duminică, 12 octombrie 2014

primarul istrate a trecut la psd

se pare, pe surse aflu, că la această oră primarul istrate a trecut la psd, împreună cu întreaga sa echipă de partid; remarcam în postul precedent că istrate avea 11 bannere la pnl, pe care nu dorea să le ridice, un semn că el nu dorea să meargă alături de johannis; pdl a încercat să-i forțeze mâna lui istrate trimițându-i a șarjă de materiale electorale, printre care și bannerele în cauză, dar se pare că strategia pedelistă nu a ținut;


dovada că au existat aceste bannere

după cum mi-au confirmat sursele negocierile s-au purtat la iași, peste capul organizației locale; decizia a fost impusă din afară, peste capul d-lui tcaciuc; acesta, după cum îmi spunea zilele trecute, nu purta negocieri directe decât cu doi consilieri locali, pe care îi dorea la dânsul în partid, pe primarul istrate nedorindu-l în partid, considerând că acesta nu face decât un rău partidului prin venirea lui; se pare că partidul o cere și d-l tcaciuc este nevoit să înghită gălușca fierbinte;

aceleași surse ascunse și discrete spun că tcaciuc ar fi fost mazilit de la conducerea partidului, locul său fiind luat de către cine credeți, cineva din noua echipă;

pentru memoria locului trebuie amintit că d-l istrate este un traseist cu vechi state de funcții, el a trecut de la ecologiști la pedeliști, pentru a prelua primăria în 2012, și acum de la pedeliști la pesediști, pentru a avea succes la alegerile din 2016 și a se asigura cu un nou mandat de primar; 

putem spune că d-l istrate și-a dezvoltat un miros foarte fin pentru trădări în scop personal; nimeni să nu creadă că dânsul face aceste jocuri de culise în interesul comunității, ci le face pentru a-și conserva funcția și statutul social; chiar dacă este înalt domnia sa are o coloană vertebrală elastică și un stomac rezistent, poate înghiți orice și se poate apleca ori de câte ori interesul personal o cere, fără ca acest lucru să-i dăuneze caracterului;

ce-i de spus - urez psd mult succes în alegeri cu noul lider de partid gabriel istrate; psd are acum nouă consilieri în consiliul local, plus doi de la unpr, însumează o majoritate confortabilă de 11 voturi; istrate a reușit să tragă potul cel mare și printr-o mișcare îndrăzneață a distrus orice opoziție în consiliul local, iar pe cetățeni i-a aruncat la ghenă, să privească din tomberon această dramoletă politică locală; punct

ps: să înțeleg că pentru d-l cojocaru și d-l popovici domnii de la pdl sunt acum buni,.... pesediști bineînțeles?!

update: în presa de la iași a apărut și acolo informația însoțită de o listă;

75 de comentarii:

  1. Era de asteptat, istrate a prins gustul puterii, a dictaturii, a imbogatirii simple si rapide, fara multa munca, fara efort, doar prin anumite semnaturi puse pe anumite contracte.
    Daca si pana acum a reusit sa dea cateva tunuri pacalind cativa consilieri din opozitie, de acum inainte are teren liber sa faca ce vrea si cum vrea, cu alte cuvinte ce viseaza noaptea ziua a si pus in aplicare. Nu ne mai ramane decat sa speram ca vor fi cativa consilieri ce isi vor face constiincios treaba, cu toate ca nu vad cum sa se opuna anumitor decizii paguboase pentru comunitate, E de rau, nu inteleg cum facem noi in podu sa instalam un sistem dictatorial sub masca democratiei, de fiecare data .
    Personal , sper ca justitia, organele de control sa-si faca treaba, doar asa ar mai putea fi oprit istrate.

    RăspundețiȘtergere
  2. un pezevenghi primarasul asta a nostru cu fata de abtibild, interese,,,interese,,,,tradari...ciolane...si alte magarii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pacalici i se potriveste de minune, dar si Pinochio la fel. La ce v-ati asteptat din partea acestui om, dupa ce a distrus pdl-ul , distruge si psd-ul. In trecut la inselat si pe prietenul sau Atanasov si i-a furat PD-ul prin adeziuni false si spagi pe la Iasi. Altceva nu stie acest om, tradeaza, minte, fura, inseala precum respira.

    RăspundețiȘtergere
  4. O mare mizerie in politica locala, cum era firesc, ca peste tot in tara, unii primari ce-si urmaresc propriu interes, au facut pasul catre PSD. Lucrurile sunt certe, sub masca unor promisiuni psd-iste ca se vor aloca bani pentru primariile a caror primari vor trece la PSD , interesele proprii sunt mult mai mari. Dupa cum multa lume stie, primarul nostru nu este un sfant in ceea ce priveste administrarea banului public, administrarea domeniului public al statului, si multe altele, toate aceste ilegalitati vor trece sub tacere. Vor aparea alte oportunitati de care primarul nostru va profita din plin, nu mai are opozitie puternica, vor exista poate cateva voci opozabile dar neinsemnate, daca ne gandim ca actualul consiliu este format din 11 membri psd la care putem adauga inca doi consilieri care in ultimul timp au intrat in jocurile murdare ale primarului. Cu alte cuvinte dictatura este la ea acasa cum spunea antevorbitorul meu, o dictatura care din pacate s-a instalat in toata Romania. E destul de grav ca intr-un stat de drept, unde exista o constitutie, sa se intample astfel de lucruri, dar guvernul Ponta ne-a demonstrat tuturor ca se poate, este posibil sa votezi un consilier de o anumita apartenenta politica si te trezesti peste noapte ca acelasi om e intr-un partid care poate tu nu il agreezi, nu-ti place doctrina lui...

    RăspundețiȘtergere
  5. mai sclember poti sa te plimbi pe la toate partidele ca ori cum lumea s-a lamurit cu tine,sa nu crezi ca te va mai vota cineva,esti un hot de lumima,pavele,ulei si altele.......

