miercuri, 8 octombrie 2014

ciocu' mic

dincolo de diferențele de opinie între actualul primar, consilierii pnl cu prințipii, biroul politic fără mandat de consilier și președintele de partid - local, care vrea, dar încă nu poate să stăpânească partidul, ni se arată, nu pe plaiuri autohtone, cf principiului biblic că „nimeni nu este profet în țara sa”, ci tocmai la bucurești, că unificarea dreptei la podu iloaiei se produce, există, se strecoară încet în sânul negativiștilor din pnl sau pdl, prin învăluire, fie ea doar lingvistă;

vă mai aduceți aminte de deputatul pedelist „ciocu' mic”, anca constantinescu, aia care spunea ceva de genul ”ciocu' mic, acum suntem noi la putere”, se pare că fenecheii locali preiau bunele maniere ale pedeleilor în ecsprimare, dar și comportamentul sinistratilor locali, neînțelegând că atunci când ești în politică și vezi o cameră, un aparat foto, pe cineva care notează ceva, trebuie să zâmbești instant, să emiți păreri civilizate, chiar dacă sunt goale de conținut, pentru că nu se știe, poate apari la tv, pe net, pe o rețea de socializare, undeva;

nepricepând nimic din pățania d-lui istrate de astă vară cu presa, partenerul său din acl, d-l alexa, președintele pnl local (să nu apară confuzie), acest icar al politicii locale, se comportă ca un activist comunist atunci când strigă „ciocu' mic, acum vorbește un viitor președinte”; citez dintr-o poeteasă din vremea comunismului  ”pe unde au trecut ei (activiștii)/ au venit tractoarele,/ au arat haturile, - / a început marele poem al colectivizării; / pe unde au trecut ei/ s-au aprins lumini/ și pe polițe/ s-au primit cărți; / pe unde au trecut ei / au fost culese recolte. / ape ți gânduri și-au schimbat cursul. / Da pe aici au trecut sute de activiști”;

da, s-a purtat ca un activist din epoca colectivizării; și apropo de comportamentul activiștilor, mi se pare năucitor faptul că toate mitingurile politice seamănă între ele; cunosc cazuri, în care gașca politică locală, transpartinică, duce aceeași necăjiți pe la toate mitingurile: azi la psd, mâine la pnl, apoi la pp dd, și așa mai departe; 

uneori ți se face pielea găină atunci când vezi încrâncenarea unor tineri abia intrați în politică; natură moartă cu politicieni tineri; pentru pnl este un oximoron că astfel de personaje ajung în fruntea partidelor și-i reprezintă pe liberali; i-ar mai trebui câteva ore de cultură civică (i le predau eu ), în urma cărora să-nțeleagă că liberalii sunt cei care se ocupă cu libertatea, că trăim într-o democrație liberală, că presa, fie ea și de can-can, are rolul de a deconspira țurloaiele politice; eu nu-nțeleg care sunt meritele care l-au promovat pe acest satir politic în fruntea pnl local? nu-nțeleg ce caută pe baner alături de johannis? dacă cineva poate să-mi ofere o explicație, aș fi încântat să o aflu; punct





36 de comentarii:

  1. teai facut de rusine PUTA PANSATA

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De asta comentezi sub anonimat ca stii si tu ce analfabet esti si nu doar atat ci si frustrat, prin munca el este cineva, dar tu? Te-ai se scrie ........

      Ștergere
    2. asa crezi tu, dar te intreb tu in locul lui erai in stare sa faci ce a facut el? si aici nu ma refer doar la acest episod, ma refer la tot ce a facut acest om alaturi de altii pentru comunitatea noastra, de actiunile pentru tineri, pentru persoanele in varsta, pentru noi in general. tu ai ridicat o data privirea din pamant pentru a putea spune niste adevaruri legate de ilegalitatile din comunitatea noastra? nu , esti un nimic care prefera sa jigneasca sub anonimat.

      Ștergere
    3. Intradevar a facut un bar pentru tineri cu pacanele, iar batranilor le vinde iarna lemne inghetate. e un ecsemplu de cum se fac afacerile in podu iloaiei - dai de baut la tineri sii inveti sa joace la pacanele banii parintilor, ii jekmanesti pe batrini iarna si faci evaziune fiscala cit se poate. Mare om de afaceri, Puta Pansata!

