joi, 1 mai 2014

9 minute

atât a ținut ședința consiliului local de ieri, 30 aprilie, 2013, de unde trag concluzia că ai noștri consilieri sunt niște oameni scumpi, prețioși - 10% din salariul primarului pentru  9 minute de muncă; ăsta a fost preambulul la sărbătoarea de 1 mai, a muncii; o ședință confuză, nici nu a început bine, s-a și terminat; nici cafeaua nu s-a răcit, altfel gazde primitoare, puțin crispate, dar primitoare; 

a fost un singur punct de ordinea de zi, i s-a închiriat/cedat cu titlu gratuit jandarmilor sediul unde le atârnă acum firma; contractul urmând să fie reînoit până vor fi mutați în sediul fostei primării;

pun această lipsă de inspirație a consilierilor locali pe seama mielului de paști, a căzut moale pe genunchi; sau cine știe, lucrurile merg atât de bine în oraș încât pot veni la serviciu doar pentru a semna lista de prezență; de când merg eu la aceste ședințe de consiliu local n-am văzut nici un proiect de hotărâre inițiat de către vreun consilier local, să scrie jos inițiator giculescu, de la unpr sau pnl sau psd sau ppdd; toate proiectele care mi-au căzut în mâini sunt inițiate de către primar sau vice, ceea ce este nefiresc, pentru că și consilierii  locali au drept de inițiativă, ca să nu mai spun că și cetățenii cu drept de vot dacă strâng niște semnături; dar cum în podu iloaiei lucrurile sunt roz, nu ne rămâne decât să socializăm și să aruncăm mici glumițe, adică suntem spirituali; 

în altă ordine de idei avem consilieri eficienți, pragmatici, bine pregătiți, care rezolvă problemele comunității cât ai bate din palme; punct


știați că:

azi la două pesedeul dă mici și bere pe malul barajului cu ocazia zilei de 1 mai;

de 1 mai adevărații peneliștii lucrează, ei sărbătoresc prin muncă ziua de 1 mai;

s-a finalizat iluminatul public în scobâlțeni, satul de obârșie al actualului primar; aseară s-au inaugurat luminile, cu semințe și o bere; 

a început campania electorală pentru europene; oare la ce ne folosește? că numai nevestele de politicieni, surori și fiice profită din plin de aceste alegeri! pițipoancelor aveți grijă cu cine vă măritați, europarlamentar scrie pe fruntea voastră! 

30 de comentarii:

  1. Nu stiu de ce priiecte vorbesti, e clar de partea cui esti, oricum cand afirmi ceva documenteazate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. și a nevestelor și amantelor de pe listele electorale, a lui becali și-a tuturor politicienilor hăituți de dna,. de partea aia sunt, ca să nu mai spuneți că țin partea politicienilor cinstiți și cu caracter aflați pe scena politică locală și centrală; ai înțeles acum??!!!!

      Ștergere
  2. P.d.l. E cel mai tare. Ura pentru primar

    RăspundețiȘtergere
  3. mitzo, tu chiar esti obosit! nu antzelegi nimic.vorba unuia... dintr-un buticar nu poti face primar sau consilieri. abia astept alegerile sa mananc si sa beu ca's urcat ca Gobi... Hai Miau!

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci votezi pe maria dau

    RăspundețiȘtergere
  5. Si tu incasezi bani de la primareie si nu te duci la incendi.Vorbesti de consilieri?O sa te dam afara din sala de sedinte daca mai vi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mai lasati primaria. Va trage apa va pune becuri si tot nu sunteti multumiti. Mutativa in alta localitate daca nu va convine

    RăspundețiȘtergere
  7. iluminatul este proiect tot de pe timpul lui baciu si apa si canal este al Consiliului Judetean si Apa Vital nu are nici o atributie primaria,nici nu a fost invitat acest mascarici de primar cind a venit Adomnitei la Podu Iloaiei( la Statia de Epurare).Mai primarule fugi mai repede sa nu te mai vada nimeni si nici sa nu mai auda nimeni de tine niciodata PINGUINULE,PINGUINULE..............