    RăspundețiȘtergere
  6. ...As reveni la politica locala, si ma intreb cum a fost posibil acest lucru? Cum niste oameni care erau dusmani declarati ai primarului acum stau la aceasi masa? Cum niste oameni care vroiau pana ieri sa para oameni drepti, cu principii, cu caracter, astazi ne-au demonstrat tuturor cum sunt de fapt. Pai este inadmisibil sa te afisezi cu o sete pentru dreptate, sa ai niste convingeri proprii, sa spui electoratului ca ai face orice pentru ai ajuta, cand de fapt esti o marioneta prost dirijata a celor de la judet. Sunteti intelectuali , si aici ma refer la cei doi veterani ai psd-ului, dar va intreb asa procedeaza un intelectual? Ati tradat un electorat care cat de cat isi puneau sperantele in domnevoastra, dar nu si la voi interesele personale au avut intaietate. Domnul Tcaciuc nu stiu cum a stat sa fie calcat in picioare, sa i se ia intr-o singura clipa, munca, sufletul si banii care i-a alocat in ultimii ani in acest partid. Este un om mic, un om care azi ne-a demonstrat ca nu face fata rechinilor politici judeteni. Era mai onorabila o demisie, era altfel perceput in comunitate, dar asta e, a fost doar alegerea sa.
    Despre primar si consilierii sai sunt foarte multe de spus, dar o certitudine este ca tot ceea ce s-a comentat pe net vizavi de acesti oameni capata contur, s-a demonstrat ca banuielile erau de fapt un adevar cu grija ascuns. Primarul sigur a castigat, cat si cum doar el stie si cei cu care au negociat, consilierii nu cred, sunt nesemnificativi, materie cenusie zero, nu ca ar avea Istrate caci si la el e la fel, dar are omul din umbra ce-l conduce. Putoare mare e in comunitate.

    RăspundețiȘtergere
  7. oricum tcaciuc ramine in picioare,tradatori sint popovici si cojocaru(un mare lingau si hot si el a furat detul de la casa de copii sai fie rusine)tare ii mai place ma manince si sa beie de la tcaciuc si pe urma sa il critice sa iti fie rusine cojocaru .lumea are incredere si speranta in tcacaiuc nici intr-un caz in istrate,poate s=la perie cei de la iasi mult si bine ca noi locuitori acestei urbe votam nu cei de la iasi,iar cojocaru si popovici doua lichele si lipitori MARS AFARA CU VOI DE LA PSD

    RăspundețiȘtergere
  8. Tcaciuc e singur in fata tuturor, ai dreptate cei doi l-au lucrat pe la spate.
    Istrate si ai lui alti ordinari, pc-ul nu va vota cu ponta niciodata, poilitica psd-ului e o mizerie.

    RăspundețiȘtergere
  9. mancati ..... la greu. nu cei de la podu decid trecerea lui istrate la psd. atacuri la persoana fara suport. spuneti oamenilor in fata nu va ascundeti sub tastatura. multe "succesuri".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai desteptule, ai auzit de statutul unui partid politic? normal ca nu, la pdl nu a existat niciodata. daca tcaciuc si organizatia locala nu era de acord, iasul nu avea ce face. asa ca las-o mai moale cu mancatul, lumea trebuie sa stie ca si la nivel local au fost slabiciuni si ceva tradari. tcaciuc nu a reusit da se impuna in fata biroului local, sau nu a vrut, asta ramane de vazut, poate a fost uns si el cu ceva.

      Ștergere
  10. Traseismul politic al primarasului nost nu-l face nici mai destept si nici mai gospodar. Un buticar ramine un buticar si nu va fi nicind gospodar...

    RăspundețiȘtergere
  11. O sa vedeti la vicu momite de taur, il doare la carbasan de istrate, iar banana a promis ca daca il prinde pe istrate pe zecimi in campanie il rade in cap sii vopseste chelia ros. dascalasul nostru scapa ieftin ca este ros din nastere da barba tot io smulg.

    RăspundețiȘtergere
  12. din toata aceasta tevatura politica cred ca doar pnl-ul este multumit. au scapat de-o caruta de prosti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate. A scapat de o caruta de prosti dar a venit alta, doar ca astia sunt si mai prosti.

      Ștergere
  13. Tcaciuc slab, Istrate excroc, un partid de nimic.

    RăspundețiȘtergere
  14. interesant, cam toti consilierii lui istrati au afaceri, de unde atata dragoste pentru un partid social cand toti ar trebui sa fie liberali. inclin sa cred ca astia nu le au deloc cu doctrinele partidelor politice, ei se arunca unde le este bine, nu au nici cea mai mica intentie sa faca ceva pentru comunitate, doar sa ne mai usureze de ceva ulei si bulion, ca cei necajiti is si prosti in ochii lor.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ba fratilor astea sunt comunisti rau ma..........
    Istrate nu avea cum sa lipseasca dintre ei .Ma da Haliga nu credeam sa treaca vreodata la psd .RUSINE

    RăspundețiȘtergere
  16. urmeaza dansurile in consiliu local, psd-ul vine intr-o lumina noua, lumina in care prostia se combina cu neputinta, o lumina pe care actualul primar a reusit pana la urma sa o aprinda mai cu insistente, mai cu mici atentii, esential fiind faptul ca si-a vazut visul implinit, de a avea un electorat mai mare de manipulat.
    dupa ce pinochio asta zbanghiu a reusit sa atraga tiganii de partea lui, intinzandu-le corturi, incurajand vanzarea la vedere a tabacului de contrabanda, a dat lovitura cu trecerea lui la psd. parca imi inchipui o sedinta de consiliu, unde domnul tcaciuc este presedinte, si cand acesta se va opune la ceva, daca se va opune, vor aparea celebrele replici intre el si primar: " ba esti prost?.. ba esti nebun", replici care nu cred ca vor fi consemnate in procesul verbal de catre" Dalida locala"- Roxanica.
    vor fi multe demne de Caragiale, vor fi si multe contre, caci nu vad cum ca niste oameni normali sa-i inteleaga pe fostii pdl-isti. dar pana la urma tot dascalasul nostru rosu e solutia, va face niste slujbe si cantari pe la sedintele psd-ului sa alunge demonii, dar fara nici un rezultat, sunt prea multi adunati la un loc motiv pentru care vpr apela la preotii parohi. astept cu nerabdare prima sedinta de birou psd, nu de alta, sa trag si eu cu ochiul sa vad cum pot sta la aceeasi masa tradatorii cu vanzatorii.

