marți, 22 decembrie 2015

revoluția română - 26 de ani! I

în 2010 am scris o serie de 3 posturi pe tema revoluției, le reiau, pentru că mi se par actuale și, oricum, mai sunt multe lucruri de realizat; le reiau, și în speranța că, cei tineri, mai tineri decât mine, nu vor uita, de unde li se trage libertatea, de unde au ei „dreptul” să vorbească despre drepturi și libertăți; am permanent această problemă cu elevii să le explic ce în seamnă libertatea și ei să înțeleagă că lumea la un moment dat era „șuie”, nu era liberă și că libertatea lor, se regăsește în sacrificiul tinerilor, care au înfăptuit revoluția; azi primul post, pe 22 decembrie, când noi am fost liberi;

daca judecam prin prisma celor 21 de ani de la revolutie, trecuti, proiectul revolutiei ne apare ratat; mai ales pentru romanii idealisti ai revolutiei, cei care au iesit in strada si au strigat impotriva regimului, inarmati doar cu piepturile dezvelite incarcate cu speranta; dar si noi ceilalti care am stat in fata televizorului muscindu-ne lacrimile fricii, si noua, celorlalti, revolutia ne apare ca un proiect ratat, un proiect prea mare pentru un popor asa de mic;
cred ca cel mai dureros este punctul 8, de la timisoara, cel cu lustratia; dar nu este tirziu nici acum ca o varianta revizuita a acelui punct, sa intre in vigoare - toti cei care au ocupat functii publice elective sau au facut parte din partide politice dupa '90 sa fie lustrati; stiu ca este aberat, dar este printre putinele masuri radicale care sint fara varsare de singe si care ar insanatosi natia; caci natia este bleaga;
un alt lucru ratat este calitatea vietii, care a fost backgroundul revolutiei; pentru ca revolutia a avut doua dimensiuni - o dimensiune politica, ce avea ca virf de lance punctul 8 de la timisoara, dar si cistigarea drepturilor civile si politice pierdute in timpul regimului comunist si, cea de-a doua dimensiune, dimensiunea sociala, administrativa si economica, care privea viata cetateanului de zi cu zi si in final avea sa duca la cresterea calitatii vietii a acestuia; cresterea calitatii vietii - infrastructura, educatie mai buna, spitale mai bune, aparatura medicala de ultima generatie, doctori mai bine pregatiti si mai multi, ca si asistente, administratie mai putin stufoasa si mai profesionista, sa nu mai existe cozi la care uniunea europeana ne imparte resturile ei; punct

iarmaroc sau nu

„și unde-i iarmarocul? la tanti adela!”, întreabă o femeie și tot ea își răspunde ironic; tanti adela fiind o onorabilă cetățeancă de pe henci;

 am mers și eu  în iarmaroc ieri, locul unde „micul fermier”, așa este prins în canoanele uniunii europene țăranul român, se întâlnește să-și valorifice marfa; un an de trudă, sudoare, chin, efort susținut, secetă, se încheie în târg, la iarmaroc, acolo unde „micul fermier” își valorifică marfa - cerealele, porcii crescuți peste an, vițelul din bătătură, sunt speranța „micului fermier” pentru o viață mai bună, adică niște încălțări pentru copii, o haină pentru nevastă, ceva mobilă nouă, un țol nou să-l primească pe preot cu demnitate; 

țăranul a fost desființat printr-o manevră stilistică și transformat în „mic fermier”, pe vremea când ministru al agriculturii era cioloș, actualul prim ministru, și a ajuns bătaia de joc a autorităților locale și centrale; țăranul este văzut de către autorități și canoane europene inamicul progresului și nu vrea să moară, se încăpățânează să trăiască; 


iarmarocul gol

în perioada interbelică iarmarocul din podu iloaiei era un nod comercial recunoscut în zonă; de aici se aprovizionau abatoarele cu animale din iași (nahman, multe cirezi de vaci și boi a cărat la iași, și înainte și după război), aici își   încărcau evreii trenurile cu cereale pentru export, iar boii luau drumul olteniei (boi comuri, „brom”, preferau oltenii); era o zonă comercială intensă, susținută financiar de comunitatea evreiască locală, care colabora foarte bine cu țăranii; era schneier, evreu ce se ocupa cu oi și pielcele și avram cu cereale;

