprumuta minciuna ta si o intoarce impotriva ta, asa te sanctioneaza mahalaua, iar intr-un moment de sinceritate sau betie te loveste dispretuitor, caci asta i s-a-ntimplat domnului parinte a fost dispretuit de catre mahala;
nu stiu daca este un lucru bun sau rau, nu asa trebuie tratate lucrurile, ci ar trebui privite prin prisma lucrurile care lipsesc comunitatii si asta ma face sa spun ca ceea ce lipseste comunitatii este liantul, inima, in jurul careia sa se stringa comunitatea, din pacate acest lucru a fost ratat pentru ca ridicind ziduri de piatra nu faci decit ca la un moment dat sa te trezesti prizonier intre aceste ziduri, singur, izolat de restul lumii; punct

joi, 22 iulie 2010

tic-tac

domnu' primar si-a pus ceas; tic- tac, asa bate ceasul primarului, aratindu-i cit mai este pina la alegeri; tic-tac, cine stie cit va mai fi primar; tic-tac vin alegerile incet, dar sigur si cine stie cum vor arunca cu voturile in urna cetatenii nazurosi ai urbei; tic-tac, ar fi fost un lucru fara de care linistit as fi trait, ma gindeam chiar sa-mi platesc impozitele restante de citiva ani, dar acum stau si ma gindesc oare este bine sa dau banii mei cistigati cu greu unui ordonator de credite care pune ceasuri pe cladiri? tic-tac ar fi fost nevoie de un asfalt pe undeva pe o strada laturalnica, de un proiect regio, tic-tac timpul trece, de un proiect vizionar care sa ne arate pe ce se centreaza administratia locala in dezvoltarea orasului; tic-tac nu stiu cit a costat aceasta tabela electronica care ne arata zilnic pulsul domnului primar, dar cred ca a costat mult pentru ca pulsul edilului sef este important pentru concetateni, cind dimineata, dind la o parte perdeaua de la geam pentru patrunde in casa lumina orbitoare a saraciei si amintirile facturilor neplatite sa citeasca pe promperul primariei - s-a mai asfaltat o strada, gradinita a fost terminata, a fost realizata prima parcare, taxele locale au scazut, s-au mai creata 200 de locuri de munca, astazi este sedinta de consiliu local, toti cetatenii sint invitati, lucruri de astea...tic-tac timpul trece; punct