    RăspundețiȘtergere
  17. Ha!Ha!Ha! Astazi bombita sexi de podu iloaiei era prin siraj si cauta lenjerie intima rosie, dupa spusele ei vrea sa-i arate domnului tcaciuc ca ea se sacrifica cu totul pentru partid.
    La indemnul pacaliciului , ea va fi liantul dintre cele doua partide, cunoscut fiind faptul ca presedintele tcaciuc este usor de manipulat la vederea sexului opus, coana mary fiind plina de sex a fost cea mai buna alegere. Intrebarea ce ramane ar fi cea cum procedeaza istrate cu veteranii psd-ului, s-ar putea ca nurii sa nu aiba efect asupra lor.

    RăspundețiȘtergere
  18. istrate e o binecuvantare pentru psd, el va aduce fonduri mari pentru a dezvolta si moderniza acest oras. el va face multe proiecte care trebuiau facute de cei de la psd pana acum, dar cine sa umble, tcaciuc? el nu stie decat sa faca piata, asa ca daca ne gandim bine istrate si noi restul am facut ceva foarte bun pentru aceasta comunitate.

    RăspundețiȘtergere
  19. Cred ca sunteti nebuni de legat, ce proiecte sa faca tcaciuc, cand de fapt voi v-ati laudat ca aveti peste 300 de proiecte dar nu le puteti face ca a fost demis vicele. si cum adicalea tcaciuc trebuia sa vina cu banii pentru proiecte, voi nu va auziti ce spuneti?
    sincer cred ca sunteti bolnavi, ori habar nu aveti care e rostul primarului intr-o comunitate.

    RăspundețiȘtergere
  20. Tcaciuc si-a vandut electoratul, nu are nici o scuza, nimic sa poata justifica acest act. Daca a fost fortat, santajat, sa iasa sa spuna sa stim si noi adevarul, daca nu s-ar putea sa fie alte interese la mijloc. Banii vad ca vorbesc mai bine ca niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  21. Ce s-a intamplat zilele astea in tara si in comunitatea noastra nu fac sa confirme faptul ca politica nu are reguli de joc. Am observat ca domnul Ponta , implicit Psd-ul, calca in picioare pe toata lumea numai sa ajunga in varf. Am inteles din presa cum acest guvern este dispus sa cheltuiasca bani imprumutati de la banca europeana si sa-i aloce prin diferite pretexte in campania electorala. Firme, oameni de afaceri indoielnici, au contribuit pentru ca acest lucru sa se realizeze.
    Pentru mine acest fapt imi intareste si mai tare convingerea sa fiu antepsd, cu toate ca sunt sigur ca votul meu nu cantaresre prea mult, dar totusi...daca ar conta si nu as vota ce ar fi?!
    Ce nu imi place, si parca scartaie, este ce a cautat primarul nostru la psd? A uitat ca noi cei amarasteni l-am votat poate ca nu vroiam un psd-ist primar?
    A uitat poate ca noi l-am ales sa faca ceva in comunitatea asta ce parca da inapoi cu fiecare zi. Nu am fost simpatizant al domnului Baciu, dar sa fim seriosi, a avut si el 3 proiecte pe care nu le-a dus la indeplinire, dar omul le avea facute, bani in primarie erau, numai bunavointa sa fi fost. Nu zic actualul a inceput cu pavelele, dar in bataie de joc, toate incep sa se disloace de la locul lor, sunt numai denivelari, chiar as recomanda oamenilor sa faca o plimbare la liceu sa vedeti dezastru. Drumul potcoavs, alta bataie de joc, nu exista in lume asa ceva, trece lumea, se uita si se incruceste. Lampile stradale , un alt buf, parca ar avea cristale swaroski asa de scumpe sunt.
    Acum ce-s-a gandit, ne-a vandut cu contractul de gunoi indatorand bietii oameni de la sate, o mica spaga(poate), si hai sa-i ia locul lui Tcaciuc.Sa va fie rusine domnule primar!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. anti psd sint si eu... deci, doua voturi... poate mai adunam citeva... despre primar, cit de curind va avea soarta benerului lui Baciu din seara cind s-au numarat voturile la alegerile locale... poate si ceilalti consilieri sa se gindeasca la asta... alegerile locale nu sint departe

      Ștergere
  22. si eu sunt alaturi de voi, sunt de acord ca nu trebuie sa-i facem jocul pacaliciului. dupa cate am vazut azi in iarmaroc lumea vorbeste, dar contra lui istrate . are si de ce, dar nu inteleg , afisele le-a facut cu johanis si merge cu ponta?

    RăspundețiȘtergere
  23. Urata treaba, cine ne mai scoate din rahatul asta, sa le fie rusine si celor de la psd ca au cedat, si celor de la pdl ca nu au caracter.multa prostitutie in ograda asta.

    RăspundețiȘtergere
  24. istrate este o valoare ,iar pnl nu il merita .Bravo lui ca nu a acceptat sa fie pus pe benerele pnl .PSD va castiga alegerile in tara si la podu iloaiei .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai asta-i problema berbecule, istrate are bannere alaturi de klaus, are afise, ca nu a fost acceptat de pnl e o alta problema, oricum pnl-ul pierdea daca cadea la pace cu el, cadea in fata noastra, nu mai avea credibilitate. Asa ca nu are rost sa duci adevarul pe o directie gresita, te inteleg, il iubesti pe istrate, luati-va si sa va binecuvinteze tcaciuc.