după război comuniștii au reformat câțiva evrei, făcându-i achizatori, la noi cuperman anciu, și înainte de război și după război achiziționa cereale de la țărani, fiind un intermediar, dar susținând financiar și activitatea tăranilor din localitățile limitrofe (rudă prin alianță cu familia mea); al avea o crâșmă în casa unde stă baciu în mahala, cel cu termopanele;

nici comuniștii nu au reușit să distrugă această oază de capitalism local, pentru că iarmarocul era singurul loc în care cererea și oferta se întâlnea și stabilea prețul (unul din principiile de bază în economia de piață); aici am luat eu primele lecții de capitalism, de demnitate, de prosperitate, de libertate și, alături de tatăl și de unchiul meu, am participat la lungi reprize de negociere, care sunt ca niște partide de șah, dar care nu se termină cu mat, ci întotdeauna cu remiză, pentru că ambele tabere câștigă, într-o negociere sănătoasă; îmi aduc aminte de bența, de la obrijeni (sper că mai trăiește), care achiziționa pielcele de miei și de bucătaru de la păușești; 

ieri iarmarocul gol; ansv-ul a interzis intrarea animalelor; de ce? se pare că nu s-au făcut amenahările necesare; exista un termen de grație oferit de către ansvs, dar d-l istrate nu l-a respectat; în concret trebuia făcute îngrădituri pentru fiecare specie de animal: pentru porci separat, oi la fel, tăurași și vaci la fel; mai trebuia făcut un veceu funcțional și tarsă apă curentă; o investiție de vreo 50 000 de lei, adică taxa de la iarmaroc pe vreo cinci luni; nu s-a făcut nimic, ba, chiar, spun sursele gurile rele, materialele au fost achiziționate, dar au fost folosite pentru împrejmuirea terenului de fotbal; ghinion pentru țărani!


nu mai spun că invetiții făcute cumpănit și cu viziune ar duce la creșterea veniturilor pentru primărie, ar genera profit și pentru negustorii din zonă, dar ar ajuta și țăranii din localitățile limitrofe - amenajarea unei piețe decente pentru cei cu legume și fructe, standuri pentru brânzeturi și lactate, depozite frigorifice, etc; iarmarocul are un potențial uriaș, dar nu este pus în valoare; poate dacă adomniței ar fi finanțat parcul agroindustrial la podu iloaiei, acesta nu ar fi stat închis, așa cum se întâmplă la lețcani, o investiție făcută pe criterii politice, dar moartă din start; 

pe lângă rolul economic, important pentru țăranii din satele din jur, iarmarocul are și un rol social, pentru că ajută, dacă este gestionat cum trebuie, la dezvoltarea satelor din jurul podu iloaiei; dar iarmarocul s-a încurcat în mici mașinațiuni ale primarilor urbei: 

ieri țăranii erau înșirați spre henci, de-o parte și de alta a drumului, ca niște infractori; niște investiții minime ar fi rezolvat problema; nu știu dacă avem de-a face cu rea credință sau, doar, avem de-a face cu cea mai banală prostie? punct

miercuri, 2 decembrie 2015

la ziua națională, ca la parastas

n-am înțeles, dacă de ziua națională, trebuie să te bucuri; cel puțin ieri, în centru, atât cât am stat, am avut impresia că asist la un parastas: au fost pomeniți cei care au făcut unirea, au fost pomeniți eroii de la 18, au fost pomeniți cetățenii, dar nici unul nu a fost de față; nu știu dacă ar fi trebuit să plâng sau să râd în hohote; toată lumea se întâmpină gravă își strânge mâna și-și urează la mulți ani, în timp ce pregătesc prosoapele, cu lumânări legate, pentru parastas; unii se și pupă solemn, patriotic;

