sâmbătă, 29 martie 2014

ședința consiliu local la firul ierbii

cred că știrea care se poate desprinde de la ședința consiliului local de ieri, 27 iulie, 2014 .....sunt trei: 

  • prima știre (cea mai importantă) ar fi aceea că ieri, consiliul local, a aprobat în unanimitate proiectul actualului primar de modernizare/reabilitare a centrului orașului ”Amenajare zonă centrală - modernizare străzi, trotuare, parcări, extindere rețea canalizare pluvială și iluminat public”, adică - Cuza Vodă, Petru Rareș, Uzinei, Traian, str Națională (potcoava din jurul blocurilor, de la poștă până la intrare în cimitir, pe lângă piața lui căpățână, bcr până la colț la alexa și traianul până la film); proiectul se va întinde pe o durată de 48 de luni și va avea o valoare de 36 de miliarde lei vechi (3.559,676 lei, inclusiv tva); anul acesta s-au prins în buget 8 miliarde de lei; urmează, din declarațiile d-lui primar, ca lucrările să demareze în acest an; acum, se va vedea și cine le termină; proiectul a fost aprobat în unanimitate de către consilieri;

  • a doua știre ține de zona agricolă a podu iloaiei; este vorba despre islazul comunal/orășenesc și prețul cerut de către primar pentru închirierea acestuia către crescătorii de animale locali; se pare că normele în vigoare cer organizarea unei licitații în acest sens; 
  •  la această parte a discuției nu au fost invitați crescătorii de animale din localitate, cum ar fi fost normal,  sunt totuși 24 de asociații de specialitate, a fost prezent doar un singur crescător care ajuns acolo pe    surse; apoi nici unul dintre consilieri nu cunoaște fenomenul, s-a purtat odiscuțieteoretică;  propunerea  primarului pentru cele 433,0519 ha de pășune a  fost de 120 de lei per hectar, ceea ce ar fi adus un    câștig frumușel în visteria primăriei de vreo 51. 966 lei; 
         
  •   dar luat la întrebări de către consilieri, cum de se întâmplă ca de anul trecut prețul să crească de 4 ori   (30lei/ha anul trecut),  vicele haliga a invocat o hotărâre a consiliului județean, care, se pare, obligă       primăriile din județ să calculeze prețul per hectar raportat la masa verde; argumentul său a fost             subțire, pentru că nu rezistat decât 10 minute, asta dacă ținem cont că sigurul crescător de animale       aflat în zonă, gică dascălu, a atacat și el vehement atitudinea oarecum ciudată a adminitsrației locale și   la presiunea și a consilierilor opoziției s-au refăcut calculele reieșind fix un preț de 60 de lei/ha la fel     legal, ca și cel de dinainte; 

  •  așa, ca o paranteză, dacă ar fi la fiecare ședință cel puțin câte 5-6 cetățeni competenți pe problemele  discutate în sala de ședință sunt sigur că altfel s-ar desfășura lucrările; dacă ar fi fost 24 de șefi de         asociație de crescători de animale prezenți în sală sunt sigur că s-ar fi deafășurat altfel lucrările, poate  s-ar fi modificat în profunzime și componența comisiei de licitație (vicele, secretarul orașului, șeful       serviciului agricol, administratorul primarului și dr gavril, la care s-au mai adăugat doi consilieri locali -    d-l zero și încă o persoană, îmi scapă numele acum); 

  •  sunt consilieri locali pe care nu i-am auzit scoțând o vorbuliță, la câte ședințe am fost eu; se comportă  ca niște mașini de vot ale primarului; presiunea cetățenilor i-ar trezi din această stare tonomatică;

  • cea de-a treia știre privește gunoiul; s-a votat caietul de sarcini pentru organizarea licitației; d-l zero a avut o intervenție consistentă cu privire la două puncte: primul a fost acela ca durata contractului care se va licita să fie mai mică de 48 de luni (din nou cifra magică de 48 de luni a primarului), să fie redusă la 2 ani, argumentând în favoarea faptului că în 4 ani se pot întâmpla multe și, cel de-al doilea punct, fiind o modificare a art 11 din caietul de sarcini; în final ambele amendamente ale d-lui zero au fost respinse (din păcate, așa se-ntâmplă când ești independent); a mai reieșit că toți cetățenii din podu iloaiei vor fi obligați să încheie contracte, iar prețul în viitor va crește, nu va mai fi 8 lei per gospodărie;
știați că

 în podu iloaiei sunt 2 905 tomberoane mici și 195 tomberoane mari;

predemet,fostul operator de gunoi din podu iloaiei, a câștigat procesul de recuperare a datoriei împotriva asociației de proprietari nr 1;

în două luni s-au încasat la sala de sport din centru 8 600 de lei, cf spuselor d-lui primar (de asta mă doare pe mine capul);

