vineri, 9 mai 2014

dd mobil

ieri, în umila noastră urbe, a oprit dd mobilul; d-l dan, cum îi spun oteviștii, a coborât și i-a binecuvântat cu har otevistic, pe cei strânși ca la moaștele unui sfânt în viață; a coborât, cu microfonul din dotarea, în mijlocul alegătorilor săi;

cine-i sunt alegătorii?

consilieri locali pp-didiști din comunele din jur în frunte cu ai noștri dd - mopediști, membrii din secțiile de votare la europarlamentare (condiție pentru a fi puși acolo a fost prezența la miting), și câteva babe vadane, pe care le-am mai văzut prin poze și pe la adunările psd și pnl, care confundă mitingurile politice și adunările de partid cu praznicile „hai, maică, că s-o mai da ceva!” (n-am amintit pdl, că ăștia oricum nu mai există decât pe hârtie); cam asta-i adunătura politică la zi la europarlamentare; punct

34 de comentarii:

  1. Sa le fie rusine, numai minciuni si hotii din partea consilierilor ppdd. Sau poate au venit da repare dd mobilul la atelierul lui Catalin Ipate,ori sa ia tot spitalul?!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Votati maria dau! Maria la Bruxelles!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa zica merci si de batranele alea ratacite, nu ca i-ar vota ca oricum de votat nu-i mai voteaza nimeni, dar a fost cineva acolo. Sa fim obiectivi s-au lasat cumparati, interesul financiar a subjugat interesele comunitatii. Macar daca pleca si Ipate cu ei, scapa orasul de un hot.

    RăspundețiȘtergere
  4. SENZATIONAL....la Podu Iloaiei sunt uimitor de multe cazuri asemanatoare Elodiei.
    1.Banii din bugetul local dispar precum Elodia-nimeni nu stie une sunt!!!!
    2.Banii de la asociatia de proprietari nr.2 dispar fara urma -nimeni nu stie unde sunt!!!!(doar Ipate ar putea da ceva lamuriri
    3.Terenurile comunitatii sunt impartite gratuit baronilor locali-nimeni nu stie unde sunt!!!!!
    etc.etc.etc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. banii
      ii pune ipate lu mata pe chiept prostule,catusanu si ghighi sunt buni.
      sa vii tu sa-mi cari apa cand mi-o opreste. forta pp podu

      Ștergere
  5. Ai sa vezi tu mata pisata ce esti cine este pdlul la alegeri. Nu te mai lua aiurea de noi ca si tu iei bani de la primarie si nu faci nimic si primarul nu tio spus niciodata nimic. Ai grija ca sintem multi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multi si prosti. Handicapatilor!

      Ștergere
  6. Nu va suparati ofticosilor otv-isti, ce treaba are mama celui care si-a spus parerea,dar daca se opreste apa e din cauza presedintelui vostru ipate care in loc sa plateasca apa din banii oamenilor a preferat sa-si faca service. Orice comentarii sunt de prisos, oricum educatia in ppdd lasa de dorit. Succes!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ipate baga mare la biliboace la grigoriu poate castigi si dai banii inapoi escrocule. Dute si plateste datoriile si nu mai fa pe nevinovatul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ipate e ca o capusa, acum gazda e primarul. Ai grija dom primar la cum arati nu stiu cat o mai duci si atunci ipate ce-o sa mai suga?

    RăspundețiȘtergere
  9. Votati ppdd suntem cei mai tari toti tremura .

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce alte partide n-au hoti ce tot va luati aiurea de om. Daca a gresit da banii inapoi dor no fugit din podu.altii nu fura popovici nare pamant si altii

    RăspundețiȘtergere
  11. Tot e vineri si e.ROMANII AU TALENT-LA FURAT!

    RăspundețiȘtergere
  12. Fratilor nu-i mai bagati atat in seama pe toate leprele din podu, primar,consilieri, vice. Sanctionatii prin orice mijloace aveti la indemana, nici macar nu-i salutati ca nu merita. Nu mai dureaza mult si scapa lumea de ei. Acum speram sa nu vina altii cu toate ca mai slabi ca astia nu exista. Gogu era mai bun primar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai am rabdare pana cand va ajunge consilier CRASMARUC(PISICA LESINATA).ATENTIE! Cand va ajunge consilier ,ca primar pe lumea cealalta ,veti merge numai pe asfalt ,veti avea zilnic pe masa friptura la gratar cu salata de rosii,nu veti mai munci vi se va da un ajutor pentru lene de 500 lei atunci trai .Abia astept .Cel mai bun consilier .Am mai vazut consilieri dar atat de prost si arogant ca CRASMARUC nu este altu in PODU ILOAIEI.VOTAM BUGETARUL CRASMARUC.

