vineri, 16 noiembrie 2012

să mă pupați în cur!

sunt puțin confuzat; 

sursa bzi
mâine, dacă nu mă înșel, e mare miting la podu, unde, pe lângă faptul că o să ne cânte fuego (zât!), o să poposească lumea bună a iașului, adică adomniței, fenechiu, și de pe la psd și candidatul lor, alexe; combinația este mortală între adomniței, fenechiu și fuego și spune mult despre ce părere au baronii județului despre noi, ca și comunitate;

am înțeles, din surse colaterale, că domnul adomniței va ține un discurs în care va aborda și tema „să mă pupați în cur!”; tema este amplă, în ceea ce-l privește pe d-l adomniței; timp de patru ani, cât a fost deputatul nostru (și eu l-am votat!), acesta a fost laitmotivul mandatului său față de cei din podu iloaiei -”voi m-ați votat, dar să mă pupați în cur!, pentru că pe mine nu mă interesează ce se-ntâmplă acolo, voi sunteți niște nenorociți și să fiți fericiți că vă reprezintă un fost ministru al educației, un intelectual, nenoriciților!”;

în partea doua a discursului ”să mă pupați în cur! acum sunt șeful județului și n-o să vedeți nici un ban din partea mea, pentru că, nenorociților, trebuia să-l alegeți pe baciu”; și în discursul lung și strigător va afirma că, în ciuda faptului că m-ați votat (și l-am votat!), meritați să fiți pedepsiți, să știți care este locul vostru, adică, democrație, democrație, dar să-i votați numai pe-ai noștri! 

”în această ordine de idei și în spiritul discursului meu, afirm cu tărie că n-o să vă dau nici un ban; joi am împărțit câțiva gologani prin județ și vouă nu v-am dat nimic, pentru că voi nu meritați acești bani, primarul este de la opoziție și, deci, prin consecință și voi sunteți în opoziție; vouă n-am să vă fac nici un drum, n-am să vă modernizez școala, n-am să vă fac nici un centru de primiri urgențe, pentru că voi mi-ați declarat război mie și apropiaților mei; în încheiere vreau să strigați împreună cu mine - pupați-mă în cur și votați candidații usl!”, așa va vorbi el;

și noi ce-o să facem, cel puțin eu, ca să ne mai încălzim o să-l pupăm și-o să-l votăm; punct

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!