      Ștergere
  25. MESAJ CATRE DOMNUL CRASMARUC ,PARDON FRUSTATU CRASMARUC, PUNE OSU LA MUNCA SI FA CEVA PENTRU ORASUL NOSTRU CONCRET ,CU PROIECTE SI SOLUTII PENTRU ELE, NU CU COMENTARII PE NET, CU C...RU PE SCAUN IN FATA CALCULATORULUI, E USOR SA ARUNCI CU NOROI IN STANGA SI IN DREAPTA CA NICI UN CONSILIER NU ESTE BUN , CI PROBABIL NUMAI DUMNEATA ESTI CEL MAI POTRIVIT .DA ESTI CEL MAI BUN IN A-TI SCRIE SINGUR COMENTARILE PE BLOG SI A DENIGRA PE FIECARE CETATEN CARE I-TI ESTE INCOMOD SAU AI CEVA PERSONAL CU ACEA PERSOANA .MA MIR CA PREOTII TE-AU READUS CU PICIOARELE PE PAMANT DUPA CE AI DENIGRAT PREOTII SI BISERICA INTRUN MOD MURDAR .RUSINE SA I-TI FIE .UITATE IN OGLINDA SI VEZI CE OM JOSNIC ESTI SI MARSAV.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. învață să scrii corect...crâșmăriuc, nu crâșmăruc; deci nu omite i-ul, e foarte important pentru mine, în rest faptele vorbește!

      Ștergere
    2. care fapte mai uratule ?ca nu esti in stare sa educi niste copii la scoala romanesti ,nenorocitule ,pentru ca esti platit din bani nostri ,sa ne educi copii

      Ștergere
    3. Iți -se scrie legat nu despărțit.Un pic de școală ar fi necesar înainte să te dai inteligent măi anonimule :)

      Ștergere
  26. PNL PODU ILOAIEI moare incet si sigur ,TRAIASCA PSD.IN FRUNTE CU TCACIUC BATE TOT ,PUTA PANSATA ,DUPA ALEGERI VA STA LA TERAPIE INTESIVA VA PIERDE ZDROBITOR .URA,URA,URA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma da bine le zici, inteleg ca esti suparat, sau ai fi prost nu mai conteaza, pnl-ul asta e si el un partid, asa cum e el, dar un lucru sa-ti intre in cap, in el domneste democratia, si datorita acestui fapt nu a putut istrate sa-l penetreze asa cum a facut cu psd-ul

      Ștergere
    2. care democratie cu fenechui la puscarie ?pnl hotilor furati mai ceva ca fenechiu.

      Ștergere
    3. asa o fi cum spui tu, dar nu prea cred, daca te referi la baciu e mic copil pe langa istrate

      Ștergere
  27. că primaru nostru e psd, pdl sau pmp, n-are prea mare importanță,băieții orientați se duc după care dă banu.acu îl dă psd-ul,i-a ținut flămînzi pe toți primarii de altă culoare dicît a lor,o coajă nu le-a dat, le-a ieșit ălora ochii din cap din lipsă de lovele de la bugetu statului, de unde parandărături ? tre să le dai ceva la prostani să-ți mai dea votu un mandat, un drumuleț, un loc de joaca, un parc,.. așa că s-au aliniat în flanc,26 pe iași, 25 pe neamț, si încolonarea la jupîin. azi e psd-ul.într-o săptămînă fuga la bucale, vin sacii cu bani. scurt și cuprinzător, ce-i greu de-nțeles? se mai țin niscai dosare de-ale ălora mai veterani și obraznici, cînd va fi cazu, mișca-n front sau îi apucă doru de altă culoare politică...pac, la războiu ! se schimba pălăria dar maria ...tot maria. !. ce va tot mirati asa ? sunteti virgini politici cu toții ? mai aveți careva prima culoare din tinerețe ?
    chestia nasoală rău e că pecinginea asta care e psd,mafia roșie,ăștia de dau numa pomeni de parcă dau din buzunaru lor ,s-a cuibarit asa de tare în moldovioara noastră, încît nu e de mirare că ardealu vrea singur.după regionalizare cred că va fi vai de mama noastră. suntem o rusine pentru tara, nu -i lăsăm să scape de psd-ul asta never, oricîte minciuni nerușinate spune ponta, oricîte hotii se dovedesc, oricîte superimunități își votează ei în parlament, noi nu ințelegem.suntem niște dobitoci proști, le dăm ajutoare țiganilor ca să se înmulțească de 100 de ori mai mult ca noi , mărim ajutoare,îndemnizații,salariu minim, o țară de asistați social, dar îndemnuri mobilizatoare tip -hai la muncă ,fratilor și mai lăsați ciorditu -nu se aud în veci. ne cumpără cu doi lei ,ne lasă mai săraci, prostiți an de an de șmecherii de la centru fie că se numesc ei psd,pnl,pdl sau ileana cosînzeana. vorba lui eminescu-unde ești tu, țepes doamne ?
    soluția? încearcă să-nțelegi ce ți se întîmplă și votează responsabil. psd-ul nu e mama răniților,nu-si sparge dragnea poșculița lui ,e doar cel mai vicleanși josnic, care speculează foamea, sărăcia și prostia.și credulitatea.

    RăspundețiȘtergere
  28. stiti ce imi pare mie cel mai rau? ca nu mai pot spune jigodii pdl-iste, de dragul vremurilor trecute nu mai comentez pana aproape de alegeri.

