joi, 30 ianuarie 2014

încă nu avem buget

podu iloaiei este printre ultimele entități locale care nu are un buget votat de către actualul consiliu local; se pare că onorabilii consilieri locali încă nu s-au trezit din petrecerile de anul nou, cu toate că a trecut și anul nou pe vechi; 

este o situație bizară, ca să nu spun suspectă, deoarece se repetă scenariul de anul trecut și mi se pare că este o formă mascată de presiune asupra consilierilor venită din partea primarului, pentru că bugetul trebuie remis autorităților locale județene până pe 2 februarie (dacă nu-i duminică, este sigur luni); termenul se stabilește din momentul în care apare în monitorul oficial legea bugetului de stat (19 decembrie 2013), la care se adaugă 45 de zile; după acest moment, dacă nu se votează bugetul, se sistează cotele defalcate către primării, precum și alte sume consolidabile, plățile făcându-se numai din sumele încasate pe plan local; de asta vorbeam de presiune că ce onorabil consilier își asumă în fața cetățenilor, mai ales cetățenii bugetari care riscă să rămână fără salarii în februarie, așa grozăvie?

acu, nu că opoziția (așa zisa opoziție! hâc) ar avea vreun cuvânt de spus, dar în cazul în care nu se votează bugetul într-o primă ședință, se convoacă peste 7 zile o nouă ședință și, dacă nu și în ședința aia, urmează ca în decurs de o lună să voteze bugetul; legea 215/2001 spune că bugetul se votează cu majoritatea consilierilor locali în funcție, ceea ce garantează actualului primar o reușită sigură; opoziția nu există, se află într-o stare de catalepsie, după ce baciu a pierdut alegerile;

nu mai spun că nu s-au respectat termenele de publicitate, pentru ca cetățenii să intre în contact cu bugetul și să facă propuneri în acest sens, dar și că publicitatea care se face bugetului local în podu iloaiei este limitată și necorespunzătoare, nerespectându-se prevederile legii 273/2006, art 8, legea finanțelor publice locale, care spune că procesul bugetar trebuie să fie transparent și deschis; apoi avem legea 52/2003, legea transparenței decizionale care spune că dezbaterile pe buget trebuie să fie precedate de o perioadă de 30 de zile de la anunțul prin care s-a adus în atenția cetățenilor proiectul de buget, timp în care se îndeplinesc o serie de proceduri ce țin de transparența decizională  și de participarea cetățenilor la procesul legislativ local; 

anunțul trebuie să cuprindă o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare, textul complet al proiectului , precum și modul în care se pot face propuneri; apoi acest anunț trebuie remis și societăților comerciale locale, pentru că reprezintă un act normativ care-i privește direct;

ceea ce vreau să spun este că nu au fost respectate toate procedurile locale privind transparența decizională privind bugetul (poate ar trebui atacat în contecios administrativ pe această chestiune),  iar opoziția, chiar dacă a primit acest buget de aproape 5 zile (cel puțin), nu a făcut nimic în această direcție să informeze cetățeanul; în loc să publice fițuice de propagandă ieftină, poate ar fi fost mai nimerit să publice o fițuică cu proiectul de buget și să-l împrăștie prin localitatea; 


apoi nu se știu care sunt prioritățile actualei administrații, pe ce se duc banii, dacă există priorități, etc. punct

3 comentarii:

  1. Ce priorități să aibă actuala ”administrație”? Mai întâi tradu-le termenul de ”prioritate”... Majoritatea dintre cei ce compun consiliul lui pește nu știu exact câte urechi au, în frunte cu ”domn'” primar... Nu vezi, nene, cât de proști sunt!?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt alesii nostri. Asa ne trebuie daca votam cu picioarele nu cu creierul

    RăspundețiȘtergere
  3. singurii prosti suntem noi, membrii comunitatii, care votam dupa gradul de frumusete a unora sau altora, dupa gradul de politete a unora sau altora, pe un pachet dat de unul sau altul si mai putin pe competenta intelectuala, profesionala si morala... hai caldura, hai...

    RăspundețiȘtergere

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!