      Ștergere
  2. e usor sa facem haz de ce au patit unii atunci cand nu suntem direct implicati, ca a cazut in plasa celor de la mondenii, de acord cu tine, dar parerea mea ca s-a comportat onorabil, a dat dovada ca stia exact pentru ce a mers la bucuresti. sunt multi care prefera sa faca ras, sa se ascunda, sa nu se implice, pe cand el a cerut un lucru simplu, liniste si respect pentru cel ce vorbeste in fata unei natiuni.
    cat despre problema ce cauta acest personaj pe scena politicii locale, si de ce in fruntea unui partid, pai aici as intreba de ce nu? dupa cate cunosc acest om a reusit sa reformeze pnl-ul, sa aduca oameni de valoare in acest partid, si sa puna bazele functionarii lui in sfera democratiei, in prezent rar se mai intalneste lucru asta. de obicei hotararile in cadrul unui partid le iau presedintii lor. referitor la persoana lui nu am nimic de reprosat, omul munceste mult, afacerile sunt greu de administrat in aceste vremuri tulburi, are oameni tineri si cu potenta ce il sprijina, chiar aducand un aer proaspat in politica locala. repet, oamenii trebuie judecati dupa faptele sale si nu dupa multe alte rautati.

    RăspundețiȘtergere
  3. cel mai tare presedinte de partid este d-l tcaciuc iar din putica pansata nu va mai ramine decit un pansament plin de sculament dupa alegerile prezidentiale.

    RăspundețiȘtergere
  4. s-ar putea sa ai dreptate, dar tine minte ce-ai spus si mai vorbim dupa alegeri. deocamdata dupa mine pnl-ul este mai puternic ca psd-ul in momentul de fata, cred ca si tine ca ponta va iesi presedinte, dar cu ajutorul prostimii din tara, comunitatea noastra nefacand exceptie de la regula, prin urmare un om inteligent nu poate vota cu ponta sau psd-ul. noi o ducem cum o ducem datorita lor, datorita conceptiilor invechite, oameni de genul tau nici nu ar trebui sa voteze. iti dau un sfat, daca tot ai timp de net alocati o ora din timpul tau si urmareste candidatii la presidentie in fata natiunii, si poate te luminezi si tu la minte.

    RăspundețiȘtergere
  5. Aici vad ca domneste invidia ,are si de ce fiindca probabil sunt multi care au o varsta si nu au realizat nimic. Daca nu esti barfit nu existi ,deci e bine

    RăspundețiȘtergere
  6. motane dormi linistit p s d vegheaza

    RăspundețiȘtergere
  7. ciuma rosie lucreaza pentru toata lumea, nu mai dureaza mult si ne va impozita si aerul pe care il respiram.
    votati psd si vom trai ca in congo, tot ceea ce azi este al nostru pe viitor va fi a lor, nimic nu scapa de vigilenta partidului iubit.

    RăspundețiȘtergere
  8. daca voi anonimii aveti convingerea ca tot ce spuneti despre acest om e adevarat atunci opriti.l pe drum si spuneti.i in fata, nu mai aruncati cu noroi si nu il mai injunghiati pe la spate. sincer, sunteti niste oameni de nimic, sunteti pleava societatii. intai uitati.va in oglinda si apoi comentati aiurea despre altii, dar ma gandesc ca o sa vi se faca rau.acest om incearca totusi sa faca ceva pentru tineri si batrani si nu numai. va reamintesc ca niciun om politic nu a mai organizat nimic in aceasta localitate pana sa inceapa dansul. campionate de fotbal, table, sah, tenis. ziua indragostitilor, seri de film. A trimis tineri la munte in aceasta vara si multe alte activitati dedicate tinerilor. ziua de 8 martie a fost una dedicata doamnelor. toate acestea mi le.am reamintit de pe pagina de fb ale PNL. toate realizandu.se in doar cateva luni. pacat ca va tine Dumnezeu pe acest pamant, sunteti foarte rai.

    RăspundețiȘtergere
  9. Care invidie ma? Cred ca stie toata lumea de el si "fimeile" lui ca stim si noi ca intre barbati sevorbeste mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce vrei ma? Sa-ti dea amanta si masina ei tie? Fa evaziune cu pacanele si rezolva-ti problemele sexuale. De ce te iei de cel care ne-a adus fetite frumoase de 8 martie?

      Ștergere
    2. Rusine,rusine,rusine aici e vorba de politica si comunitate nu trebuie amestecate lucrurile astea cu familia si oricum sunt barfe bazate pe barfe asa ca mare atentie .

      Ștergere
  10. ce vorbiti voi acolo?!!! ce alexa? ce tcaciuc? cel mai tare e vicu suedezul, sa vedeti ce paranghelie e acum la crama nordica, gratare ursaresti din carne de sub burta, pirande cu volanase fara chilotei pe ele, si muzicaaaaa, da muzica de n-a vazut vocea romaniei asa ceva. si vorba aia lume buna, prefect, subprefect, senatori, ministri si nelipsitul consilier personal banana . in rest lume si mai buna, elita comunitatii, toti unu si unu, rachioari din tata-n fiu, secondati de purandeii autohtoni ce tipa in gura mare "vicu presedinte".
    cojocaru pandeste de la balcon , gandind in sinea lui ce adunatura se afla acum in alianta condusa de al sau partid, tcaciuc s-a pitit in spatele magazinului de frica sa nu fie zarit si chemat la asta mare adunare, ca nu de alta daca scapa la rachiu sa nu dea uama-n pirande.
    asta da presedinte, cred ca va ajunge primar, vorba lui alexa mihai intai umbla cu lautarii dupa el si dupa aia a ajuns primar, el de ce nu?????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vicu presedinte? O s-o ia in dinte.

