duminică, 20 iulie 2014

joia neagră

zi grea joi pentru primar și echipa lui; am ajuns cu oarecare întârziere la ședința consiliului local de joi, chiar când votul era pe sfîrșite; s-a votat secret, cu bilețele introduse într-o urna albastră; în pauza ce a urmat numărării voturilor de către comisie, tensiunea plutea în aer, mascată de glumițele de târg, ce nu prevesteau dezastrul ce urma să fie pentru echipa primarului; primarul a făcut și poze; părea încrezător în șansele sale ca moțiunea la adresa vicelui să nu treacă;

s-a stat mult l-a numărat voturile; primul care a intrat cu scorul a fost consilierul irimia, 10-6 a spus el, dar toată lumea l-a privit cu neîcredere; apoi a venit și consilierul baciu florin, de la pnl cu același rezultat; rumoare în sală; cine o fi trădat, unde s-au dus negocierile, ce s-a promis: avem cei trei de la psd(tcaciuc, căpățână, și popovici) + cei doi de la unpr (irimia și căpățână) + plus unul de la ppdd (ipate) + independentul (zero) + trei de la pnl (baciu la puterea a doua și costin) = 10 voturi valabile, haliga neavând dreptul să voteze; ar putea exista o rocadă între zero și munteanu;

ceea ce s-a-ntâmplat acum în consiliul local mi-a adus aminte de ce s-antâmplat  în urmă cu vreo 6 ani când a ieșit baciu primar - acesta i-a promis postul de vice lui laurențiu ?, dar baciu l-a lucrat după ce a câștigat alegerile în favoarea lui popovici, pe raționamentul că un președinte de consiliu județean psd-ist (simirad) cere la podu iloaiei un vice psd-ist pentru a ajuta orașul  (s-a văzut că a fost o minicună sfruntată, o fost doar o înțelegere între doi dulăi bătrâni); se pare că peneleul local a plătiti niște polițe locale, executându-l pe haliga, și este posibil să primească postul de vice; ceea ce mă uimește este faptul că centrul nu reușește să stăpânească animozitățile politice la nivel local între pnl și pdl, pnl apărând în acest moment ca un partid în debandadă, iar pdl se pare că este în disoluție;

dacă haliga a primit o lecție binemeritată, în sensul că lipsa de comunicare cu opoziția, aroganța funcționărească, fatul că și-a promovat în posturi cheie din primărie apropiații și prietenii de șuete politice, toate astea trebuiau sancționate, s-a văzut lipsa de experiență politică a celor doi lideri ai puterii - după ce au pierdut categoric meciul cu opoziția s-au transformat în stane de piatră;

am văzut opoziția satisfăcută de rezultat, pe cojocaru conducând atacurile împotriva vicelui, cu vehemență, tcaciuc mândru că i-a reușit manevra cu peneleul, pe irimia bâlbâinud-se în repetate rânduri, gândindu-se că scaunul de vice îi este aproape (poate i s-a și făcut promisiunea aceasta, mai ales că de câteva ori l-am văzut pe tcaciuc cum  îi sugera să voteze); am văzut un baciu confuz, vizibil marcat de boală, care, la rândul său primea indicații de la colegii de partid cum să voteze, un ipate vesel și vocal, am văzut un consiliu local măcinat de luptele politice și revansarde personale; 

spre final a fost o situație care m-a pus pe gânduri - tcaciuc a luat în discuție data de la care intră în vigoare hotărârea de demitere a vicelui; inițial aceasta intra în vigoare cu data de 17 iulie, dar tcaciuc, în mărinimia sa, a propus ca data de la care vicele îți pierde funcția să fie 31 iulie, pentru ca acesta să-și rezolve eventualele probleme și proiecte; propunerea a fost acceptată în unanimitate, a fost o lecție de cum umilești un om; deci de pe 1 august podu iloaie nu mai are vice; sunt destui care joacă mărunțel pe margine să preia postul;

dar așa-i în politică, vorba unui consilier:„de dat jos l-am dat, acum să vedem cu reușim să punem altul în loc”; punct

23 de comentarii:

  1. un lucru e cert, vicele a fost demis. de ce ? simplu, caci asa era normal, multa lume asteapta de ceva timp.psd-ul era normal sa voteze pentru demitere, unpr-ul si ppdd-ul asemenea, tinand cont ca cei trei consilieri au avut niste promisiuni din partea primarului pe care acesta nu le-a onorat si trebuia sanctionat, independentul este in contre cu edilu din mai multe motive, curiozitatea ramane votul pnl -ului.
    parerea mea, pnl-ul nu numai ca a facut ce trebuie, dar a respectat doleantele electoratului, care nu e chiar de neglijat.,cunoscut este faptul ca acest partid au un electorat relativ tanar, care nu mai vor sub nici o forma ca cei ce ne conduc sa mai ramana in functii. este stiut faptul ca majoritatea din cei care fac parte din birou au fost nedreptatiti de actuala administratie, ma intreb ce le-a putut promite primarul la negocieri.
    va dati seama, cat de disperat era primarul de s-a dus la sediul pnl sa cerseasca voturi, asta ne spune mult despre caracterul si demnitatea edilului, nu le are.
    sunt sigur ca au existat negocieri la centru, dar dupa cate stiu, acestia au avut o sedinta de birou unde s-a pus in discutie demiterea vicelui, s-a votat , si votul a vorbit- pnl este pentru demitere.
    dupa cate stiu e mult timp de cand in cadrul unui partid se cere parerea biroului in a lua o hotarare, daca la psd hotarasc cei trei consilieri, la unpr si ppdd cei doi, iata ca la pnl exista ceva ce a luat fiinta odata cu alegerea noului birou. la pdl istrate e singurul care ia decizii, el nici macar nu se consulta cu presedintele haliga, si de asta poate a crezut ca poate hotara doar el si alexa.
    multi au asteptat miscarea pnl-ului, si nu au fost dezamagiti. a fost o miscare buna, care as dori sa cred ca a venit din capul liderului pnl, dar ceva ma retine, votul biroului nu i-a dat de ales.

    RăspundețiȘtergere
  2. de cazut a cazut, dar cine ii va lua locul, asta-i o mare problema.
    dupa studii cornelia costin ar fi cea mai nimerita, dar dupa cate aud altii avnesc la tron. ipate ar fi bun, dar in situatia data e riscant, s-ar putea sa dea mana cu primarul, popovici a mai fost, slab tare, ar mai fi zero florin, bun si el dar nu cred ca vrea sa fie in subordinea cumnatului, relatii tensionate rau, cei doi de la unpr , slabi si ei, nici nu sunt bine vazuti in comunitate, baciu, ar merita asta primarul, ar iesi scantei, dar s-ar stopa furturile si ar pune hotii la treaba. prin urmare tcaciuc ar fi o alta solutie buna, ar da mana cu pruna si ar face o piata ca la carte.
    oricare ar fi trebuie sa lupte cu marele mafiot istrate, capo di tutti capi.

    RăspundețiȘtergere
  3. dupa furtul cu uleiul a cantitatii de 500 litri ar treui sa plece toti in frunte cu primarul,si adumitroaie,alexa,roxanica care o duce capul numai la prostii si la furat ,ca s-au adunat in primarie toti hotii si toate excroacele,iar primarul sa nu uite ca noi stim ca nevasta-sa a furat si ea pensii batrinilor de la strunga si a avut dosar penal si a fost condamnata cu suspendare,RUSINE HOTILOR.Primar HOT de unde ai avut bani sa=ti faci cladire izolata pe afara ? ai furat de primarie,sau ai vindut ulei.Ivestitia se ridica la 2 miliarde lei,sa stie toata lumea de furturile tale.TE ASTEAPTA REFERENDUMUL LUI TODIRASCU

    RăspundețiȘtergere
  4. nu va mai bateti capu, vice va fi doamna Istrate, tare-i mai place sa conduca.