    RăspundețiȘtergere
  29. Domnule Stefan si dragi cititori, ma uit in acest moment pe B1 si ce vad ma infioara, ma infioara de ce este este in stare biserica ortodoxa sa faca pentru al sustine pe ponta in campanie. Este strigator la cer pana unde a ajuns aceasta campanie murdara. Sinodul patriarhiei romane a dat un comunicat in care declarau public ca biserica ortodoxa nu se va implica in campanie. Cu toate acestea preasfintitul ia acordat zilele acestea o inalta distinctie domnului Liviu Dragnea, cantand tot soborul " vrednic esti". Dar toate aceste pe ce fond? Domnul Dragnea ca reprezentant al psd-ului chipurile a facut o mare donatie unor biserici din bcuresti si teleorman, bani ce proveneau practic din bugetul de stat, din fondul cultekor. De ce s-a ajuns la aemenea porcarii ne explica preasfintitul prin cuvintele sale, citez: acordam aceasta distinctie vrednicului dragnea pentru contributiile sale actuale si viitoare, si stim cu tarie ca dumnealui isi va respecta cuvantul dat".
    Ce vrea sa spuna de fapt patriarhul va lamuresc imediat. Opozitia a propus o lege in care veniturile bisericesti realizate din vanzarea obiectelor de cult sa fie impozitate. Atunci patriarhul ce-a facut, a dat fuga la psd, si in schimbul anularii acestei legi patriarhul si-a luat angajamentul ca va face campanie electorala lui ponta. Acum imi dau seama de ce preotii din parohia noastra nu pierd nici o ocazie sa nu-l denigreze pe iohanis, inducand enoriasilor mesajul subtil ca ar fi pacat mare sa votam un catolic. E infiorator unde s-a ajuns si rusinos pentru fetele bisericesti ca se preteaza la astfel de lucruri.

    RăspundețiȘtergere
  30. Este o mare mizerie ce se intampla in tara in campania asta, chiar cineva spunea ca daca mai tine mult cum a inceput, Romania risca sa ajunga de rasul lumii. Suntem criticati aspru in presa internationala de felul in care am inteles noi romanii sa facem campanie. Celebra ordonanta de 45 de zile a fost cea care a facut tara sa freamate. In esenta ea este buna domnilor, cu aceasta ocazie se face o epurare a oamenilor politici, cei ce vor trada acum partidul ce l-a pus in functie, va trada si in viitor. Lumea ii va cunoaste si vor sti in viitor ce au de facut, invatamintele si concluziile astea ar trebui sa traga electoratul. Pe acesti oameni nimeni nu se poate baza niciodata, asta au demonstrat, ei dupa cate vad, din fasa au urmarit sa le fie lor bine, vazandu-se in postura de consilieri au rupt total legatura cu electoratul si de asta nu inteleg de ce anumite persoane se supara ca nu au fost consultati. " da ce treaba are tata maria si badea gheorghe" a raspuns haliga cand a fost intrebat ieri de catre cineva de ce nu au facut public totul.
    Vizavi de preoti, ar trebui sa-si vada de indeletnicirile lor, ei poate nu realizeaza, dar lumea vorbeste si rade pe ascuns, si ei risca sa cada in dizgratie, a povestit domnul alexa mihai destule, si cate a patit cu ei. Credinta si religia se ocupa cu totul altceva, asa ca hai sa ne vedem fiecare de ale lui, nu zic ca ar fi iohanis bun, dar daca e mai bun, nu biserica face pacatul asta mare. A cam trecut vremea cruciadelor, trebuie sa facem apel la ratiune, bun simt si la o informare corecta, si dumnezeu cu mila.

    RăspundețiȘtergere
  31. nici noi nu stim ce cautam la psd, dar am facut acest pas din doua motive:
    1. sa le aratam si astora din vechiul psd cum se face politica;
    2. ne-am sacrificat pentru bunadtarea orasului;
    asa ca......

    RăspundețiȘtergere
  32. nu va e rusine sa mai vorbiti nesimtitilor? cum puteti avea aceste conceptii si atitudini despre colegii vostri din consiliu local, pana una alta sunteti colegi si veti fi inca un an jumatate. e inadmisibil modul in care ati procedat, si condamnabila atitudinea voastra fata de acesti oameni. Pai domnule istrate unde ati invatat dumnevoastra sa va comportati asa, se vede ca nu aveti nici cei sapte ani de acasa. Cum justificati dumnevoastra politica asta din spatele cortinii, treburile astea se fac la scena deschisa, de fata cu toata lumea , va aduc aminte ca noi v-am pus pe toti acolo unde sunteti. Lipsa de respect si ascunderea fata de responsabilitati va caracterizeaza.

    RăspundețiȘtergere
  33. sa mori tu?! muta-te la paris si lasa-ne in pace stoarfa de-a lui tcaciuc ce esti. ne dai tu noua lectii de comportament? educati familia panarama ce esti.