      Ștergere
    2. D-nul tcaciuc a procedat corect ca nu a fost prezent la un asemenea balamuc, oamenii civlizati isi vad de afaceri si stau linistiti linga neveste.

      Ștergere
    3. Tcaciuc ce este mai "cuminte" sa zicem din punct de vedere al femeilor sau curvelor ca Vicu se stie ce ravagii o facut printre secretarele lui si Ionel Alexa nu mai zic ca si asta nu le mai stie numaru. Da ma roade o curiozitate nevestele lor sunt de acord ? Alttu care mai vrea la primarie care este ca nici unu nui bun ,

      Ștergere
  11. Domnule Stefan, sincer nu va inteleg, nici pe dumitale de ce il acuzati pe acest om? Aveam pretentii mai mari de la dumneata si consider ca l-ai jignit fara motiv. Din cate stiu eu el se consulta in permanenta cu intreaga echipa PNL in toate deciziile pe care le ia, drept dovada nu a acceptat un parteneriat cu domnul Istrate pentru ca asa a hotarat echipa, iar primarul va parasi ACL. Daca dumneata consideri ca asa se comporta comunistii, gresesti. Tu nu iti dai seama ca dai cu biciul tot in acela care incearca sa faca ceva pentru localitate. Sincer, eu sunt placut surprins, ca un tanar ca el a reusit sa adune o echipa atat de puternica intr-un timp atat de scurt. Iar cu acele imagini de la Bucuresti, el a dat dovada ca stia motivul pentru care s-a dus la acea lansare, iar acel personaj nu facea altceva decat sa deranjeze. Cat despre prezenta sa pe bannere alaturi de Iohannis, e un lucru bun, pentru ca el este omul care reprezinta PNL Podu Iloaiei. Pe cine ai vrea sa il puna? Pe Gogu? Eu il voi sustine cu toata familia si prietenii mei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu prietenii să o lăsăm mai ușor...în rest să fii dumneata/ sau dumneata sănătos/sănătoasă, iar cu pretențiile, politica e altceva ce nu ține de pretenții, ci de cojones!

      Ștergere
  12. Bai muraturilorsai faceti ceva lui vicu, va e ciuda ca are bani si cai cel mai tare, vicu are cuvant cand promite ceva face. O sa vedeti cand o sa fie primar cum se schimba treburile in oras acuma in seara asta a vorbit cu oameni importanti de la bucuresti despre orasul nostru sa vada cum sal modernizeze, da caciuc a fugit sa vazut cat e de las. Cred ca ia fost frica de istrate ca zice ca pana la urma se duce la unpr la nebunii ceia ai nostri care nu stiu cei cu ei, dar vicu a stat frate si a purtat multe negocieri pana acum. A fost frumos spectacol civilizat, lume buna mancafuri de restaurant nu alta, asa ca coitelor nu mai vorbiti prostii, ca vicu, stie ce face. El va fi viitorul primar, si cei de la bucuresti iau spus ca leau placut cum sa pregatit, ca un adevarat primar.

    RăspundețiȘtergere
  13. Daca suedezul ajunge primar spune-mi cine-i pe lista de consilieri si cine va fi viceprimar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Caciuc binenteles, capu lui vicu combinat cu psdul va face un oras infloritor. Degeaba spun unii cai asa si nu asa, vicu are cei trebuieste sa fie primar, pe caciuc il va calca istrate in picioare, da cu vicu nui merge. Istrate e vazut rau peste tot, da are bani luati de aici din primarie si vrea sai impinga pe la iasi la un partid sa fie si el sustinut de cineva ca acum el nu mai are pe nimeni, o ramas cu mihai alexa si consilierii lui, niste muraturi. Lu cojocaru si popovici e ciuda ca vicu nui baga in seama, da ce el are nevoie de fosile.

      Ștergere
  14. Cam asa-i , Istrate a ajuns sa stea pe la usile partidelor politice poate, poate se va deschide una si pentru el. In acl nu prea are cum sta, alianta cu pnl-ul nu va merge niciodata, istrate fiind nevoit sa mearga intr-un partid de unde sa poata candida. La noi nu are loc, Tcaciuc a stiut sa-si impuna punctul de vedere la judet, unde Istrate face presiuni si promisiuni de 3 saptamani. Pe de alta parte gandeste ca daca ajunge in psd il va proteja cineva in fata legii pentru ilegalitatile pe care le-a facut impreuna cu vicele si secretara, dar greseste la noi in partid domneste cinstea si corectitudinea, si ar trebui sa-i intre bine in cap ca in acest partid nu este dorit.