    RăspundețiȘtergere
  5. intradevar aveti dreptate d-na istrate este buna de viceprimar ca si ea le are cu furatul,a furat pensia batrinilor de la strunga,si evaziunea de la magazin nici nu mai spunem,marfa expirata care o vinde ,marfa adusa de la bucuresti fara acte cumparata pe persoana fizica,si multe altele,dar cel de sus are grija de fiecare,asa cum i-a murit fata pentru pacatele facute furind banii pensionarilor RUSINE NEISPRAVITA,SA TE BATA CEL DE SUS DE GRESELILE SI RAUTATEA CARE O AI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ar fi bine ca lupta politica să rămână în arena politică, să facem apel în declarațiile noastre, chiar dacă sunt anonime, la argumente politice, ce țin de latura administrativă și civică, atacurile la persoană nu fac decât să trădeze faptul că cei care le fac sunt ocoliți de bunul simț și le lipsește înzestrarea bunei cuviințe

      Ștergere
    2. Si eu sunt anti primar insa jignirile de genul asta sunt grotesti. Foarte urat din partea ta!

      Ștergere
  6. taci mai motan si nu te mai baga stai in banca ta ca trebuie sa stie toata lumea adevarul despre cei ce ne conduc

    RăspundețiȘtergere
  7. cred ca este bine sa il puneti vice pe grigoriu ca tot aduna lumea la bodega lui si le da indicatii impreuna cu conu misu,mai ales pe cei trei care au furat undelemnul nevoiasilor RUSINE

    RăspundețiȘtergere
  8. referendumul lui todirascu da da..............si pe todirascu il asteapta procesul cu ANAF-ul pe 2 decembrie.evazionistii striga cit ii tine gura.mai multe pe JUST.RO

    RăspundețiȘtergere
  9. eu tot nu inteleg; de ce nu l-au mai vrut pe vice ? eu il vedeam lucrind intr-una si stiu c-o facea pe bune , se exprima coerent ,intelegea esenta cazurilor, problemele curente le rezolva intotdeauna prompt si alea mai complexe erau pe agenda, in lucru, cu progrese mai mici sau mai mari,in functie si de alti factori ,obiectivi. mi se pare ca e doar victima luptelor de culise intr-un consiliu nefunctional, care uita ca in centrul preocuparilor sale trebuie sa stea comunitatea, cu toate problemele ei..imi pare rau ca stradania lui nu s-a vazut sau ,de fapt,chiar daca s-a vazut nu a contat in meciul asta meschin .avem intotdeauna liderii pe care-i meritam

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pricep ce spui tu acolo, vorbesti de viceprimaru haliga? Unde ma rog l-ai vazut lucrand? Sau comentezi asa doar sa-i mai speli din pacate. Nimeni, niciodata cand a fost in birou la el nu a iesit cu o problema rezolvata. El nici macar nu avea voie sa-si dea cu parerea, asa ca nu mai da vina pe lupta politica. Lupta politica trebuie sa existe, numai ca la noi in cei doi ani de zile pdl-ul a facut ce-a vrut si cum a vrut. Din acest motiv s-a ajuns in halul asta, numai afaceri, hotii si golanii la nivel local. Furturi peste furturi, angajari pe spagi si pe ochi frumosi, ilegalitati cu terenuri din domeniul public, ura, razbunari, de toate, ca la nebuni. Nu se vede nimic concret, bani din buget dati catre firmele apropiatilor primarului, bani care s-au dus fara rezultat final. Nimic, nimic, nimic. Nu mai faceti pe-a nestiutorii.

      Ștergere
  10. haliga un prapadit care bea zilnic la bodega lui grigoriu,s-au saturat cei din scara de acesata crisma de betivani si mojici in frunte cu familia grigoriu,INCHIDE-TI CRISMA SI DUCETI_VA LA MUNCA nu la facut evaziune la pahar o sa anuntam politia fiscala sa vina peste voi

    RăspundețiȘtergere
  11. Parerea mea sa-si vada fiecare de patratica sa, cine, ce face, cum face , e problema lui, pe mine ma deranjeaza daca se fura din banul public. Cred ca cei care mai arunca cate un comentariu nelalocul lui nici nu stiu despre ce e vorba. V-as ruga sa terminati cu acuzele la afacerile personale, nimeni nu este in masura sa judece pe nimeni, repet, atat timp cat nu aduce atingeri banului public.