    RăspundețiȘtergere
  34. eu sint cel mai mare dusman al lui istrate dar singura posibilitate de a face ceva pentru podu iloaiei asta era singura solutie de a trece la psd de a aduce bani in primarie fonduri si a termina ceia ce a inceput daca intradevar a facuto pentru binele comunitatii ...dar daca a facuto din orgoliu personal sau pentru asi acoperi hotiile care lea facut pina acum va fura incontinuare mai mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule las-o cu textele astea , dusman sigur nu esti, dar nici prea departe, as zice chiar ca esti un apropiat de-al sau ce incerci sa manipulezi lumea cu vorbe mestesugite.
      Astia ca voi ma scot din pepeni, vorbiti de proiecte inexistente, vorbiti de bani inexistenti, vorbiti de viata noastra sociala inexistenta.
      Ma dobitocule, ca nu mai pot sa-ti spun altfel, ma cacatul asta de primar si-a batut joc de banii si proiectele lui Baciu, si -a batut joc de bugetul local, a cheltuit si cheltuie banii in propriul interes, nu a reusit sa finalizeze proiectele lui baciu, ne-a indatorat pe toti la salubris, si cate altele. Pe netul asta de doi ani de zile se spun adevaruri cu argumente solide, si tu vii acum parca ai scapat de la balamuc si ne vinzi noua gogosi de-a lui istrate? De ce nu a fost ma primarul vostru sa bata la usa CJ si sa insiste pentru fonduri, ca poate ii dadea ceva? Vorba lui Adomnitei, esti singurul primar care nu i-ai calcat pragul dar ai si fugit de el cand venea la podu. Cand a venit holicov sa concesioneze 5 ha de pamant sa faca o baza agricola de ce n-ai vrut ordinarule? Iti spusese clar ca pentru podu avea obligat 200 de locuri de munca. De ce cand a venit Adomnitei cu cei de la firma Lear sa construiasca la noi nu ai vrut dobitocule? De ce cand i s-a zis in martie ca incep lucrarile de apa-canal sa faci un situatie cu cei la care nu ajung aductiunea de apa-canal si un studiu cam cat ar costa reabilitarea drumurilor dupa lucrari, ai zis ca nu te implici ca nu-i proiectul primariei, si l-ai jignit in fata pe adomnitei reprosandu-i ca acest proiect este o chestie electorala a psd-ului si pnl-ului. Iaca boule, esti psdist , nu era mai bine ca pana acum sa accepti bani si ajutor si de la psd si pnl? Nu ai fost si esti prost si mandru, si nu mai vehiculati cacaturi de asta ca primarul aduce saci de bani de la psd, si vezi draga doamne constiinta i-a dictat acest lucru. La un prost ca asta daca-i dai un miliard in fiecare zi tot nu se cunoadte nimic, apropo stiti cum este numit in cercurile politice?!.. ILUZIONISTUL-e singurul primar care nu a stiut niciodata pe ce si cum cheltuie banii. Si-a batut joc de proiectul lui Baciu cu asfaltarea, cu iluminatul, cu pavelele, totul numai la interes.
      Prin urmare va trimit pe amandoi undeva, sunteti niste excroci politici, uitati-va la fetele voastre, mincinosi si prosti inascuti.

      Ștergere
  35. Astea sant realizarile lui Istrate- dezbinarea comunitatii , instigarea la ura , santajul si amenintarile.In privinta proiectelor intrebati-l daca stie ce este ala proiect? in Siraj nu se vinde asa ceva si nici in Metro.Si consilierii in sedintele de la primarie au batut apa in piua sa faca smantana , nu au propus nimic si nu au facut nimic pentru comunitate.Era corect ca buticarul sa ramana cu chioscul lui iar primar sa fie cineva care stia cu ce se mananca primareala.Trecerea la psd a primarului dovedeste ca este un LAS CARE UMBLA PRIN LOCALITATE CULCAT PE BANCHETA DIN SPATE A MASINII.Cat despre psd mai sant multe de intamplat.....

    RăspundețiȘtergere
  36. sa ne faceti ceva.....stiti voi ce. puteti manca la cacat cat vreti voi, lucrurile sunt batute-n cuie. parerile de rau sunt tardive, tcaciuc trebuia sa faca ceva concret, sa vina cu bani pentru comunitate , si poate, poate ....il bagam in seama si pe el.

    RăspundețiȘtergere
  37. In concluzie: o localitate (oras nu se poate numi) plina de hoti, curve si prosti! Punct.

    RăspundețiȘtergere
  38. asa e, ai perfecta dreptate, si le recomand asazisilor intelectuali sa nu se bosumfleze degeaba caci n-au miscat un pai incercand sa schimbe ceva, cu foarte mici exceptii.

    RăspundețiȘtergere
  39. Toata aceasta ,,panarama,, se datoreaza lipsei de comunicare.Pe acest blog oamenii se injura, se jignesc si asta pentru ca nimeni nu ne informeaza si pe noi despre ce se intampla si ce se discuta. Am sperat ca un primar tanar, un vice tanar , niste consilieri tineri vor aduce o alta fata localitatii dar se vede ca ne-am inselat si nu se stie daca se v-a gasi un OM care sa faca acest lucru intr-un viitor apropiat.Imi imaginez , cu groaza, cum stau unii consilieri tineri la sedinte , fiecare se gandeste la altceva numai prezenti acolo cu mintea nu sant.Sant rude toti intre ei si dau drumul la vot cum le face din ochi cineva de undeva.

    RăspundețiȘtergere
  40. O persoana spunea mai sus ca d-l Tcaciuc trebuia sa vina cu bani pentru comunitate.Intreb si eu d-l Tcaciuc are bani in gradina? primarul de ce a fost ales? el ,, a adus bani de este bagat in seama ,,? intr-o familie normala fiecare isi aduce aportul la bunastarea casei , in limita posibilitatilor , cred ca asta ar trebui sa se intample si la scara mai mare . In sedintele de consiliu se adunau, se certau, votau impotriva pentru ca propunerea venea din partea unuia pe care nu il agreeau , timpul trecea, sedinta se termina si fiecare pleca , ma intreb daca cu constiinta impacata. Si astfel problemele cu adevarat serioase ramaneau pe data viitoare sau pentru o alta data cat mai indepartata posibil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu zic sa stai linistit, nici ei nu stiu ce vor, tot timpul au acuzat, au defaimat cu speranta ca vor iesi ei bine. sper ca lumea este lamurita si ca au constiinta, ca altfel degeaba unii se zbat , fara ajutor nu vor reusi.