joi, 15 iulie 2010

arma sinucigasului sarac

n-as fi scris toate astea, daca n-as fi citit stirea ca un tinerel de 26 de ani din podu iloaiei, dar mai indecis, ar fi incercat sa se sinucida dupa metoda madalina manole;
am sa fiu cinic, dar as spune ca fiecare sinucidere necesita o parte tehnica din partea sinucigasului, parte tehnica care de cele mai multe ori ramine ascunsa in rechizitoriul procurorului sau apare accidental in dinscutiile rudelor; apoi mai este inca o latura care ramine de obicei necunoscuta adica ce metoda alege pentru a-si pune capat vietii si de ce alege acea metoda, cum alege ora la care sa-si puna capat zilelor si de ce este acea ora, apoi cum isi scrie ultimele cuvinte ,etc;
asa a trebuit sa procedeze si madaliona manole; sursele spun ca si-a procurat furadanul fie de la o prietena, fie de la o admiratoare; nu conteaza de la cine, absurd este cum de acea persoana nu s-a intrebat ce vrea sa faca artista cu pesticidul, ca doar nu avea de gind sa se apuce de agricultura, dar asta este treaba procurorilor; ceea ce m-a surprins pe mine a fost arma aleasa pentru a savirsi actul;
furadanul este arma sinucigasului sarac; stiu cel putin cinci sau sase cazuri de oameni de la tara care s-au sinucis cu furadan; este o arma practica, la indemina si care, din pacate, asigura succesul actiunii; da, furadanul este arma sinucigasului sarac, deobicei lipsit de imaginatie, frustrat, ce nu are nici mijloace, nici timp sa-si permita o viata extravaganta, care este lipsit de speranta si perspectiva in viata, fiecare taran are in gospodaria lui, printr-un colt impaienjenit de magazie o sticla de pesticid uitat de la lucrarile de peste an; nimic extravagant sau spectaculos intr-o sinucidere cu furadan; e ca si cum s-ar fi sinucis un taran de rind; nu este un act de imitat, asa cum speculeaza juranalele de stiri
sinuciderea este un act de demonstartiv, vrei sa spui lumii ceva, sa le arati ceva, quod eram demonstratum, aceasta este viata mea, asa vreau eu sa ma priviti, este un act simbolic, iar din aceasta privinta madalina manole a ratat, a fost un act simbolic ratat; nimic mai banal decit o sinucire cu furadan;
intr-adevar artistii sint predispusi actului suicidal; cind hemingway s-a sinucis a ales pusca cu doua tevi, era cu ficatul distrus de ciroza, in ultimul stadiu, iar pusca, cea care-l insotise in vinatorile sale celebre prin africa, era simbolul masculinitatii sale, sublinia imaginea sa de maceo, amant, erou de front, vinator, bautor neintrecut; camus, un alt caz celebru, a reusit sa-si transfere ambiguitatea, absurdul si nostalgia operei in actul final - la volanul masinii personale a calcalt pedala acceleratiei si s-a izbit cu masina de un copac pe o portiune de drum dreapta, in soarele orbitor de vara ( si el era macinat de o boala terminala), marlyn monroe a ales barbituricele si alcoolul pentru a-si pune capat zilelor, dar actul ei a fost puternic pentru ca a fost in acord cu viata ei, a subliniat tocmai acea latura pe care o iubeau toti barbatii la ea, aerul acela aiuritor de femeia frumoasa si ametita;
sinuciderea madalinei manole este un act simbolic ratat, care nu si-a atins tinta, deci inutil, deci care nu trebuia sa aiba loc; acest act a saracit si mai mult mostenirea artistei; punct

miercuri, 14 iulie 2010

mirosul de cotlet de porc

un cinstit si vigilent cetatean m-a sunat sa-mi spuna ca miroase; ca miroase urit, eu il cred, ca miroase cumplit, eu ii dau dreptate, toata romania miroase urit....ca nu poate sta in balcon, apropo sta la etajul intii, si am iesit afara sa vad despre ce-i vorba si-ntr-adevar mirosea a porc; in serile calduroase de iulie urca dealul scobilteniului ca primavara mirosul de salcim un miros patrunzator de balegar de porc; pentru un gurmand acesta este mirosul cotletului sfiriind pe gratar, al berii reci asteptind tacute in frigider, al familieii sau prietenilor, strinsi in jurul gratarului, pentru un cetatean vigilent, asa cum a fost cel care m-a sunat pe mine, este mirosul disconfortului, al pretentiilor cu papion; pentru un alt cetatean vigilent acesta poate fi mirosul coruptiei, dar cum este un proiect european acolo in desfasurare este greu de crezut ca ar fi fost eliberata autorizatia de mediu altfel decit in conditii de legalitate, dar un alt cetatean vigilent poate, atunci cind isi plimba in serile calduroase de iulie copilul prin parc, sa-i vina in minte sa depuna o plingere undeva, unde, decit la mediu;
mi-am pus si eu intrebarea cu mediul si am gasit repede autorizatia emisa de catre autoritatea competenta, unde cetatenii vigilenti pot depune si reclamatii, chiar printr-un simplu mail, la pozitia 171/29.05.2008 - 29.05.2013, gasim SC SUIN MIXT SRL , asa se numeste firma caruia ii apartine proiectul, din orasul Podu Iloaiei, jud. Iasi 0123, ce are ca activitate cresterea porcinelor si punctul de lucru in sat Scobalteni, oras Podu Iloaiei, jud.Iasi;
acu' eu ce sa spun, faceti un exercitiu de imaginatie in serile calduroase de iulie, atunci cind mirosul de cotlet de porc in devenire urca dealul scobilteniului si va invaluie prietenos, in mintea voastra repetati dupa mine - iubiti-l pe mihai alexa pentru ca el va umple frigiderul de carne si in semn de dragoste si respect intorceti-i favoarea si umpleti-i-l si voi! punct