    RăspundețiȘtergere
  12. cel mai bun pentru vice este bine sa-l alegeti pe d-l Baciu ,este un om cu capul pe umeri si stie ce vrea,nu ca baiatul acesta care se zice cu numele ca este primar ca de fapt il conduce o bucatica nea misu si o bucatica nevastasa,nici nu stie pe ce lume este umbla toata ziua ca un sobolan si se agita degeaba prin toate partile fara rezolvare.Dute acasa mai baiete ca primaria nu este pentru tine,esti cel mai slab ni mai nepriceput asa zis primar din toate timpurile,si ti-ai mai adus dupa tine si niste lichele care te fac de ris ex.furtul de ulei care il stie toata lumea si au mai aflat si cei de prin judete RUSINE,ESTI NUMIT OMUL UNDELEMN de la Podu Iloaiei,si ai mai adus si fosta secretara care o stie tot judetul de golaniile ei si de bani ceruti de la foarte multa lume fara sa-i mai dea inapoo inca odata RUSINE,asa cum a fost Baciu ca nu este nimeni perfect dar a avut un secretar model si corect si cu bun simt

    RăspundețiȘtergere
  13. urmatorul joc de culise facut de istrati este pactu cu popovici care sa vindut lui istrati consilierii lui istrati il vor alege pe popovici. unu care sai faca fata si sar schimba ceva in primarie ar fi tcaciuc dar nare curaj si cel mai bunnnnnnn ar fi este binenteles petru baciu .ceilalti gen ipati irimia capatina sau cornelia ar da la pace cu istrate pacat mare pacat ca in ultimii 2 ani nu sa facut nimic si nu se va face atit timp cit va fi istrate cu clica lui gica alexa adumitroaiei roxana si altii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa inteleg ca tcaciuc este fricos? ditamai barbatul cit un buhai?nu cred ca este adevarat.

      Ștergere
  14. este adevarat ca-l biciuie cojocaru si popovici sa faca acest pas, pentru a-si rupe gitul in jugul carului in care stau tolaniti cei doi securisti.

    RăspundețiȘtergere
  15. ne mai trebuia si PRO TV-ul pe cap
    primar de doi lei vezi de la televizor ce se intampla in primarie ca tu esti aerian
    da-ti demisia si fugi la Ruginoasa cu sclavul tau, ca daca ramai in Podu esti terminat politic

    RăspundețiȘtergere
  16. haliga,istrate,adumitroaie,gica alexa,secretara roxana sinteti niste hoti a-ti data vina pe baciu dar voi sintegti hotatii adevarati,plecati cit mi repede din primarii ca o sa vi se pregatesca altele,sa vina DNA-ul peste voi

    RăspundețiȘtergere
  17. mai istrate antena 1 te-a facut praf,protv-ul la fel urmeaza celelalte posturi TV esti un nimeni,lasa primaria si dute la mimi acasa ca este mai bine pentru tine

    RăspundețiȘtergere
  18. domnule primar nu stii nici macar sa te pronunti furtul de ulei e o problema politica la dumneata??????? bravo florin perju cai avut curaj da pozele pe post a lui alexa si adumitroaiei nu te lasa influentat de stavarache............. acest primar tia facut numai rau platestei polita lumea din podu te sustine nenorocitii au furat de la gura celor necajiti istrati a dus uleiul la rodica lui surubel cu masina primariei isi merita soarta intrebarea cum na fugit de pro tv cum a fugit de antena 1

    RăspundețiȘtergere
  19. ce spune acest istrate ca cei care sint mina lui dreapta ,el lea dat dezlegare ca duca uleiul din primarie sa-l doseasca sa-l aiba pregatit de dat in campanie,nu cum zice ca este o facatura politica prostii toti sinteti niste hoti in frunte cu primarul.Mai Istrate te-a spus PSD,PNL,UNPR,PPDD si altii luati si furati uleiul RUSINE sinteti niste mincinosi

    RăspundețiȘtergere

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!