    RăspundețiȘtergere
  15. istrate este deja in psd-ul vostru de 2 BANI.Nici macar de 2 lei nu este iar tu esti in urma cu stirile.

    RăspundețiȘtergere
  16. Sa fac ceva in ea politica de la podu iloaiei, daca istrate trece la psd, sa fac ceva pe psd-ul asta. un ordinar, o curva masculina cum nu s-a mai vazut, asta-i om? un excroc notoriu, cel mai mare hot al comunitatii pe care il poarta alexa pe la toate partidele. ba rahat cu ochi jucausi, tine cont aici, ca si tu si alexa si toata mafia politica veti da socoteala intr-o buna zi, iar aceea zi este din ce in ce mai aproape. pai sa va fereasca dumnezeu sa se ridice lumea, pulimea cum ii spui tu cu tata misu, pai va linsam ordinarilor. cat credeti voi ca o sa va mai bateti joc de noi, cat o sa mai furati? rusine sa va fie capuselor.

    RăspundețiȘtergere
  17. vicu todiras cel mai tare din oras. pe vicu il doare la cocardel de istrate, dar daca istrate vine la psd masa sa mai voteze cu ponta, sa stea el cu cocalarii lui cu cojocaru si popovici si sai faca freza lui nechita pana iese ponta presedinte. psdul era mult mai bun fara ragaliile pdliste a sa luati voturi din parti profitorilor. o sa vedem noi la cine zdrangane catusele banditilor.

    RăspundețiȘtergere
  18. VICU? poti sa-l tii in lapte un an cand il scoti e tot tigan...........pardon lingurar. Are el bani dar de dat la anaf nu in buzunar.puscaria te paste evazionistule

    RăspundețiȘtergere
  19. Decat o jigodie ca primarul mai bine tigan ca vicu.

    RăspundețiȘtergere
  20. am să vă rog, dacă se poate, să nu mai faceți referiri rasiale, discriminatorii la adresa unor persoane nominalizate expres aici, pentru că voi fi nevoit să șterg comenturile, iar pe cel care comentează din partea pc-ului să fie mai atent cu limbajul și cu limba română

    RăspundețiȘtergere
  21. scuzele mele domnu stefan, da suntem si no suparati nentelegi, ne facusem si noi planuri, srategii de campanie, si acum ce facem . oricum noi il vom vota pe ponta in 2020, pana atunci vom mai vedea noi, nu vom fi alaturi de psd cu istrate in frunte in nici un caz. vicu na bagat bani in alea alea sa profite istrate, iar domnul caciuc are un loc fruntas la noi si maine. trebuie sa vedem ce facem ca ce sa intamplat nui bine deloc, cel putin in consiliu face ce vrea, dar la locale ii promitem ca nu va mai iesi primar chiar de-l sustine cei de la judet si ceva smecheri de la noi
    popovici si cojocaru le convine ca scapat de caciuc.

    RăspundețiȘtergere
  22. Buna seara la toata lumea!
    Domnule Stefan, vin cu o rugaminte, daca se poate explicati-ne si noua , astora mai dezinformati, ce se intampla cu partidele politice la nivel local. Ce consilieri au parasit partidele, unde s-au dus, practic aud multe zvonuri si nu mai stiu ce sa cred. Va multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  23. oameni buni, vai de noi, vai de tara noastra, vai de comunitatea noastra.
    totul se cumpara, totul este de vanzare.

    RăspundețiȘtergere
  24. pe acest imbecil istrate o sa=l voteze mortii lui gavril

    RăspundețiȘtergere
  25. cata nesimtire, cata bataie de joc, banuiesc ca au trecut toti consilierii primarului la psd. e clar omul merge doar la interes personal, ne-a indatorat primaria pana peste cap, ne-a indatorat pe toti cu contractele lui paguboase din care el a beneficiat din plin, acum, tup in curtea psd-ului, sigur a castigat ceva si din aceasta mutare, doar el, caci restul sunt asa de prosti ca nu stiu ce fac.
    oare ce se intampla cu noi fratilor? cand va intra si oraselul nostru in normalitate, cand se vor creea locuri de munca, cand se vor da la tineri locuri de casa?....cand fratilor? cand se vor termina cu jaful orasului de acesti oameni sclavi a baronului local?.....cand oare oamenii vor avea curaj sa ia atitudine, sa nu fie sclavii propriei frici? CAND???????????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cand va fi VICU TODIRASCU primar

      Ștergere

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!