timp de vreo 35 de minute am asistat la spectacolul așezării meselor; în jurul troiței - două de la primărie și una a lui todirașcu; remarc, cei mai harnici sunt oamenii lui todirașcu; fiu-su, cu mașina, se mișcă în sus și jos, agitat, la îndemnul tatălui; ba o cutie cu cozonaci, ba o sticlă de vin, apar paharele, duse pe o tavă de un membru de partid; ca la panacidele de la biserică se pun sticla de vin cu un colac în gât; de la primărie apar niște cutii mari duse de angajații apropiați primarului; sunt caserole de unică folosință, cumătrul gheban se agită la ordinele primarului; d-na primar mai dă niște indicații scurte, iar d-l primar glumește cu apropiații săi; câteva domnițe împart stegulețe tricolor inscripționate cu: primăria podu iloaiei, consiliul local podu iloaiei, primar găbițu istrate (la vedere!);

apare d-l lupu, omul de acțiune al pnl-ului; observă scurt, vrea să vadă dacă primarul nu are nimic împotriva meselor, și fuge la partid; de acolo se trimit doi tinerei spilcuiți cu o masă; aceștia o așează inițial lângă cea a primarului, dar discret li se indică locul corect, după todirașcu; din nou remarc experiența acestuia în pomeniri, știe ce se cere și cum se face la un parastas, semna că dă pe la biserică; apare d-l lupu cu o față de masă; o întinde în ciuda vântului; 



primarul a dispărut; la fel și soția lui; au rămas câțiva angajați fideli să păzească mesele cu bucate; încep să-și facă apariția obișnuiții de la biserică de pe la pomeni; au mirosit ceva! 



un preot stingher își face apariția; „nu-i a nostru!”, exclamă cineva; într-adevăr! se mai strâng ceva oameni; în apropiere de ora 11, d-l primar, însoțit de d-na lui, flancat de două steaguri tricolore în vânt se apropie dinspre primărie (remarc că, unul este fluturat frenetic, de către consilierul apropiat al primarului, d-nul chelariu); puțină dramă nu strică nimănui!

nici peneliștii nu se lasă mai prejos; și ei au regizat o intrare în scenă; s-au încolonat doi câte doi în spatele unei coroane, cu tricolorul pe ea; au un moment de cumpănă în fața sediului cooperativei; își regăsesc imediat unitatea și forța, președintele este cu ei; merg cu pas hotărât către troiță, să-i caute pe români; acolo sunt întâmpinați de cei de la alde, români și ei de-altfel, câțiva pensionari strânși de prin parc, să-și mai alunge plictiseala și copiii de la școală, în rest, clasa politică locală, pentru că românii au rămas în case și se uită la televizor;

 încep să se împartă cocarde printre participanți; apar preoții, sunt patru și cu cel străin cinci;

începe slujba; te deum-ul se transformă în câteva minute într-o veșnică pomenire; lumea, în spate, discută despre prețul cărnii de porc, despre faptul că ei nu fac politică, dar au venit că sunt români;

slujba se încheie și părintele sârbu ține un discurs pe care îl aude numai dânsul, zgomotul mașinilor, vântul, acoperă cuvântul de învățătură al părintelui (nimeni nu s-a gândit să aducă o stație); aud ceva despre unitate; inevitabil! urmează primarul; se vede că a exersat! nu se aude! ....„mă gândesc”......, ciulesc urechile; ia poziția teatrală a unuia care se gândește, împreunându-și mâinele sugestiv, înclină capul într-o parte....... trece o mașina..... și nu aflu la ce se gândește; am ratat cel mai important moment, să aflu la ce se gândește primarul nostru!

vreau să plec! și sunt izbit de cel mai autentic gest, din toată această adunare politico - religioasă, care se vrea și patriotică, și festivă, și....mai bine mă opresc! o elevă a școlii se apropie de mine și-mi întinde, sfios, o insignă, pe hârtie, cu tricolorul, pe care este inscripționat numele școlii; pe margini se observă urme de foarfece, fiind decupate una câte una de mâinile copiilor (cel puțin așa îmi place să cred);

m-am lămurit, noi nu știm să sărbătorim ziua națională; aici mă includ și pe mine; în loc să sărbătorim, îngropăm, pomenim, împărțim pomeni și, apoi, tragem o beție de deșteptăciune și ironii fine, între prietenii politici; 


aflu după un timp că fiecare partid a continuat parastasul astfel: pnl la pitzzeria lupu, alde la sediul partidului, iar primarul la sediul primăriei; în spiritul unității, părintele sârbu, însoșit de ciracii săi, i-a vizitat pe fiecare; punct