joi, 11 decembrie 2014

organigrama primăriei podu iloaiei

în prima ședință de după trădarea din marțea neagră, când prefectul cârlan a bătut în cuie efectele ordonanței 55, în urma căreia primarul nostru și consilierii săi s-au regăsit de aceeași parte a mesei în consiliul local cu acuzatorii săi, împotriva voinței electoratului, lucru sancționat de către aceștia la alegerile din 16 noiembrie, s-a votat organigrama primăriei podu iloaiei;

a fost al treilea vot, două ședințe la rând proiectul organigramei fiind respins cu succes de către opoziția de la acea vreme; între timp întorsătura pe care au luat-o lucrurile, a făcut ca acesta să fie trecută prin consiliul local fără probleme, inclusiv cu votul câtorva contestatari din trecut; 

cf legii (215/2001) art. 36, al 2, a: „atribuțiile privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societății comerciale și regiilor autonome de interes public”, revin consiliului local; pentru ca primarul să-și exercite atribuțiile de serviciu trebuie să aibă la dispoziția sa „funcționari publici și personal contractual” (al 4);

consilierii locali ai d-lui primar au aprobat o creștere de norme de 33 de persoane de la 65 de persoane; toate aceste cheltuieli se fac din bugetul local, la acestea se adaugă un număr de 12 salarii pentru asistenții personali, adică acele persoane care le ajută pe persoanele căzute la pt, în situații dificile, nimic blamabil; dacă iau un salariu de 1 500 de lei per persoană, cu tot cu datoriile către stat, și-l înmulțesc cu 33 ne dă o cifră lunară de aprox 50 000 de lei, pe an ajungându-se la 600 000 de mii lei, adică 6 miliarde lei vechi, pentru salariile acestor oameni, care ar cădea pe umerii bugetului local; este o estimare grosolană și, poate, departe de realitate, pentru că realitatea ar putea fi mult mai costisitoare;

ușor confuz sunt atunci când citesc ordonanța 63/2010, precum și reactulizarile ei, mă uit pe tabelașul ăla de la anexe și reiese că podu iloaie are un număr maxim de angajați pe primărie de 75; reiese din nota de fundamentare că printr-o adresă a prefectului s-a stabilit un număr maxim de angajați în aparatul primarului de 98, așa că ceva scapă sau informațiile sunt incomplete, de-aceea ar fi bună transparența sau ca procesele verbale din comisiile de specialitate ale consiliului local să fie mai cuprinzătoare, mai detaliate;

un lucru care se bate cap în cap avem pe de-o parte un sef serviciu lucrări publice și administrare domeniu public, iar pe de altă parte avem un administrator al primăriei, care tocmai a câștigat procesul cu primarul pentru a fi repus în funcția sa  de administrator; cele două funcții par că au același obiect de activitate, așa că este destul de interesant de urmărit cum vor trage cei doi angajați de aceeași bancă din centru, unde să o amplaseze, etc;

nu cred că această organigramă a fost făcută cu scopul de a eficientiza activitatea primăriei, ci mai degrabă, așa cum apare din cele scrise mai jos, avem de-a face cu o plată făcută sinecuriștilor din primărie; punct

 











anexa la OUg 63/2010
ps: am uitat să menționez că la începutul anului următor trebuie adoptată o nouă organigramă, dar pe principiul că mortul de la groapă nu se mai întoarce, ceea ce s-a bătut în cuie rămâne bătut, așa că cei care și-au primit „dreptul” nu vor mai fi dați afară, doar dacă se face o restructurare pe criterii de oportunitate, performanță și competență; 

30 de comentarii:

  1. Mda, Dorinuta a ajuns la personal...

    RăspundețiȘtergere
  2. mai da ce organigrama,starea civila cred ca este in organigrama liceului,se vede ce personal incompetent are acest primar de doi lei,

    RăspundețiȘtergere
  3. voi astia care vancaltati pe dos, habar n-aveti cum sta treaba in primarie, stati scuipati seminte la coltul blocului si va dati destepti . tot infingeti dintii in curul lui dorina, nu stiti c pe cati tine in spate, mai sunt ragalii de-a lui baciu care trebuie sa plece, domnul primar a angajat doar pe cei foarte competenti, asa ca mai terminatio cu barfa de dimineata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "tot infingeti dintii in curul lui dorina"... tu esti ofuscat ca esti ultimul la rind!?

