marți, 22 decembrie 2015

revoluția română - 26 de ani! I

în 2010 am scris o serie de 3 posturi pe tema revoluției, le reiau, pentru că mi se par actuale și, oricum, mai sunt multe lucruri de realizat; le reiau, și în speranța că, cei tineri, mai tineri decât mine, nu vor uita, de unde li se trage libertatea, de unde au ei „dreptul” să vorbească despre drepturi și libertăți; am permanent această problemă cu elevii să le explic ce în seamnă libertatea și ei să înțeleagă că lumea la un moment dat era „șuie”, nu era liberă și că libertatea lor, se regăsește în sacrificiul tinerilor, care au înfăptuit revoluția; azi primul post, pe 22 decembrie, când noi am fost liberi;

daca judecam prin prisma celor 21 de ani de la revolutie, trecuti, proiectul revolutiei ne apare ratat; mai ales pentru romanii idealisti ai revolutiei, cei care au iesit in strada si au strigat impotriva regimului, inarmati doar cu piepturile dezvelite incarcate cu speranta; dar si noi ceilalti care am stat in fata televizorului muscindu-ne lacrimile fricii, si noua, celorlalti, revolutia ne apare ca un proiect ratat, un proiect prea mare pentru un popor asa de mic;
cred ca cel mai dureros este punctul 8, de la timisoara, cel cu lustratia; dar nu este tirziu nici acum ca o varianta revizuita a acelui punct, sa intre in vigoare - toti cei care au ocupat functii publice elective sau au facut parte din partide politice dupa '90 sa fie lustrati; stiu ca este aberat, dar este printre putinele masuri radicale care sint fara varsare de singe si care ar insanatosi natia; caci natia este bleaga;
un alt lucru ratat este calitatea vietii, care a fost backgroundul revolutiei; pentru ca revolutia a avut doua dimensiuni - o dimensiune politica, ce avea ca virf de lance punctul 8 de la timisoara, dar si cistigarea drepturilor civile si politice pierdute in timpul regimului comunist si, cea de-a doua dimensiune, dimensiunea sociala, administrativa si economica, care privea viata cetateanului de zi cu zi si in final avea sa duca la cresterea calitatii vietii a acestuia; cresterea calitatii vietii - infrastructura, educatie mai buna, spitale mai bune, aparatura medicala de ultima generatie, doctori mai bine pregatiti si mai multi, ca si asistente, administratie mai putin stufoasa si mai profesionista, sa nu mai existe cozi la care uniunea europeana ne imparte resturile ei; punct

5 comentarii:

  1. Daca nu s-au luat de PRIMAR comntarii 0 BRAVO FRAIERIILOR nulitati in ale istoriei .Numai barfa politic.=0=POPDU ILOAIEI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai marmota de cine ai vrea sa comentam cumva despre ce fac animalele de la gradina zoologica ? sau sa ne minunam cum primatul retardat il va inlocui ca paznic gropar pe gavril dupa ce va incheia acest mandat plin de hotii. Apropo cine a filmat slujba de sfintire a apei sa faca bine sa o faca publica sa vada toata tara cata nesimtire si cata prostie ca un primar in functie si cu insemnele oficiale sa supevizeze slujba. Fara sa jignesc fetele bisericesti intrb ce rol avea acest pacalici acolo de ce parintele Sarbu a acceptat si nu la trimis dracului .

      Ștergere
  2. perfecta dreptate un retard ca istrate a stat pe scena punand aghiazma in vasele enoriasilor cu tricoloru in ghat parintele sarbu invitand pe oameni sa mearga si la primar

    RăspundețiȘtergere
  3. VA CAM ROADE INVIDIA, NUUUUUUUUU?

    RăspundețiȘtergere

atitudinea naște altitudinea.......



nu răspund pentru comentarii!