joi, 27 decembrie 2012

sentinta de condamnare a ceausestilor

mi se pare interesant, cel puțin dacă suntem atenți la natura umană, că din când în când simțim nevoia să rememorăm acele evenimente care ne definesc ca specie sau, în cazul acesta, ca nație; rememorăm pentru a învăța, dar rememorăm și pentru a nu repeta, aici intervine dimensiunea morală a memoriei sau problematica morală a memoriei (ricoeur); se spune că timpul așează lucrurile, timpul oferindu-ți acea distanță necesară reflecției, depărtare necesară să privești cum evenimentele se reflectă, ca niște obicte în oglindă, în alte evenimente; 

 se împlinesc 23 de ani de la execuția soților ceaușescu; există multe controverse pe marginea acestui eveniment și probabil vor exista cât va mai exista neamul ăsta; este un eveniment care vorbește mult despre noi, ca popor, pentru că am permis să se întâmple acest lucru fără un proces adevărat, în litera și spiritul legii;

așa cum reiese și din sentință (cine are curiozitatea poate citi rechizitoriul aici) a fost o execuție sumară, grăbită, făcută doar pentru a transmite un mesaj, o execuție politică clasică, prin care aripa nomenclaturisto-securistă, care a preluat puterea în 1989 își anunța victoria, nu a fost un act de valoare, nu a fost un act moral, nu a fost un act de dreptate, care să angajeze întreg poporul român, ci a fost un act pur politic, care privea puterea politică la acel moment, care nu trebuie atribuit revoluționarilor sau românilor, ci doar grupului de oameni care au preluat puterea din mâinile revoluționarilor; execuția ceaușeștilor trebuie disjunsă de revoluția românilor din 1989; odată cu această execuție revoluționarii au pierdut revoluția;













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!