în 30-45 de zile va fi scos la concurs postul de secretar al orașului ( și eu, ca și toți cetățenii onorabili din localitate și, ca și d-l baciu, avem gânduri numai de bine ptr actuala secretară);

ajutorul de înmormântare  este de 300 de lei, în limita sumei de 3 000 lei  (nici să mori nu e de bine)

ziua de muncă pentru cei de la ajutoare este de 15 lei;

curtea de conturi se află din nou la primărie, îl învață administrație pe primar; punct

luni, 24 martie 2014

pnl podu iloaiei new leadership - reinventarea lui baciu

pnl podu iloaiei și-a schimbat conducerea; nou și vechi s-a împletit într-o victorie a banului; s-a făcut un compromis între creier și mușchi, în care mușchii sunt steroizați de endorfină; se pare că deputatul alexe l-a ales pe alexa, în detrimentul intelectualilor din partid, care au pierdut din nou lupta cu adomniței și au trecut în planul doi; 

acest tinerel, ionel alexa, se vrea un nou petrică baciu pentru organizația locală a peneleului sau peneleul vede în el un baciu mai altfel; dacă baciu dădea de băut prin baruri pentru a fi ales local, actualul lider penele și-a făcut bar pentru a rezolva conflictul de conștiință; 

mă așteptam la altceva din partea peneleului local, sunt deziluzionat (hâc!) și, se pare, că peneleul și-a atins cota de creștere; ce se poate întâmpla, cu actuala conducere decât ca alexe/-a să piardă alegerile locale în colegiu și abia atunci să se reformeze filiala locală; sau nu, căci moroii lui fenechiu vor mai dăinui mult în politica județului, din păcate;  

dar în logica politică locală, peneleul e pe mâini bune; 

în altă ordine de idei, dacă vrei să ajungi politician nu trebuie decât să-ți deschizi un chioșc, o crâșmă sau să lipești afișe; fie toate trei la un loc; punct

marți, 11 martie 2014

what the fuck!!!

zvonuri existau, că se duc „munci de lămurire” pentru ca aleșii locali, fie ei consilieri, fie primar sau alte persoane cu notorietate locală, să treacă într-o tabără sau alta sau să-și aleagă o tabără (până și mie mi s-au întâmplat câteva lucruri interesante din acest punct de vedere);



nu zic că întâlnirea aceasta între actualul primar și fostul prim ministru, zis și „fiți ungurenii mei!” reprezintă un semn că se-ntâmplă ceva (până la urmă ca gazdă e de bun- simț să primești oaspeții, fie ei și ungureni), dar mă gândesc ca și primar, această imagine publicată de fostul ungurean prim ministru ieșean reprezintă pentru d-l primar o oportunitate, i se oferă discret o opțiune, în caz de.....bineînțeles forța civică a d-lui ungureanu și însăți domnia sa, reprezintă un proiect născut mort, un avorton politic al d-lui băsecu, asta, în eventualitatea în care, d-sa nu va câștiga alegerile prezidențiale, caz în care vom asista la o revenire la viață spectaculoasă; punct

luni, 10 martie 2014

sindromul turnului de fildes

nu știu cum se face că după ce sunt aleși politicienilor nu le mai plac alegătorii; așaaa, îi apucă o tuse orbeacă după alegeri, că, de fiecare dată când văd vreun alegător, fug, dar fug prin birouri cerestuite de secretare secretoase, prin mașini 4X4, cu geamuri fumurii și șoferi grăbiți, vorbesc mai tot timpul la telefon, trec grăbiți pe lângă alegător, folosesc fel de fel de tertipuri copilărești pentru a scăpa de întâmpinarea alegătorilor sau  nu mai dau prin colegiul în care au câștigat alegerile, decât la următoarele alegeri; 

a existat la noi, înainte de revoluție un primar comunist, de unde tragem concluzia că metehnele nu țin cont de regimuri politice, mă refer la țuțuianu, Dumnezeu să-l odihneacsă!, care atunci când vreun tovarăș venea la dânsul cu oarece probleme de rezolvat, acesta se închidea în birou urgent, fiind presat cu „treburi” de la partid, cu cerbicie păzit de către secretară, fie pe o ușă ferită de ochii tovarășului/cetățeanului necăjit părăsea biroul  plecând cu mașina (era în perioada când în podu iloaiei se făcea sistematizarea, oamenii erau izgoniți din casele lor la bloc, sistematizare pe care tov țuțuianu a mutat-o de la gară, unde-și avea locuința dânsul, spre centru, modificând monstruos harta târgului);


la polul opus, cel mai popular primar din timpul mandatului, a fost d-l prof condrea; este cel care, cred, avea o plăcere să stea de vorbă cu oamenii; ușa biroului său era permanent deschisă ;

după ce câștigă alegerile politicienii noștri se comportă ca și cum poporul nu-i mai merită, că mersul pe jos nu le mai priește; ce se-ntâmplă cu politicienii noștri, se transformă: le crește burta, li se umflă gușa, ochii le devin vicleni, capătă o transformare lingvistică, pe care eu aș numi-o știința minciunii și a eludării adevărului prin omisiune, mda, cum spunea o editorialistă de la gândul ”vine o zi când marilor bărbați politici din această țară mică le cresc aripi”, adică după ce câștigă alegerile;

vine o zi când în primărie se pun cartele pentru acces, restricționându-se în felul acesta accesul cetățenilor într-o instituție publică, pe considerentul că ”cetățenii miroase”; s-a mai încercat acest lucru pe timpul lui alexa, când  era primar, dar în ceea ce-l privește era de înțeles; probabil cei care au hotărât acest lucru confundă primăria podu iloaiei cu pentagonul sau, cel puțin, ministerul apărării de pe la noi....

ce secrete să se ascundă în primăria podu iloaiei - listele cu prezență la ajutorul social, mopurile femeii care spală dalele; nuuu, este doar încă un asalt de confiscare a sediului administrativ de către o gașcă, ceva de genul ”primăria este a noastră, noi deținem puterea”, este un atac la adresa principiilor morale ale democrației  - egalitatea și libertatea

s-a vorbit mult în ultimul timp de schimbarea modului în care se face politică, ca și cum democrația ar fi stricată; democrația nu are nimic, ci oamenii care practică democrația sunt stricați; oamenii politici trebuie schimbați cu alții, care vor să revină la principiile de bază ale democrației, libertatea și egalitatea; punct