      Ștergere
  41. ce sa faci, greu cu neamurile, dar poate tocmai din asta pe viitor electoratul sa voteze corect.
    dupa mine in consiliu local ar trebui sa fie niste oameni deschisi la dialog, ce sta de vorba cu lumea, ii informeaza, atat de realizari cat si de golanii. in momentul de fata tcaciuc isi facea bine treaba, cojocaru si el , dar numai ce avea el interes, unpr-istii nimic, unul nu prea intelege nimic iar celalalt cu ascunsul, ppdd la fel, ipate mai spunea ceva, ceva, dar subtire, cum avea el interesul, cat munteanu, zero total. apropo zero la fel, un om ascuns, la inceput mai statea prin centru, mai zicea una-alta, dar de o bucata buna de vreme, tacere totala.
    pnl-istii la fel, bacii nimic, costin nimic, dar cel putin acolo au cativa oameni buni prin birou care isi fac treaba, nu e nevoie de nume ca stim cu toti la cine ma refer, ziare, televiziuni, sesizari, in fine.
    la pdl tacere totala, si nu doar atat , a instalat codul tacerii printre angajati, au mers chiar si mai departe amenintand simpli cetateni , nimeni nu avea voie sa fie vazut in preajma lui dumnevoastra, tcaciuc, lupu, todirascu, perju, alexa, si altii care l-au cam incomodat in unele probleme in timpul mandatului sau, ia pus ceva piedici in ale furatului, si vezi doamne, a instaurat dictatura.
    oameni curajosi si nesantajabili, populari, dispusi la dialog, cu o oarecare situatie materiala, cu minim liceul, si fara multe neamuri, cam asa vad eu componenta consiliului local viitor.

    RăspundețiȘtergere
  42. daca doriti lemne de foc sau pentru gratar, apelati la d-l lupule, caci vinde tot ceea ce avea el mai drag,scumpa noastra terasa lemnoasa

    RăspundețiȘtergere
  43. daca doriti lemne de foc sau pentru gratar, apelati la d-l lupule, caci vinde tot ceea ce avea el mai drag,scumpa noastra terasa lemnoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, asta a fost unul din exemplele clare a rautatii actualei administratii fata de cei ce au indraznit sa se opuna tovarusului primar de azi.

      Ștergere
  44. DRAGII MEI,
    Din suflet va rog sa mai lasati putin jignirile aduse partidului si sefului meu, sunt maria, si am rugat pe cineva sa scrie aceste randuri pentru a va explica cum au stat lucrurile.
    Seful meu si noi nu prea le avem cu politica, am candidat si noi in gluma dar vad ca s-a cam ingrosat. Lucrurile nu stau chiar asa, sefu a fost chemat la iasi la sefii psdului si a fost oarecum amenintat. Dupa cum stiti el detine un mare centru comercial dar care cu toata evaziunea pe care o face nu merge, cheltuielile sunt foarte mari, numai curent plateste aproape 100 milioane pe luna, mai sunt salariile, si cu ce da la stat inca vrei 200 milioane, mai sunt cheltuieli cu motorina, si altele si vedeti dumnevoastra, nu are profit. Da sacalii astia de la judet stiu si ce investitii a facut din cand este primar, cateva miliarde, si atunci l-au amenintat ca va trimite fiscul sa-l verifice. Si acum , spuneti dumnevoastra ce era sa faca, ca la un calcul simplu casa si magazinul a cheltuit vreo 20 miliarde, de unde sa-i justifice omul, nu are cum, avea el ceva datorii in banca cand a intrat primar, dar le-a achitat ca nu-i bine sa fii dator.
    Ce era sa faca saracul, a acceptat sa scape de controale, ca doar are si el o familie cu ce s-o intretina. Mai ales ca i-a dat si o masina pejo daca nu ma insel, nu era normal sa treaca daca l-au rugat atat, si inca o sa-l mai ajute daca iese bine ponta la alegeri, i-au promis doua proiecte europene, unul pentru o ferma de struti, si altul o fabrica de conserve din carne de strut. Nu el nu vroia, dar cand i-au vazut aia gatul le-a si venit ideea.
    Despre noi, cam la fel au procedat, stiti cu totii suntem comercianti, dar nu folosim facturi, cine sa le citeasca, ar trebui sa mai angajam un om, asa ca vedeti ce constransi am fost. Dascalu a semnat primul, l-a gasit in baza de date la Metro ca in ultimii ani a cumparat doua garnituri de tren de zahar, cum sa-l justifice cand el vinde miere de albine si vin natural.
    Pai vedeti, cu adjunctul a fost mai greu, profesor dar calic, da l-am convins noi, i-am adus aminte cum l-am hranit cu ulei, faina, bulion si alte mici atentii, si pana la urma poti misca in front?
    Apoi vedeti ca noi nu avem nici o vina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de cabd am citit acest coment, ma chinui sa-mi smulg o lacrima pentru cei ce se sacrifica pentru acest oras in asemenea hal. cred ca este si putin adevar in aceste randuri, afacerile edilului chiar scartaie.

      Ștergere
  45. Tanti MARIA ai perfecta dreptate

    RăspundețiȘtergere
  46. Il felicit din inima pe domnul Gabi Constantin Istrate pentru succesul obtinut. Ma bucur tare mult ca a distrus cuibul de viespi din psd, psd-ul este un partid istoric, serios, ce trebuie condus de oameni seriosi. Daca pana acum destrabalarea a fost la ea acasa, din acest moment lucrurile se vor schimba radical, pdl-ul vine practic cu elita orasului si nu are cum sa dea gres.
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  47. "primarul istrate a trecut la psd" ... mare branza un kil de cas... a fost si la PDL, a fost la Partidul Verde, acum este la PSD, maine va fi la....La PDL a facut o... branza, la Partidul verde asisderea, la PSD va face ce a facut la precedentele...mai departe va face ce a facut si pana acum...