      Ștergere
  4. dorina o curva ce a despartit casa omului de la erbiceni,o mizerie de femeie,fara pregatire,asa sint toate boarfele fara prea multa carte dar stiu sa se -------- cu alti barbati, cred ca o s-o urmeze si fica-sa,insa barbatul este dare mindru ca femeia lui este asa...hahaha

    RăspundețiȘtergere
  5. vand bilete la dorina! cinci lei cifra si zece lei numarul! pentru relatii sumeti la ... mine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Stefan , eu nu as crede aceste falsuri facute de asa zisa secretara Roxana. Cica s-a deplasat personal la Bucuresti pentru a aviza aceasta organigrama . In primul rand eu nu vad o organigrama propriu-zisa . Ce ne-ai aratat este un stat de functii care poate fi modificat cat si cum doreste conducerea primariei !!! Stampilele care se vad ca fiind viza ANFP nu pot fi reale . Nu asa arata stampilele ANFP -ului . Acea stampila care se vede poate fi de la intrarea in agentie . Vizele care se pun pe organigrama , sau stat de functie se pun de catre o comisie .Mai mult decat atat , anumite persoane , care au fost facute functionari publici din cate s-a relatat chiar pe acest site , reiese ca nu au studii medii , bacalaureat si nici vechimea necesara in administratie pentru a fi calificati ca functionari publici , iar , statutul de functionar public il acorda o comisie printr-un examen nu am vazut si nu am auzit de asa ceva in relatarile anterioare.Toata aceasta mascarada este buna pentru a-l amagi pe primar si restul persoanelor vizate .Iata inca un motiv pentru care aceasta administratie trebuie sa isi termine mandatul cat mai repede pentru a nu ne face de rusine la nivel national cu inca un dosar pe la DNA.

    RăspundețiȘtergere
  7. cred ca asta e tcaciuc sau lupu stiu ei, sunt ei destepti, habar n-au , domnul primar si doamna roxana au fost personal la bucuresti, si a rezolvat fara probleme. multi sunt fericiti ca au mai creat cateva locuri de munca, dar marletii tot marleti. ati vrazut bradul? va inchis gura muraturilor, niciodata na fost asa frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mirlete esti tu!
      gramatica ioc, "esprimare" asemenea gramaticii.
      locuri de munca se creaza in industrie si agricultura nu in administratia publica.
      locurile de munca in administratia publica cresc taxele si impozitele pe care, tu, cretin biped, trebuie sa le achiti.
      clar!?

      Ștergere
    2. mananci rahat, domnul primar si cu domnul vice stiu mai bine ca tine contabilitate, sunteti prosti de dati in gropi si va dati inteligenti. banii vin de la bucuresti pentru primarie, ai auzit de bugetari , parlamentul ne da bani, nu tot cautati nod in papura, a creat locuri de munca si va ofticati ca nu voi cei de la pnl ati creat. sunteti cei mai prosti oameni din oras.

      Ștergere
    3. bravo! nu stiu daca trebuie sa rad sau sa ma ingrijorez, nu stiu cum se face, dar cu fiecare zi, acesti sustinatori ai primarului devin tot mai prosti. probabil e noua linie a partidului, plecata de la bucuresti si pe care alesii nostri o urmeaza cu succes.
      bravo!

      Ștergere
    4. Sa intelegem ca banii vin cu expresul de Scobilteni ca, rapidul de Podu Iloaiei nu are oprire...

      Ștergere
    5. hai sictir primarul locuieste in podu de foarte multi ani, e mai orasean ca altii care doar se dau.

      Ștergere
    6. bai mirlete postac, primarul tau are asfalt in fata casei? e orasean, nu?! tu, nevolnic de pod iloaian, poate sa scrie in buletinul tau "oras" ca tu tot needucat ai sa ramii... si inca ceva... cind primarul tau a vrut sa ajunga la Iasi a fugit dupa trenul de Suceava si s-a ratacit in gara din Budai...

      Ștergere
  8. Domnule Stefan as vrea sa vad organigrama vizata de ANFP ca la cat de perversa este referend grad 1 Roxana ma astept ca cei facuti peste noapte functionari sa se treziasca tot personal contractual si sa spuna si cat ia dat escroacei Apropo stiati ca din punct de vedere legal Primaria nu are secretar/?

    RăspundețiȘtergere
  9. roxana e cea mai bandita din primarie, prostu nu prea stie nimic ea profitand de acest lucru il baga in fel de fel de ilegalitati. i-a imbrobodit si pe primar si pe vice , acestia s-au trezit cu mainile legate, au ajuns in situatia de a nu mai putea spune nimic, nici nu mai pot scapa de ea ca ii are la mana cu multe.
    ea a fost delegata de doua ori de primar sa suplineasca si functia de secretar, dar acum daca a trecut la psd probabil ca va scoate postul la concurs, post pe care aceasi roxana il va ocupa.
    asta inseamna sa fii corupt, sa fii dispus sa faci unele concesii pentru un castig material, ajungi in situatia de a nu mai putea fi autoritar, esti nevoit sa inchizi ochii si sa te lasi condus de altii.
    istrate din start a fost prea mic pentru aceasta functie, a facut greseli peste greseli, dar cea mai mare, si care il urmareste la tot pasul a fost readucerea acestei doamne pe un post care acum cativa ani putea sa o coste libertatea, dar datorita unei persoane influente care a avut enorm de mult de castigat de pe urma ei si a raposatei doamne sarbu, roxana a scapat cu fata curata si dusa la Grajduri.
    asta e domnule primar, v-a ingenunchiat dorinta de imbogatire, acum sunteti un om condus in loc sa conduceti.

