miercuri, 25 iunie 2014

schimbarea vicelui, o manevră de imagine

se vorbește de ceva timp de schimbarea vicelui de la podu iloaiei; cred că de a doua zi de când l-au pus; n-a fost înghițit ușor de către localnici; există, ca să spun așa, un fel de patriotism local, care îi face pe unii localnici să nu-i înghită pe alogeni; este acel gen de patriotism local prost înțeles care s-a manifestat zilele trecute referitor la cei care l-au contestat pe mardari spunându-i că „ face târgul de râs”; 


acum văd că s-au strâns și ceva semnături și s-a pus în mișcare și o procedură; se pare că unepereul și o parte din pp-dd s-a alăturat acestui demers, absolut legal și democratic; politica face parte din viața cetății; 

trebuie schimbat vicele? la această întrebare ar trebui să răspundă faptele sale, adică activitatea sa de administrator al localității - și-a făcut treaba sau nu? trecând peste faptul că face parte dintr-o mare cumetrie politică locală, care și-a făcut loc în consiliul local, lucru care este contraproductiv pentru administrație în primul rând și nociv pentru viața cetății, vicele este cunoscut în urbe pentru trei lucruri - îi place fotbalul, și-a înșurubat în primărie pretenii și îi plac linșajurile politice, el fiind cel care a organizat în seara când a câștigat alegerile corul politic de la geamul unui consilier local, al opoziției la acea vreme; 

în calitate de chibiț al fotbalului a făcut ca din bugetul local să se scurgă o părticică importantă din resursele locale către echipa de fotbal (numai anul ăsta vreo câteva sute de milioane bune); ne trebuie echipă de fotbal când noi nu avem infrastructură locală? este o întrebare la care ar trebui să răspundă toți consilierii locali; 

pentru a facilita angajarea pretenilor în primărie, ai lui și ai primarului,  a fost dat afară perju, care a câștigat procesul demonstrând că primăria nu este un magazin privat și propriu, pe persoană fizică; ar fi trebuit să știe acest lucru, deoarece el însuși este angajat la stat și ar fi putut stopa ilegalitatea; 

sursa faceebok-ul
apoi mai este chestia cu amenințările și șantajul; se pare că la primăria podu iloaiei amenințările și intimidarea pe persoană fizică au devenit politică administrativă; vechea zicală comunistă „cine nu este cu noi, este împotriva noastră” a fost bine înțeleasă de niște democrați ca actualii edili - unul dintre semnatarii de pe această listă a fost amenințat direct cu repercusiuni grave, dacă nu-și retrage semnătura sau sprijinul pentru schimbarea vicelui în ședința de joi (a fost chemat până și tatăl său, ca și cum acesta nu ar fi matur, dar pe de altă parte ne dăm seama cum ajung unii în consiliu sau în fruntea partidelor politice, cu ajutorul babacilor); 

numai pentru aceste trei lucruri, pentru că a pus interesul personal și al partidului înaintea interesului comunității, ar trebui schimbat vicele; cred că trebuie schimbată toată administrația locală și năravurile, dar năravurile târgului sunt greu de schimbat; 

dar acest lucru nu se va întâmpla, vicele nu va putea fi schimbat, iar dacă acest lucru se va întâmpla va fi o surpriză; de ce? la pct 6 d-l baciu florin nu a semnat, putem trage concluzia că  inițial pnl ar fi vrut să-i dea una în barbă primarului, dar  a primit ulterior înțelegerii locale, de la județ, ordinul - „la loc comanda!”; am verfificat informația și din alte surse și se pare că pnl se va abține de la vot, deci primarele și vicele au găsit calea spre inima lor; oricum multe frustari (hâc!) se cumulează în acea organizație; 