    RăspundețiȘtergere
  48. Caracterul lui istrate este unul puternic zic eu, dar de ce nu va uitati la tcaciuc sa vedeti ce om mic si labil este. Sambata acest om a fost de acord cu venirea lui istrate la psd impreuna cu toti consilierii, s-au perfectat actele, s-au semnat, domnul istrate a fost la bucuresti si deja a obtinut primul sau succes ca si psd-ist, obtinand fonduri de peste 3milioane de euro, iar astazi acelasi tcaciuc incita lumea la revolta. Nu pricep, l-a deranjat propabil ca domnul istrate a venit cu sacul plin, ceea ce el nu a fost in stare sa faca in peste doi ani de zile, sau iarasi e o ciudatenie dea lui. Domnul primar este foarte dezamagit de acest om, si in prima sedinta de birou va propune excluderea sa din psd, asta in cazul in care nu-si vede de treaba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 3 milioane, înseamnă 120 de miliarde de lei vechi? ca să înțelegem?!:))

      Ștergere
  49. istrate a adus bani ca PSDist nu ca PDList

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e, ce nu a fost in stare tcaciuc in doi ani jumatate, istrate a rezolvat in prima zi. Deasemeni a fost si in cabinetul domnului Ponta, a stat de vorba cu el si cu domnul Dragnea, ce i-au promis ca vor ajuta consistent orasul nostru daca domnu Ponta iese presedinte. Tcaciuc nu a fost in stare de nimic, normal ca trebuie schimbat, cei de la iasi si bucuresti stiu mai bine de ce se ocupa dumnealui, de piata, cu piata sa ramana.

      Ștergere
    2. Tcaciuc nu era primarul localitatii iar istrate a a venit cu gatul mai lung , cu o masina de minciuni si cu o geanta de praf de pe toba.

      Ștergere
  50. Tot cu prostii umblati, cu minciuni si dezinformari, stil caracteristic marca istrate. Ba jigodiilor, in primul rand cand a fost istrate la bucuresti, asta se intampla luni, ponta nici nu era in bucuresti, iar lui dragnea ii cantau preotii pe la teleorman. Probabil la cat il stiu eu pe istrate, acesta a vorbit ceva cu portarii, a fost bagat undeva prin usa din dos, ia sfarmat o ceapa cu gusa afumata, si la pus la masa in magazia de produse de curatat. Pe urma a mai schmbat cateva vorbe cu femeile de servici, s-a urcat in masina, a scris pe o hartie 3milioane eur, si hai acasa sa ma laud la tata maria ce zmeu esti, si cum ai fost tratat regeste intre produsele de frecat mochete. Cine sa-ti dea bani cioflingarule, banii se dau asa usor, pe ochi frumosi nu e cazul la tine ca esti urat ca dracu, eventual ti-o fi facut astia o promisiune, tu le-ai promis ca scoti pe podu un procent de 70% pentru ponta, si daca reusesti te-ai dus sa vezi de ce proiect poti beneficia tu ca persoana fizica, nicidecum pentru comunitate. Nu pricep cum cei de langa tine pot fi asa naivi, cum de pana in ceasul acesta nu si-au dat seama ca te folosesti de ei in cel mai grotesc mod. Stiu ca i-ai ales pentru ca nu gandesc si ca nu pun intrebari, dar chiar asa, ma da pe spate cat de creduli pot fi unii.
    Vad, ti-ai pus slugile sa defaimeze, sa dezinformeze, dar realizeaza si tu o data, comunitatea asta nu gandeste toata ca tata mary sau ca don chelaru, nu ne mai jigniti in asemenea hal.

    RăspundețiȘtergere
  51. din surse sigure, grigoriu limba lunga, astazi la ora 17 tcaciuc va incerca declansarea unei revolte impotriva aferarii lui istrate la psd. tot din aceasi sursa, conu misu si-a activat serviciu propriu de informatori, caci nu prea ii convine acest lucru, el il vrea neaparat pe istrate in fruntea psd-ului. tcaciuc sigur daca pana maine nu pleaca cat mai are ocazia, in viitor isi va pierde si statutul de consilier. murdare treburile in comunitate.

    RăspundețiȘtergere
  52. ce sa mai discute, ce sa mai hotarasca, nimic nu mai poate fi schimbat. tcaciuc nu mai are ce face, zarurile au fost aruncate, de chiar mana lui. ce oameni are in birou sa-l sustina, toti l-au muscat de dos cat au putut, asa e omul, pervers, mai ales in aceasta comunitate tiganita.

    RăspundețiȘtergere
  53. Asa mai scapa si domnul profesor Cojocaru de cateva elemente, cred ca toata lumea il vedea zilnic pe strada, nu putea sta la sediu din cauza betivilor, daca vreti sa va convingeti vorbiti cu el, toata ziua se plangea saracul. Astfel de activitati incuraja domnul tcaciuc, nu tinea cont ca este un om batran, profesor, care aproape o viata a fost director, el aducea toti rachiuarii de pe strada si petrecea. Trebuia sa vina si putina disciplina.

    RăspundețiȘtergere
  54. Ghita asta comunistul luati-l sanatosi, o pata neagra la psd, drector la ce? la casa de copii unde batea si teroriza bietii copii dupa ce le vindea hainele si incaltarile si le lua hrana de la gura.
    Unde-ai vazut tu petreceri, el umbla de nebun pe strada ca-i senil, si chiar asa sa fi fost, n-are casa? Relicva!

    RăspundețiȘtergere
  55. Este adevarat ,pe Istrate l-au primit portarul si femeia de serviciu si bani i-au aratat degetul mijlociu.

    RăspundețiȘtergere
  56. Istrate v-a pati aceeasi chestie care l-i se intampla violatorilor in puscarie.....

    RăspundețiȘtergere
  57. se pare ca nichita, a scos stecherul din priza, intrerupind aceasta telenovela care parea ca se va prelungi pina in 2016, sfirsitul fiind lacrimogen pentru sociali democrati. in citeva zile istrate si-a repus viceprimarul in functie, a luat conducerea psd si a reusit sa rupa grupul pnl din consiliul local. cind se va trage linia cei din pnl isi vor da seama ca au pierdut cel mai mult, de fapt cam totul. pe asfaltul proaspat turnat, istrate paseste cu pasi siguri spre un nou mandat, pus la picioare sale chiar de opozantii sai politici.

    RăspundețiȘtergere

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!