duminică, 8 decembrie 2013

madiba

este numele dat de tribul lui mandela; rolihlahla, un alt nume, „cel care aduce necazuri”, aproximativ; khulu, un alt nume de clan, care înseamnă mare; dalibhunga, nume în xhosa înseamnă „cel care inițiază dialogul” sau  modern, am spune noi, spiker al consiliului, care dă cuvântul, etc; da, și mai este tata, care în limba tribului din care provine el în seamnă, surprinzător, tată, figură paternă; prea puține nume pentru a surprinde o personalitate atât de mare, pentru că, spre deosebire de europeni, numele în africa vorbește despre caracterul celui care îl poartă;

MADIBA

alături de gandhi și luther king a marcat secolul în care a trăit; a fost mare cât un secol; impresionant la el nu sunt, aparent, cei 27 de ani detenție și nici angajamentul său pentru libertate și lupta împotriva discriminărilor de orice fel, ci faptul că a avut puterea să-și depășească furia tinereții, când a fondat aripa militară a frontului de eliberare african, și angajamentul său pe lungul drum al non violenței, faptul că a avut puterea să-i strângă mâna dușmanului de-o viață, care i-a răpit cei mai frumoși ani, încarcerându-l: „lucrează împreună cu dușmanul tău și acesta îți va deveni partener”, spunea; 

transformarea sa dintr-o persoană care credea că violența este singura rezolvare a problemei negrilor, în una care celebrează viața, non-violența, ambasador al păcii, un om al timpului său, este un lucru remarcabil, îndeosebi dacă ținem seama de faptul că acest lucru s-a întâmplat în lungii ani de detenție, ca și cum ar fi înțeles că transformarea sa într-un om mai bun se datorează dușmanului său  pentru că a înțeles că pe termen lung violența nu este o soluție, ci, din contra, un generator de probleme: „nimeni nu se naște urând alte persoane pentru culoare pielii lor sau pentru religia lor; oamenii trebuie să învețe să urască, iar dacă pot învăța ura, pot învăța și iubirea, care este un sentiment mai apropiat de inima omului”; a fost un amabasador al toleranței; discriminarea nu are culoare, rasismul nu are etnie - și albi și negri și creștini și musulmani, cu toții pot fi la fel de rasiști, iredentiști, nu numai majoritarii discriminează, ci și minoritarii, diferența e că majoritarii au puterea, dar singurul lucru care-i poate apropia este parteneriatul, să lucreze unul cu celălalt; 

a fost unul dintre liderii morali și politici care a avut simțul istoriei: „ceea ce contează în viață este nu doar că am trăit; felul în care am afectat viețile celorlalți este ceea ce va hotărâ importanța vieții pe care am trăit-o”, parcă vrând să ne demonstreze că intelegența de fi bun și tolerant reprezintă cea mai importantă formă de inteligență, singura care contează; punct

ps: prin gandhi, luthet king jr și mandela a luat sfârșit ideologia imperiilor, din păcate comunismul nu a „beneficiat” de oponenți pe măsură, iar cei care au fost „eroii” morali ai epocii comuniste au fost reduși la tăcere de zgomotul de fond al globalizării și neo-capitalismului;


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!