      Ștergere
  13. Ce tot dati cu Maria Dau, candideaza si ea sau care e treaba. Sper sa fie o gluma sa nu ne intindem cacatul nostru si in Europa.

    RăspundețiȘtergere
  14. La pnl podu iloaiei a venit adomnitei si costel alexe,la psd podu iloaiei lazar si catea,la pdl podu iloaiei maria lu" dau si chelaru iar la ppdd podu iloaiei diaconescu si dr ciuhodaru.intrebare:-) unde sunt prostii? Lupta ipate si munteanu
    noi cei ce v-am votat nu regretam fata de ceilalti care se dau atat de destepti si au votat in draci doi prosti baciu si istrate.inaintedeaaruncacunoroiincinevaartrebuisavauitatiunpicinoglindasauinfamiliilevoastresuntetisivetiramanenisteoamenimicimicimici.ultima fraza a fost un test pentru postacii penelisti.greu,ai? Eu votez ppdd pentru ca de restu sunt satul.punct.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sa plateasca, Catusanu a deschis procesul si il va obliga instanta. Nu te poti juca cu banii oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ciuhodaru?!!! . Nu- ti aduci aminte ca si el a fost anchetat si fortat sa dea banii inspoi care i-a luat ilegal. Aici ai dreptate voi v-ati luat dupa cei de sus. Aveti grija totusi dd a trecut putin pe la mititica.

    RăspundețiȘtergere
  17. Tu voteaza cu cine vrei, Ipate tot hot ramane

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde sunt bani de pe tribunele de fier de la terenu de fotbal ,au fost impartiti jumi juma intre FLORIN ZERO SI IPATE CATALIN .HOTILOR OPRITIVA CU FURATUL .

      Ștergere
  18. Unii fura ca nu se pot abtine, unii din placere, unii din plictiseala, iar unii ca Ipate fura deoarece structura genetica este setata pe asa ceva. Deci omul n-are nici o vina-fura precum respira. Bine era daca eram musulmani, cum furi cum ti se taie mana si nu de alta dar aveam numai consilieri ciungi

    RăspundețiȘtergere
  19. Cred ca primarul nici picioare si nici organ nu mai avea.

    RăspundețiȘtergere
  20. Votati Maria Dau europarlamentar! Votati mama Podu Iloaiei!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  21. Primarul si-a convocat tot biroul Pdl intrucat are o mare problema. Nu stie unde anume e orasul Bruxelles. Consilierul Chelaru ar avea ceva informatii ca ar fi in sudul Chinei dar doamna Dau ar sti de la niste neamuri ca e prin preajma Osoiului. Ceailalti au tacut malc explicandu-i sefului ca nu ar avea cunostinte de asa ceva ca ei au studiat realul nu umanu.

    RăspundețiȘtergere
  22. Da Gradinaru ce-a spus?!

    RăspundețiȘtergere
  23. A tacut, pentru ca nu are opinie. Ridica mana doar la comanda.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. linge-l in cur BA !Poate asa ai sa te saturi ca esti flamand tare .

      Ștergere
  24. Atat stii, sa jigniti. RUSINE! Adevarul supara si doare.

    RăspundețiȘtergere
  25. Afara cu neamurile din primarie. Coruptilor si profitorilor! Poate reuseste Tcaciuc si va da jos vicele si pe urma primarul iar voi restul mai aveti doi ani.

    RăspundețiȘtergere
  26. Tcaciuc sa se duca la TG FRUMOS sa fie viceprimar pentru ca este mai aproape de amanta .Primaria PODU ILOAIEI nu este bordel .Iar tu Crasmaruc insoarate si formeaza-ti o familie,poate atunci ai sa gandesti si tu ca un om normal.

    RăspundețiȘtergere
  27. Va e frica fraierilor. Nu mai aveti mult si va dati duhul. Tcaciuc va fi primar indiferent de ce vreti voi,abia atunci ve-ti fi trasi la raspundere fiecare. Veti plati pana la ultimul leu toti in frunte cu primarul.

    RăspundețiȘtergere
  28. Nu am mai citit de vreo doua luni articolele si comentariile facute pe marginea acestora... Doamne, cat am putut sa rad! Am uitat cat de distractive sunt comentariile!

    RăspundețiȘtergere

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!