psd nu este de condamnat pentru această manevră, deoarece speculează un moment în care actuala administrație este cea mai slabă, din punct de vedere a imaginii publice; apoi pnl se află într-o criză de identitate, iar prin această mișcare apele politice la nivel local se vor clarifica; lipsește de pe listă un consilier pp-dd, cumnatul vicelui, de unde putem concluziona că pp-dd este rupt în fund din pdv politic; este neclară și poziția d-lui zero, pentru că în această situație orice vot contează; după ziua de joi vom afla care este noua majoritate politică din conciliul local  podu iloaiei, că majoritatea economică, cea adevărată, nu se află în consiliu, ci se găsește în altă parte; punct


sâmbătă, 21 iunie 2014

podu iloaie mereu surprinzătoare

am avut oarece treburi pe la policlinică; mărturisesc că nu am mai trecut de mult prin zonă pe la medicul de familie; nici din acest punct de vedere nu sunt un cetățean european; intru pe scările vechi păzite de mirosul de mici de la fast foodul de lângă și la etajul 1 mă întâmpină un mesaj mobilizator:



bănuiesc că cei care au furat florile „cu tot cu ghiveci” acum le crapă obrazul și nu mai dau pe la doctor; am o bănuială că s-a întâmplat pe tura doctorului dașchievici, într-o sâmbătă, după amiază, doi amici, l-au pândit când s-a aventurat jos, la colț, pentru o apă și l-au făcut la flori, din nou, cu tot cu ghiveci (mă gândesc cum ar fi fost să fi furat florile fără ghiveci!); 

înțeleg că acest anunț are ceva vechime și, este interesant de știut, dacă florile nu s-au mai furat pentru că hoții sunt rușinați de ceea ce au citit, ceea ce reprezintă un succes pentru sistemul de educație local și ne dă o oarecare speranță sau nu s-au mai furat pentru că s-a introdus interfon la ușă? o dilemă morală practică; 

așadar și doctorii se enervează și când se enervează coboară jos să bea o apă; punct


luni, 16 iunie 2014

comportament infantil

electoratului îi plac liderii curajoși, pentru că este o calitate ce se regăsește doar la indivizi; masele devin curajoase prin liderii pe care îi are, lor trebuie să le fie insuflat curajul din afară, de către un lider charismatic; de asta pe câmpul de luptă liderii, în epoca medievală, țineau discursuri, de asta în momente de cumpănă liderii apar la televizor și insuflă curajul prin discursuri mobilizatoare, cu trimiteri la momente istorice cruciale; liderul este legătura maselor cu conștiința individuală

aș putea continua și perora mult pe acest gen de retorică a psihologiei maselor, a rolului liderului în viața cetății, dar ce folos! oricum, cum am da-o, îm termeni savanți sau nu, sitauția la care vreau să mă refer pute, ca să nu spun că este de rahat și ne-a dezvăluit, nu știu  a cîta oară, ca să ne convingă, partea urâtă, latura urât mirositoare a caracterului „liderului” nostru local;

cazul mardare este un caz simplu, banal, aș spune; e plină românia de astfel de cazuri disperate în care conflictele familiale cad peste incompetența administrației; nici măcar nu avem de-a face cu un caz social, bătrânul are pensie, se ocupă de copilă, iar aceasta frecventează școala normal și are rezultate bune; recunosc că m-a surprins, atât cât am urmărit la tv, ușurința cu care mardare a gestionat „cazul” său la televizor - a reușit să comunice clar, stârnind simpatia telespectatorilor și a comunității locale; mă gândesc că istrate ar trebui să-l angajeze purtător de cuvânt al primăriei, s-ar descurca onorabil;


ceea ce face din această telenovelă un caz de presă este incapacitatea primarului de a se exprima în fața  unui microfon; pentru că eu nu cred că s-a pitit pe bancheta din spate a mașinii, pentru că are ceva de ascuns; în comparație cu maestrul său, alexa, istrate și camarila sa sunt mici găinari; grav este, din psotura sa de reprezentant al orașului, a pus întreaga comunitate într-o situație ridicolă, a făcut de râs comunitatea; înțeleg că primăria nu are un purtător de cuvânt oficial, pentru că s-a dat dispoziție de către primar să nu vorbească nimeni cu presa (așa reiesea din materialul tv); cum să mai am încredere într-un personaj șchiop sufletește, eu ca și cetățean care l-am sprijinit? cum mai pot avea speranța că acest primar va lua decizii curajoase pentru comunitate, așa cum trebuie să ia un primar, când el se ascunde pe bancheta din spate a unei mașini pentru a fugi de responsabilitate? cum mai pot avea că acest primar va uni comunitatea, că este un factor catalizator, atât timp cât el dezbină comunitatea - ai mei, ai lui baciu și tcaciuc, iar restul nu contează, cei neutri- cei care țin cu mine și cei care sunt împotriva mea?