    RăspundețiȘtergere
  8. bai pisica ce parere ai de refuzul primarului de a-i da terasa lui lupu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de asta s-au inventat avocați....și contencios administrativ, ca să fie dați în judecată primarii:))

      Ștergere
  9. Adevarat ai grait: iluminatul cu care se mandreste actuala administratie este un proiect mai vechi. Modernizarea pentru apa si canal sunt proiecte ale CJ. Cat priveste consilierii locali, nu inteleg de ce atatea pretentii: avem ceea ce am votat. Doar nu credeati ca peste noapte se vor destepta. Din pacate lipseste cu desavarsire educatia ceteteanului cu drept de vot.

    RăspundețiȘtergere
  10. ce daca a facut altii proiectul important e cine il face. chiar nu vedeti ca el este pentru oameni

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Arata-ne si noua ceea ce nu vedem, suntem atat de orbi ce dam prin gropile de pe strazi!

      Ștergere
  11. o sa vedti la vot ca istrate e cel mai tare asa ca degeaba behaiti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca in opinia ta a-ti spune parerea inseamna a behai si daca mai sunt multi ca tine, e clar ca tot istrate va iesi . Nu-mi ramane decat sa ii/va compatimesc!

      Ștergere
  12. Maretele proiecte ale lui baciu cuprindeau femeile,bautura si spaga,toate facute pe intuneric. Dumnealui stia doar de alcool,sodiul statea linistit in tabelul sau. Important este ca la conducerea pnl este puta pansata. Demn urmas! TRAIASCA TOATE PARTIDELE!

    RăspundețiȘtergere
  13. Sincer imi este mila de toti idioti care il mai sustin pe acest primar si il pupa in cur poate poate vor mai primi ceva mocaciune .....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca merita vor primi.APLAUZE.

      Ștergere
  14. La toti care lam votat pe acest tinpit ne pare rau credema am ajuns sa credem ca era mai bun Baciu decit acest neghiob cara nea demonstrat ca nu e capabil sa ne conduca localitatea Baciu era un taran dar asta e un prost cu diploma si un arogant care nu face altceva decit sa ia aceasta la misto functia pe care o detine .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care diploma?

      Ștergere
    2. Care o are !Unui primar nu ii trebuie 7 diplome ! Sorasa daca are facultate si nu este iubita de elevi si au o frica de ia ca de diavol la ce ii ajuta ?

      Ștergere
    3. D-L Lupu te cred ca era mai bun baciu ca il puteai cumpara cu o sticla de coniac sau o bere (pizza) pentru a-ti da terasa dar pe actualul primar nu il poti cumpara .Domnule Primar fii tare si nu ceda la mafiotii comercianti din PODU ILOAIEI dorim sa putem sa ne odihnim dupa o zi de munca .Toata familia mea te va vota ,fii un primar puternic "NU CEDA ''.

      Ștergere
    4. Bine ca numai voi munciti. Dar ce sa cerem, sunteti penibili, macar nu va mai faceti de ras.

      Ștergere
  15. Asa e toata saminta lor dusmanoasa si proasta .ei nu se iubesc intre ei ca neamuri voi vreti sa se mai gindeasca la oameni care lau votat ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fie cum zici tu ,dar cum este cand ZERO FLORIN sa opus pentru asi mari suprafata de teren in jurul bodegi pe care o are sora lui GRADINARUL MARIA si mai nou isi va construi si el un bar langa ea (vorba vine ca isi va face casa )pe malul SIPOTEI ,vine o apa mare se duce la vale .Nu a fost in stare de nimic acest om in viata lui vrea totul deagata si incita lumea la razboi politic .RUSINE!

      Ștergere
    2. Toata familia Alexandrescu VOTEAZA PRIMAR ISTRATE GABI.

      Ștergere
  16. ...si totusi, 9 minute de munca nu este prea mult?!?

    RăspundețiȘtergere

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!