    RăspundețiȘtergere
  10. lucrez si eu la o unitate bugetara cu foarte multi salariatii dar organigrama si statul de functii detine o alta stampila de avizare si un aviz al functionarilor publici semnat de o comisie cu nume si prenume si data avizarii .Cred ca avizele dumneavoastra sint un fals facut de cineva,grav foarte grav,mai verificati si pe la alte institutii si o sa va convinge-ti.

    RăspundețiȘtergere
  11. Pinochio nu sa convins nici dupa ce a fost informat personal de primarul de la Grajduri cate excrocherii a facut in timpul scurt cat a fost acolo ,

    RăspundețiȘtergere
  12. Hei Pinochio statul de functii se aviziaza inaetaintia organigramei , Cauta excroaca in poseta sau in alta parte stii tu unde si ai sa gasesti acia stampila , Vezi ca esti complice la fals,

    RăspundețiȘtergere
  13. o sa chemam anfp sa vina sa verifice

    RăspundețiȘtergere
  14. bagativa anfpul vostru in cur, domnul primar are toate aprobarile de la bucuresti, numa voi mancati la rahat de nu se poate, aveti carnita de craciun?
    veniti in ajun sa va primiti carnita, mai suplimenteaza si nea ionica cu ceva, flamanzi de la pnl ce sunteti.
    parca vad cum dati fuga la brad si cascati gura ca prostii, nu va convine nimic mutativa in padure fraierilor.

    RăspundețiȘtergere
  15. mai nu va este rusine ce treaba are carnea cu nea ionica cu bradul,chestia este ca roxanica este o mare excroaca si este in stare de toate golaniile,de asta trebuie anuntat anfp sa vina sa verifice falsurile facute de roxana si prezentate in sedinta de consiliu local si atunci vom vedea adevarul,trebuie sa terminam cu excroceriiile si cu falsurile facute,si furatul pamintului de la oamenii

    RăspundețiȘtergere
  16. sunt multe nereguli, dar trebuie avut rabdare, organele de control sunt majoritatea controlate de psd, astia se acopera unii pe altii. va veni momentul cand se va schimba ceva, va fi seriozitate, si atunci fiti siguri ca cei vinovati vor plati. nu se poate merge la infinit cu minciuni si hotii , va veni si timpul celor multi si neajutorati, ue asta vrea de la noi, transparenta si legalitate.

    RăspundețiȘtergere
  17. ba sa va intre bine in cap ISTRATE E JUPANUL, ce mancati voi nare valoare, tcaciuc si altii vor intra peste 25 ani la primarie, stati sa treaca sarbatorile cai reguleaza jupanu pe toti astia ce se dau destepti. a fost prea bun ca ia lasat atat, dar ii inchide acusi pe toti penelistii sa scape orasul de hoti.

    RăspundețiȘtergere
  18. ANUNT
    DOMNUL PRIMAR CAUTA PENTRU CRACIUN PERSOANA TARANCA CA SO COSTUMEZE IN MOS CRACIUN. TREBUIE SA FIE PANTECOS SI SA VORBEASCA MULT. FACE UN APEL LA TCACIUC EL AR CORESPUNDE PERFECT, ASA CA SA SE PREZINTE LA PRIMARIE SA-SI IA COSTUMUL SI IN ZILEE DE CRACIUN SA STEA LANGA BRAD SI SA VORBEASCA SINGUR. ASTEPTAM CONFIRMAREA.

    RăspundețiȘtergere
  19. Domnule primat strunesteti cardul de primate credema nu sant PNL ist aceste primate nu ti fac decat rau <Cum poti incuraja asemenia specimene Inconjurandu te cu ei esti asemeni lor,

    RăspundețiȘtergere
  20. bravo nea ioane portia cea mai mare de carne sa i-o dai lui ionel alexa,dusmanul primarului

    RăspundețiȘtergere
  21. madam grigoriu daca familia dumitale se tot ia de liberali si de ionel alexa,ia mai tude acas ca esti pesionara si lasa locul liber pentru tineri capabili si cu facultate care au obtinut note mari nu ca tine car nu ai luat nici examenul de grad.Nu ma fa sa spun mai multe clocaiti intr- troca si tu si marea bisericoasa violete ce va mai trebuie mars acasa javrelor.

    RăspundețiȘtergere
  22. mare doamne gradina ta cind chemati specialisti la prasit ? prea multe buruieni.......

    RăspundețiȘtergere
  23. mare doamne gradina ta cind chemati specialisti la prasit ? prea multe buruieni.......

    RăspundețiȘtergere

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!