poate de-acum să dea interviuri câte va vrea, pe la toate posturile tv naționale, locale și internaționale, caracterul său a fost dezvăluit; nu de către noi, localii, care suntem acuzați de diferite partizanate, pe drept sau pe nedrept, ci a fost dezvăluit de către cineva din afară, fără a fi bănuit că ține cu cineva;


ce poți face cu istrate? poți înființa o poliție politică, a se vedea camarila sa care se comportă ca niște agenți ai securității; poți înființa o societate secretă, a se vedea tendința sa spre secretomanie; poți pune bazele inchiziției; poți înființa un serviciu de propagandă politică; poți linșa un grup de cetățeni, se pare că se pricepe să amenințe cetățenii și să le aducă acuze gratuite;

ce nu poți face cu istrate? nu poți merge la război, se vede faptul că se ascunde în fața dușmanului; nu poți moderniza podu iloaie; nu poți scăpa mahalaua din sărăcie, pentru că pentru dânsul podu iloaie este împărțită în cei care au votat cu mine și cei care nu au votat cu mine; 

curat infantil! curat neprofesionist! curat incompetent! punct

ps: știu că din nou îmi vor fi aduse fel de fel de acuze, atacurile la persoană vor înflori din partea camarilei primarului și a viceprimarului, dar trebuie să le spun acestor „intelectuali” rasați că nu au înțeles nimic din democrație dacă nu respectă două lucruri - libertatea de opinie și libertatea de a te informa; păcat de cei care au murit la revoluție!

ps la ps: știu am fost mai dur, dar este inadmisibil ce s-a întâmplat, pentru că nu este vorba de cetățeanul istrate, ci este vorba de podu iloaiei;

sâmbătă, 14 iunie 2014

incendiu pe E 583

azi dimineață, în jurul orei 8, echipa svsu podu iloaiei a acționat pe drumul european E 583, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un tir încărcat cu țevi și alte profile din metal; la intervenție a mai participat și un echipaj de la targu frumos; 
 incendiul a izbucnit de la explozia uni cauciuc, punte spate, cuprinzând repede poadeaua de lemn a remorcii autotrenului, precum și paleții de lemn pe care se aflau fixate materialele; incediul a fost localizat repede și stins cu profesionalism; punct




joi, 12 iunie 2014

viziune strategica

trebuie să fiu și eu de acord, din păcate, cu un consilierul local, care exclama : „asta da viziune strategică!”; ne-au trebuit doi ani ca să ne dăm seama cum gândește domn primar și echipa fantastică a dumnealui, dar acum ne-am luminat, și peste alți doi ani vom pricepe întregul adevăr; este drept că întâmplarea este lipsită de însemnătate, este minoră ca minorii, adică mică dar plină de semnificații și ne dă măsura unei masterminți (hâc!);

ieri după amiază, în jur de patru și ceva, a căzut un pom exact, dar exact pe locul unde ar fi trebuit să se afle terasa lui vali lupu; s-a calculat din ochi, așa cu aproximație, dar fix, că ar fi prins vreo trei mese; fiind seara, cald, oamenii cu buzunarele doldora de bani, mai ales bugetarii, terasa ar fi fost plină, opt oameni pe masă, ori trei, fac 24 de persoane nenorocite, smurd, presă, etc; dezastru; hai, nu 24, că vreo patru s-ar fi ferit, mai agili și mai treji, dar 20 de persoane cu siguranță ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale; gândirea pe termen mediu și lung a d-lui primar a reușit să evite o astfel de tragedie, pentru că, dacă dânsul ar fi dat autorizație de funcționare d-lui lupu, am fi avut de face cu o tragedie cel puțin comparabilă cu cea a lui nea mardare și-atunci toate televiziunile din bucurești și-ar fi mutat platourile de filmare în podu iloaiei;

după italianul împușcat în cap, din dragoste pentru o țigancă, care se pare că nu a sensibilizat prea mult inimile reporterilor, a urmat tata gheorghe, supra numele lui mardare, imediat urmează femeia opărită cu ciorbă de găluște și după copacul care a băgat în spital 20 de persoane (sâc!); podu iloaiei a devenit (urma să devină) centrul știrilor naționale pentru emisiunile de la ora cinci; 
 drujba nu se dă pornită

vin pompierii cu drujba; drujba nu „funcționește”, vorba țiganului, chiar dacă priceput el este; se recurge la metoda clasică - toporul și brandul; aștept acces direct; primarul; punct

duminică, 1 iunie 2014

1 iunie mohorât

s-a terminat campania s-a terminat și dragostea de țărani; brusc partidele politice și-au legat baierele pungii, le-a secat creativitatea, politicienii locali sunt scârbiți de cetățenii podoleni -„niște țărani! nu-nțeleg eforturile pe care le facem noi pentru a-i distra?!”; a se vedea actualul primar, cât este el de dezamăgit de locuitorii acestei urbe - „nerecunoscători, domnule! câte am făcut eu în acești 2 ani, nici nu-și dau ei seama!”
sursa faceebokul
se pare că e un 1 iunie mohorât; istrate nu prea le are cu chermezele, că ar cam fi rândul său să dea ceva la popor, tcaciuc e șifonat, lazăr, senatorul lor, e urmărit iarăși de dna, ăștia de pe la pnl, nu știu cu cine să țină (ba-s cu usl, ba cu pdl, nu-s cu pmp, dar nu se știe, îs cu-a lui băsescu, dar nu-s cu băsescu) un mesaj clar să-l cânte d-na profesoară nu-i (dar dânsa e cu psd, deci o să cânte cineva de la pnl), alexe e în chingi cu adomniței pe la partid...și ce-ar putea spune - „am rude în podu iloaie! istrate e un bun primar! votați candidatul dreptei? copiii sunt frumoși!”; anul trecut în usl, anul ăsta în pdl! nașpa de explicat la țărani;

dar e 1 iunie, copiii sunt frumoși, vorba lui alexe, așa că luați-vă copilașii și duceți-i la o pizza la lupu, dacă nu sunteți psd-iști, doar pnl-iștii, mai nou pdl-iștii și forța civică; brusc i-a crescut clientela la pizzerie; dacă sunteți pdl-iști puteți merge la barul lui grigoriu, acolo fiind acceptați și pmp-iștii, dar nu puteți merge cu copiii, doar tații, lăsați copiii liberi de ziua lor! dacă aveți copii de 16,17 ani și care vor vota peste doi ani sau la toamnă și sunteți pnl-iști, îi puteți trimite la un capuccino și o bere cu sau fără alcool la barul lui ionel alexa, el este în căutare de electorat pe viitor; pdl-iștii puteți merge să le cumpărați o înghețată copiilor de la magazinul lui istrate, numai că prețurile sunt cam piperate acolo, dar, cum vă aflați la putere în podu iloaiei , probabil vă permiteți; 

acum îmi dau seama că la capitolul entertaiment psd-eul stă cel mai prost; tcaciuc are și el un magazinaș acolo, dar în rest centrul este colonizat de către oamenii dreptei, pentru a distra și el oamenii psd-iști trebuie să apeleze la membrii din alianță, de ex primește un ajutor nesperat de la pc, cu crama lui victoras sau victor, nu stiu, ceva pe-acolo...dar tot pentru tați; copii luați calculatorul în brașe, rulați niște jocuri, din păcate campania electorală s-a terminat; punct